TIPOLOGIA TEXTELOR

TIPOLOGIA TEXTELOR (.M. Adam)
Tipuri sau	Mărci lingvistice	Genuri de texte ce	întrebări ce
secvenţe de text	probabile	aparţin sau care au o	evidenţiază
Obiectivul lor		secvenţă ce aparţine	specificul textului
		unui anume tip de text
TEXTUL NARATIV	- repere temporale, mai	- romane, nuvele,	Cine? Ce face?
	ales: atunci, apoi, mai	basme...	Unde? Când? Cum?
	târziu...	- fapte diverse	De ce?
	- timpuri verbale: prezent	- pasaje de basm, schiţă,
	şi perfect compus sau	nuvelă...
	perfect simplu
	- lexic: frecvenţa verbelor
	şi adverbelor ce insistă
	asupra acţiunii
Testul descriptiv	- repere spaţiale, mai ales:	- pasaje de roman,	Ce este descris? De
	aici, mai departe, lângă ...	nuvelă, pastelul	cine? Cum? De ce?
	- timpuri verbale:	- planşe anatomice
	imperfect sau prezent	- pasaje de ghid turistic
	- lexic: frecvenţa
	substantivului şi
	adjectivului; verbe ale
	stării; câmpuri lexicale ce
	asigură unitatea tematică
Testul scenic sau	- punctuaţie specifică	- piese de teatru	Cine vorbeşte? Cu
„dialogal /	- mărci ale enunţării	- scene în texte epice	cine? Despre ce?
conversaţional		- conversaţii „pe viu"	Unde? Când? De
			ce?
Textul	- estomparea completă a	- unele articole de presă	Despre ce suntem
informativ	emiţătorului	- rubrici de presă de	informaţi?
a informa	- articulaţii de tip crono-	tipul „meteo", anunţuri"	De cine? Cum? De
	logic: mai întâi, apoi...;		ce?
	timp verbal: prezentul
	- lexic specific orizontului
	tematic
Textul explicativ	- estomparea emiţătorului	- manuale şcolare	Ce este explicat? De
- a face să	- conectori logici: cauză -	- unele texte ştiinţifice	cine? Cum? De ce?
Înţeleagă	efect: deoarece, deci...
	- timp verbal: prezentul
	- lexic specific orizontului
	tematic
Textul injonctiv	- estomparea emiţătorului	- reţete	La ce se referă
a indica modul de	- timpuri verbale:	- prospecte	indicaţiile? Cine le
acţiune	imperativ sau infinitiv		dă? De ce?
Textul	- conectori logici:	- expuneri, prezentare	Cine argumentează?
argumentativ	deoarece, în consecinţă,	de carte	Ce argumentează?
a convinge	cu toate acestea...	- editoriale, cronici şi	Pe cine doreşte să
	- lexic, în funcţie de	comentarii de presă	convingă? Cui i se
	strategia adoptată: neutru		opune? De ce?
	sau valorizant vs.
	devalorizant

Iarasi foarte folositor pentru bacalaureat - oral , mai ales pentru aceia dintre voi care nu pot invata teorie foarte multa; cititi cu atentie mai ales coloana a 2-a (marci lingvistice probabile), ca sa va fixati cateva trasaturi ale fiecarui tip de text. Voi reveni cu detalii, pentru textele narativ si descriptiv (argumentativul l-am explicat deja)

TEXTUL LITERAR SI TEXTUL NONLITERAR

Materialul este luat de pe net, dar consider ca este foarte bine realizat si va ajuta sa realizati diferenta literar/nonliterar, importanta in rezolvarea unor cerinte de la proba orala a bacalaureatului.

            MESAJUL poate fi structurat sub forma unui TEXT LITERAR sau NONLITERAR, în funcţie de scopul comunicării şi modul particular de concretizare a informaţiei transmise.

A.           TEXTUL LITERAR particularizează comunicarea artistică, pentru că în el se recunoaşte originalitatea reflectării lumii înconjurătoare de către creatorul operei artistice (populare sau culte). În text se manifestă funcţia poetică a limbajului, prin excelenţă reflexiv, întrucât expresivitatea conţinutului primează şi nu informaţiile oferite.

B.           TEXTUL NONLITERAR este elaborat pentru a comunica un conţinut în care acţionează, cu precădere, funcţia referenţială. Vizează domenii diverse, de la cele ştiinţifice şi juridico-administrative la mass-media audio-vizuală, concretizându-se; cu ajutorul registrelor  lingvistice (oral/ scris; popular/ cult; regional, colocvial, argoul şi jargonul). Indiferent de textul funcţional reprezentat în comunicare, emiţătorul abordează obiectiv realitatea şi foloseşte un   limbaj comun, convenţional, prin excelenţă tranzitiv (scopul principal este de a transmite informaţii).

TEXTUL LITERAR                                                  

-  caracter reflexiv                                                                     

-  subiectivitatea emiţătorului                                                      

-  încălcarea intenţionată a normelor lingvistice                                                               

- limbaj expresiv, realizat cu ajutorul figurilor de stil şi al procedeelor artistice 
 - acţionează funcţia poetică                                                        

-  modalizare afectivă maximă

TEXTUL NONLITERAR
- caracter tranzitiv 
- obiectivitatea emiţătorului 

-  respectarea normelor de redactare a textului funcţional

- limbaj specializat pe domenii de activitate

- acţionează funcţia referenţială

- modalizare afectivă minimă  

  

LITERATURA ROMANA INTERBELICA, PREZENTARE GENERALA

            1.)Premise

            Perioada interbelică cuprinde anii 1918-1944. Aceasta  se caracterizează  pe plan european prin înfrângerea Germaniei în timpul Primului Război Mondial, prăbuşirea Imperiului Austro-Ungar şi Revoluţia din Rusia. Pe plan naţional se realizează unitatea naţională şi integrarea în ritmul european de modernizare.

            În literatură tendinţele  moderniste, care domină în epocă coexista cu cele traditionaliste . În acest contest se impun personalităţi ca Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Mateiu Caragiale, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion Barbu, Eugen Lovinescu, Tudor Vianu.

            2.) Reviste şi curente

            După Primul Război Mondial, ziarele cu pagină literară şi revistele literare sporesc la număr.

Ø                 “Viaţa românească”. Apare la 6 martie 1906 la Iaşi sub conducerea lui Constantin Stere, şi Paul Bujor, director ştiinţific devine profesorul dr. Ion Cantacuzino, iar proprietarii revistei sunt Constantin Stere, Ion Botez, Garabet Ibrăileanu. Din 1915 directorul unic al revistei rămâne Garabet Ibrăileanu (important critic literar al epocii, de orientare poporanista). În timpul Primului Război Mondial, revista îşi încetează apariţia până în 1920 când reapare sub conducerea lui Ibrăileanu. Din 1930 revista se mută la Bucureşti, conducerea fiind preluată de Mihail Ralea şi George Călinescu. Din 1948 va aparea seria care continuă şi astăzi.

            În “Viaţa românească” accentul se pune pe

n      autenticitatea şi specificul naţional înţelese ca dimensiune socială, importante fiind poporul şi rasa

n      europenizarea ca asimilare a spiritului naţional

n      repudierea decadentismului şi simpatia pentru ţărănime.

            În jurul acestei reviste se dezvoltă curentul literar cunoscut sub numele de Poporanism. Dintre scriitori de la “Viaţa românească” amintim pe  Calistrat Hogaş, Jean Bart, Pătăşcanu, M. Sadoveanu, G.Topîrceanu, Ionel Teodoreanu şi alţii..

Ø     Revista “Sburătorul” apare la Bucureşti între anii 1919-1922 şi apoi între 1926-1927. Coordonator este criticul Eugen Lovinescu, teoreticianul Modernismului. Cenaclul cu acelasi nume va avea o existenţa mai îndelungată ,între 1919-1947.Obiectivele grupării erau:

n      promovarea tinerilor scriitori;

n      imprimarea unei tendinţe moderniste în evoluţia literaturii române.

            Primul obiectiv s-a realizat prin lansarea unor nume ca Ion Barbu, Camil Petrescu, Ilarie Voronca, George Călinescu, Pompiliu Constantinescu.

Al doilea obiectiv a cunoscut un proces mai îndelungat de constituire. Eugen Lovinescu îşi dezvoltă concepţiile sale moderniste în lucrările Istoria civilizaţiei române moderne şi Istoria literaturii române contemporane.

Dintre colaboratorii la revista “Sburătorul” amintim pe Ion Barbu, Ilarie Vorunca, Tristan Tzara şi alţii.

Ø     Revista tradiţionalistă “Gândirea”  apare la Cluj în 1921 sub conducerea lui Cezar Petrescu şi I.Cucu. În 1922 revista se mută la Bucureşti şi trece sub conducerea lui Nechifor Crainic. Va continua să apară până în 1944.

Dintre scriitorii tradiţionalişti care au colaborat in paginile revistei se pot mentiona poetii Lucian Blaga, Ion Pillat, Vasile Voiculescu, iar dintre prozatori Cezar Petrescu, Mateiu Caragiale şi dintre dramaturgi Adrian Maniu şi Lucian Blaga.

Ø     “Revista fundaţiilor regale”  apare lunar la Bucureşti în două serii:prima între 1934-1945 şi a doua între 1945-1947. Revista îşi propune să fie o publicaţie cu rădăcini în toate terenurile activităţii naţionale. Primul redactor-şef al revistei este Paul Zarifopol, care orientează revista pe direcţia maioresciană. După 1934 conducerea revistei o ia Camil Petrescu şi apoi D. Caracostea. Seria nouă apare sub conducerea lui Al. Rosetti.

            Dintre colaboratorii revistei amintim pe Tudor Arghezi, Gala Galaction, Ion Barbu, Hontensia Papadat Bengescu.

Ø     În această perioadă apar  si publicaţii de avangardă. Avangardismul european are ca punct de plecare curentul non-conformist numit Dadaism. Acesta a fost iniţial la Zürich de Tristan Tzara (scriitor evreu de origine romana). Dadaiştii îşi exprimau dispreţul faţă de o lume incapabilă să oprească barbaria şi crima. Ei cultivau antiliteratura, antimuzica, antipictura, ajungând în domeniul absurdului. Din acest curent decurg curentele de avangardă: constructivismul şi suprarealismul.

            Constructivismul românesc s-a grupat în jurul revistei “Contemporanul” condusă de Ion Vinea. Constructiviştii subliniau necesitatea unei corespondenţe între artă şi spiritul contemporan al tehnicii moderne care inventează forme noi, concurând natura. Colaboratorii ai revistei vor fi scriitorii T.Arghezi, Ion Barbu, Camil Petrescu, dar şi pictori şi sculptori dintre care Constantin Brâncuşi. Sunt şi alte reviste constructiviste ca “Integral” şi “Punct”.

            Suprarealismul a fost teoretizat şi practicat la revistele “Alge” şi “Urmuz”. Suprarealismul urmărea prin programul său pătrunderea artei în planul inconştientului, al visului, al delirului în care spaţiile umane scapă controlului conştientei. Dintre reprezentaţii suprarealismului amintim pe plan european pe: Louis Aragon, dintre pictori Pablo Picasso, iar dintre scriitorii români pe Aurel Baranga, Saşa Pană şi chiar Tudor Arghezi.

            3.) Proza din perioada interbelică

            Anii interbelici se caracterizează în literatura română printr-o remarcabilă dezvoltare a romanului care în scurt timp atinge nivelul valoric european.

            Romanul românesc îşi lărgeşte tematica, el cuprinzând medii sociale diferite şi problematici mai bogate şi mai complexe.

Un an de referinţă pentru romanul românesc este 1920, când apare “Ion” al lui Liviu Rebreanu. Până la  acest roman au apărut şi altele, cum sunt “Ciocoii vechi şi noi” al lui Nicolae Filimon, Ciclul Comanestenilor (Viata la tara, Tanase Scatiul) al lui Duiliu Zamfirescu, “Mara“ de Ion Slavici şi “Neamul Soimăreştilor” de Mihail Sadoveanu. “Ion” este însă primul roman românesc comparabil cu capodoperele universale prin impresia copleşitoare de viaţa pe care o degajă.

În romanul interbelic se continuă inspiraţia rurală prin operele lui Sadoveanu, şi Rebreanu, dar pe trepte valorice superioare şi cu modalităţi specifice. Acum apar si romanele citadine în care cadrul de desfăşurare al acţiunii este oraşul modern. Aşa avem creaţiile lui Camil Petrescu, George Călinescu, Hontensia Papadat Bengescu. Legat de mediul citadin se dezvoltă şi problema intelectualului strălucit ilustrată de romanele lui Camil Petrescu.

            În aceasta perioada se intensifică dezbaterile cu caracter teoretic în legătură cu romanul. Astfel, Garabet Ibrăileanu în studiul “Creaţie şi analiză” constată existenta a două principale tipuri de roman:

n      romanul de creaţie, care prezintă personajele îndeosebi prin comportamentul lor

n      romanul de analiză care este interesat de viaţa interioară,de psihic.

            Mare importanţă o are în  domeniul teoretic conferinţa lui Camil Petrescu « Noua structura şi opera lui Marcel Proust ». Din acest studiu se deprinde o nouă viziune asupra posibilităţilor de cunoaştere a fiinţei umane în acord cu evoluţia filozofiei şi ştiinţelor.

            În acelasi timp,romancierii experimentează acum  tehnici inovatoare ale romanului modern :

Ø     tendinţa de revenire critica la modelele tradiţionale precum cel balzacian pe care George Călinescu îl foloseşte în “Enigma Otiliei”. El considera absolut necesar dezvoltarea romanului românesc pe linia studiului caracterului ;

Ø     valorificarea elementelor specifice romanului de analiza : introspectia, fluxul memoriei, relatarea subiectiva la persoana I, tehnica jurnalului si a colajelor, autenticitatea, anticalofilia (vezi Camil Petrescu, dar si Mircea Eliade, in Maitreyi) ;

Ø     explorarea valentelor simbolice la Mateiu Caragiale si fantastice la Mircea Eliade.

            Pe lângă roman în proza interbelică se dezvoltă: nuvela prin Gib Mihăescu, reportajul literar la Geo Bogza şi proza originală (antiproza) lui Urmuz, deschizătoare de drumuri pentru literatura deceniilor următoare.

De asemenea, continua si proza cu valente traditionaliste (romanul de inspiratie mitica, romanul istoric) prin reprezentantul sau de seama, Mihail Sadoveanu.

NOTA

Pentru poezia interbelica, a se vedea prezentarile separate ale poetilor : George Bacovia (simbolist), Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion Barbu (modernisti), Ion Pillat (traditionalist). Totusi, asa cum se poate observa si din prezentarea revistelor vremii, poetii interbelici au cochetat cu mai multe orientari, ei neputand fi incadrati foarte usor intr-un singur curent literar. Dar, pentru a fi in acord cu programa de bacalaureat, ne vom referi la ei asa cum am spus mai sus.

LA MULTI ANI!

Dragii mei, dupa o vacanta destul de lunga revin la postarea materialelor pe care probabil deja le asteptati!
LA MULTI ANI! Va doresc tot binele din lume si MULT SUCCES IN NOUL AN!
Cu drag, PROFADEROMANA.