LITERATURA ROMANA INTERBELICA, PREZENTARE GENERALA

            1.)Premise

            Perioada interbelică cuprinde anii 1918-1944. Aceasta  se caracterizează  pe plan european prin înfrângerea Germaniei în timpul Primului Război Mondial, prăbuşirea Imperiului Austro-Ungar şi Revoluţia din Rusia. Pe plan naţional se realizează unitatea naţională şi integrarea în ritmul european de modernizare.

            În literatură tendinţele  moderniste, care domină în epocă coexista cu cele traditionaliste . În acest contest se impun personalităţi ca Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Mateiu Caragiale, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion Barbu, Eugen Lovinescu, Tudor Vianu.

            2.) Reviste şi curente

            După Primul Război Mondial, ziarele cu pagină literară şi revistele literare sporesc la număr.

Ø                 “Viaţa românească”. Apare la 6 martie 1906 la Iaşi sub conducerea lui Constantin Stere, şi Paul Bujor, director ştiinţific devine profesorul dr. Ion Cantacuzino, iar proprietarii revistei sunt Constantin Stere, Ion Botez, Garabet Ibrăileanu. Din 1915 directorul unic al revistei rămâne Garabet Ibrăileanu (important critic literar al epocii, de orientare poporanista). În timpul Primului Război Mondial, revista îşi încetează apariţia până în 1920 când reapare sub conducerea lui Ibrăileanu. Din 1930 revista se mută la Bucureşti, conducerea fiind preluată de Mihail Ralea şi George Călinescu. Din 1948 va aparea seria care continuă şi astăzi.

            În “Viaţa românească” accentul se pune pe

n      autenticitatea şi specificul naţional înţelese ca dimensiune socială, importante fiind poporul şi rasa

n      europenizarea ca asimilare a spiritului naţional

n      repudierea decadentismului şi simpatia pentru ţărănime.

            În jurul acestei reviste se dezvoltă curentul literar cunoscut sub numele de Poporanism. Dintre scriitori de la “Viaţa românească” amintim pe  Calistrat Hogaş, Jean Bart, Pătăşcanu, M. Sadoveanu, G.Topîrceanu, Ionel Teodoreanu şi alţii..

Ø     Revista “Sburătorul” apare la Bucureşti între anii 1919-1922 şi apoi între 1926-1927. Coordonator este criticul Eugen Lovinescu, teoreticianul Modernismului. Cenaclul cu acelasi nume va avea o existenţa mai îndelungată ,între 1919-1947.Obiectivele grupării erau:

n      promovarea tinerilor scriitori;

n      imprimarea unei tendinţe moderniste în evoluţia literaturii române.

            Primul obiectiv s-a realizat prin lansarea unor nume ca Ion Barbu, Camil Petrescu, Ilarie Voronca, George Călinescu, Pompiliu Constantinescu.

Al doilea obiectiv a cunoscut un proces mai îndelungat de constituire. Eugen Lovinescu îşi dezvoltă concepţiile sale moderniste în lucrările Istoria civilizaţiei române moderne şi Istoria literaturii române contemporane.

Dintre colaboratorii la revista “Sburătorul” amintim pe Ion Barbu, Ilarie Vorunca, Tristan Tzara şi alţii.

Ø     Revista tradiţionalistă “Gândirea”  apare la Cluj în 1921 sub conducerea lui Cezar Petrescu şi I.Cucu. În 1922 revista se mută la Bucureşti şi trece sub conducerea lui Nechifor Crainic. Va continua să apară până în 1944.

Dintre scriitorii tradiţionalişti care au colaborat in paginile revistei se pot mentiona poetii Lucian Blaga, Ion Pillat, Vasile Voiculescu, iar dintre prozatori Cezar Petrescu, Mateiu Caragiale şi dintre dramaturgi Adrian Maniu şi Lucian Blaga.

Ø     “Revista fundaţiilor regale”  apare lunar la Bucureşti în două serii:prima între 1934-1945 şi a doua între 1945-1947. Revista îşi propune să fie o publicaţie cu rădăcini în toate terenurile activităţii naţionale. Primul redactor-şef al revistei este Paul Zarifopol, care orientează revista pe direcţia maioresciană. După 1934 conducerea revistei o ia Camil Petrescu şi apoi D. Caracostea. Seria nouă apare sub conducerea lui Al. Rosetti.

            Dintre colaboratorii revistei amintim pe Tudor Arghezi, Gala Galaction, Ion Barbu, Hontensia Papadat Bengescu.

Ø     În această perioadă apar  si publicaţii de avangardă. Avangardismul european are ca punct de plecare curentul non-conformist numit Dadaism. Acesta a fost iniţial la Zürich de Tristan Tzara (scriitor evreu de origine romana). Dadaiştii îşi exprimau dispreţul faţă de o lume incapabilă să oprească barbaria şi crima. Ei cultivau antiliteratura, antimuzica, antipictura, ajungând în domeniul absurdului. Din acest curent decurg curentele de avangardă: constructivismul şi suprarealismul.

            Constructivismul românesc s-a grupat în jurul revistei “Contemporanul” condusă de Ion Vinea. Constructiviştii subliniau necesitatea unei corespondenţe între artă şi spiritul contemporan al tehnicii moderne care inventează forme noi, concurând natura. Colaboratorii ai revistei vor fi scriitorii T.Arghezi, Ion Barbu, Camil Petrescu, dar şi pictori şi sculptori dintre care Constantin Brâncuşi. Sunt şi alte reviste constructiviste ca “Integral” şi “Punct”.

            Suprarealismul a fost teoretizat şi practicat la revistele “Alge” şi “Urmuz”. Suprarealismul urmărea prin programul său pătrunderea artei în planul inconştientului, al visului, al delirului în care spaţiile umane scapă controlului conştientei. Dintre reprezentaţii suprarealismului amintim pe plan european pe: Louis Aragon, dintre pictori Pablo Picasso, iar dintre scriitorii români pe Aurel Baranga, Saşa Pană şi chiar Tudor Arghezi.

            3.) Proza din perioada interbelică

            Anii interbelici se caracterizează în literatura română printr-o remarcabilă dezvoltare a romanului care în scurt timp atinge nivelul valoric european.

            Romanul românesc îşi lărgeşte tematica, el cuprinzând medii sociale diferite şi problematici mai bogate şi mai complexe.

Un an de referinţă pentru romanul românesc este 1920, când apare “Ion” al lui Liviu Rebreanu. Până la  acest roman au apărut şi altele, cum sunt “Ciocoii vechi şi noi” al lui Nicolae Filimon, Ciclul Comanestenilor (Viata la tara, Tanase Scatiul) al lui Duiliu Zamfirescu, “Mara“ de Ion Slavici şi “Neamul Soimăreştilor” de Mihail Sadoveanu. “Ion” este însă primul roman românesc comparabil cu capodoperele universale prin impresia copleşitoare de viaţa pe care o degajă.

În romanul interbelic se continuă inspiraţia rurală prin operele lui Sadoveanu, şi Rebreanu, dar pe trepte valorice superioare şi cu modalităţi specifice. Acum apar si romanele citadine în care cadrul de desfăşurare al acţiunii este oraşul modern. Aşa avem creaţiile lui Camil Petrescu, George Călinescu, Hontensia Papadat Bengescu. Legat de mediul citadin se dezvoltă şi problema intelectualului strălucit ilustrată de romanele lui Camil Petrescu.

            În aceasta perioada se intensifică dezbaterile cu caracter teoretic în legătură cu romanul. Astfel, Garabet Ibrăileanu în studiul “Creaţie şi analiză” constată existenta a două principale tipuri de roman:

n      romanul de creaţie, care prezintă personajele îndeosebi prin comportamentul lor

n      romanul de analiză care este interesat de viaţa interioară,de psihic.

            Mare importanţă o are în  domeniul teoretic conferinţa lui Camil Petrescu « Noua structura şi opera lui Marcel Proust ». Din acest studiu se deprinde o nouă viziune asupra posibilităţilor de cunoaştere a fiinţei umane în acord cu evoluţia filozofiei şi ştiinţelor.

            În acelasi timp,romancierii experimentează acum  tehnici inovatoare ale romanului modern :

Ø     tendinţa de revenire critica la modelele tradiţionale precum cel balzacian pe care George Călinescu îl foloseşte în “Enigma Otiliei”. El considera absolut necesar dezvoltarea romanului românesc pe linia studiului caracterului ;

Ø     valorificarea elementelor specifice romanului de analiza : introspectia, fluxul memoriei, relatarea subiectiva la persoana I, tehnica jurnalului si a colajelor, autenticitatea, anticalofilia (vezi Camil Petrescu, dar si Mircea Eliade, in Maitreyi) ;

Ø     explorarea valentelor simbolice la Mateiu Caragiale si fantastice la Mircea Eliade.

            Pe lângă roman în proza interbelică se dezvoltă: nuvela prin Gib Mihăescu, reportajul literar la Geo Bogza şi proza originală (antiproza) lui Urmuz, deschizătoare de drumuri pentru literatura deceniilor următoare.

De asemenea, continua si proza cu valente traditionaliste (romanul de inspiratie mitica, romanul istoric) prin reprezentantul sau de seama, Mihail Sadoveanu.

NOTA

Pentru poezia interbelica, a se vedea prezentarile separate ale poetilor : George Bacovia (simbolist), Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion Barbu (modernisti), Ion Pillat (traditionalist). Totusi, asa cum se poate observa si din prezentarea revistelor vremii, poetii interbelici au cochetat cu mai multe orientari, ei neputand fi incadrati foarte usor intr-un singur curent literar. Dar, pentru a fi in acord cu programa de bacalaureat, ne vom referi la ei asa cum am spus mai sus.

LA MULTI ANI!

Dragii mei, dupa o vacanta destul de lunga revin la postarea materialelor pe care probabil deja le asteptati!
LA MULTI ANI! Va doresc tot binele din lume si MULT SUCCES IN NOUL AN!
Cu drag, PROFADEROMANA.

AUTORI CANONICI (7) LIVIU REBREANU

ION

De Liviu Rebreanu

1.Date despre autor:

Opera lui Liviu Rebreanu reprezinta un moment valoros in evolutia romanului;la fel ca in cazul lui M.Preda, marile romane sunt anticipate de nuvele.Astfel Rusinea, Zestrea, Itic Strul Dezertor vor constitui punctele de plecare pentru Ion, Rascoala si Padurea Spanzuratilor;

Prozatorul ardelean este un scriitor obiectiv, a carui nota de originalitate consta nu numai  in realizarea unor vaste constructii epice cu structura arhitectonica, ci si în deschiderea sa catre romanul psihologic.   

Viziunea realista a autorului se constituie intr-o adevarata declaratie de credinta :“Pentru mine arta(…)inseamna creatie de oameni si de viata”(L.Rebreanu);

2.Date despre opera:

Romanul Ion apare in 1920, fiind considerat o capodopera ce prezinta mediul rural in maniera realista, fara a-l idealiza.

Tema este problematica pamantului in satul transilvanean de la inceputul secolului al XX-lea;

Titlul este simbolic, si se refera la protagonistul operei; numele Ion a devenit, si datorita acestui roman, un simbol al taranului roman. In plus, printr-o rasturnare a literelor,ION=NOI, deci Ion reprezinta o intreaga colectivitate.

Procesul de elaborare a romanului a fost îndelungat, rezultatul fiind o fresca a satului transilvanean din care însusi autorul s-a ridicat „ca poet al omului teluric”(dupa cum îl apreciaza G. Calinescu)

Conflictul  este multiplu, exterior si interior, principal si secundar, social si psihologic ;

Ø      Conflictul central si social este  ilustrat de lupta pentru pamant in satul traditional, unde respectul e conditionat de posesia pamantului ; din acesta deriva atat conflictul exterior, dintre Ion si Vasile Baciu, cat si cel interior, dintre « chemarile »care il duc pe Ion la pierzanie-pamantul(pozitia sociala) si iubirea(echilibrul sufletesc)

Ø      Conflictele secundare completeaza semnificatiile actiunii : intre Ion si Simion Butunoiu pentru o brazda de pamant; intre Ion si George pentru Ana , apoi pentru Florica ;

Ø      Intr-un al doilea fi repic, extista si un conflict national,in planul intelectualitatii(satul romanesc era sub stapanire austro-ungara)

Ø      La nivelul profund, al semnificatiilor simbolice, se poate identifica si un conflict tragic, intre omul primitiv, instinctual  si pamantul-stihie/obiect de veneratie.

3.Geneza romanului

-dupa marturisirile lui Rebreanu,procesul creator a fost îndelungat si esenta lui consta în sudarea într-o viziune unitara a trei experiente de viata:

1.Prima dintre experiente a fost uimirea pe care a simtit-o Rebreanu, într-una din primaverile tineretii sale, când iesise la rasaritul soarelui cu arma pe un colnic la vânat de porumbei a observat cum un taran, socotindu-se nevazut de nimeni a sarutat pamântul jilav de roua, cu înfocare, ca pe o iubita. Gestul a fost înregistrat pentru pitorescul lui în sine, fara a i se atribui o semnificatie precisa.

2. A doua experienta i-a fost transmisa scriitorului de sora sa Livia si formeaza substanta nuvelei Rusinea. Este vorba de patania unei fete bogate de la tara, Rodovica, amagita de un flacau sarac si supusa din aceasta cauza, la cele mai cumplite batai de catre tatal sau. În chip evident aceste fapte, cu modificarile de rigoare, se regasesc în Ion constituind esenta raporturilor dintre erou, de-o parte, Ana si tatal ei, Vasile Baciu, de alta parte.

3.A treia experienta este constituita de impresia puternica pe care i-a lasat-o lui Rebreanu convorbirea cu un fecior de la tara, Ion al Glanetasului, istet si vrednic, dar împovarat de greutati si deznadajduit, pentru faptul ca nu avea pamânt.

 Calea sintezei între aceste momente de viata, atesta în continuare Rebreanu, a fost atribuirea catre Ion al Glanetasului, a motivelor sociale si sufletesti necesare si a faptelor apartinând, în realitatea traita, autorilor celorlalte doua momente.

4.Compozitie si subiect:

Romanul este  caracterizat de simetria incipitului cu finalul, ce prezinta drumul care duce si iese apoi din satul Pripas; drumul e personificat si are rolul de a limita realitatea de fictiune.

Sunt prezent toate modurile de expunere, cu diverse trasaturi si semnificatii : descrierea are functie simbolica si de anticipare ; naratiunea e obiectiva si prezinta” realitatea”, intr-un stil cenusiu , iar dialogul sustine veridicitatea.

La nivel macrotextual, romanul e impartit in 2 volume: Glasul pamântului si Glasul iubirii,  ce cuprind 13 capitole cu titluri semnificative:Inceputul, Iubirea, Nunta, Sfarsitul etc. Este de remarcat ca titlurile din prima parte au o legatura de semnificatie cu cele corespunzatoare din a doua parte, inafara acestei simetrii aflandu-se un capitol, intitulat Vasile Baciu – celalalt « pol »al conflictului.

Din punctul de vedere al compozitiei, Rebreanu urmareste doua planuri paralele:

Ø      primul plan surprinde viata tânarului taran Ion Pop al Glanetasului. Din existenta lui se desprind însa aspecte antagonice: dragostea lui pentru Florica, fata saraca, (fiica vaduvei lui Maxim Oprea), si dorinta arzatoare de a obtine ca zestre pamânt mult, pe cai mai putin cinstite. Ion cunoaste  acelasi exemplu  chiar în experienta lui Vasile Baciu, tatal Anei. El ascunde iubirea pentru Florica si îsi disimuleaza setea de pamânt sub comportamentul unui îndragostit fata de Ana Baciu.

Ø      al doilea plan, paralel si interferat primului prezinta viata familiei învatatorului Zaharia Herdelea. Ca invatator de stat,el depindea de autoritatile austro-ungare. Se considera întelept si prudent, dar toate actiunile sale sfârsesc prin înfrângeri, pâna ce va fi obligat sa ceara în scris pensionarea spre a nu fi dat afara. Acest procedeu e denumit tehnica planurilor paralele, trecerea de la un plan narativ la altul realizandu-se prin alternanta, iar succesiunea secventelor narative valorificand inlantuirea.

In planurile secundare apare lupta îndârjita a lui Vasile Baciu pentru a-si apara pamântul, lupta preotului Ion Belciug pentru a zidi biserica de piatra în satul Pripas; lupta fetelor invatatorului Laura si Ghighisi a familiei lor pentru o partida, un mariaj cât mai bun; concurenta dintre avocatii si functionarii marunti, ca si luptele pentru o brazda din ogorul vecinului.

La nivel microtextual se remarca utilizarea tehnicii contrapunctului(prezentarea aceleiasi teme in planuri diferite, de exemplu, nunta Anei corespunde cu nunta Laurei)

In ce priveste subiectul romanului, actiunea graviteaza în jurul protagonistului, flacaul chipes, voinic, inteligent, si vrednic, dar sarac, Ion al Glanetasului, care din cauza dorintei de a se îmbogati îsi sacrifica iubirea. In prim-plan se mai afla si Florica, o fata frumoasa, dar saraca asemenea lui, ce reprezinta simbolic”glasul iubirii” , si pe care Ion incearca sa o uite in momentul in care se casatoreste cu Ana, simbol al “glasului pamantului”. Aceasta din urma este fiica unui bogatas al satului, Vasile Baciu. Casatorindu-se cu fata bogata, dar urata , al carei tata a consimtit sa i-o dea de sotie  numai dupa ce a aflat ca a sedus-o (si ca, în consecinta, gândul lui de a o marita cu George Bulbuc, cel mai bogat flacau din sat, nu se mai poate împlini), eroul simte ca si-a redobandit demnitatea odata cu pozitia sociala mult ravnita.

Dupa casatorie, Ion o maltrateaza pe Ana pâna când aceasta, nemaiputând suporta, se sinucide, lasând în urma un copil de câteva luni, care in scurt timp moare si el. Vasile Baciu crede ca, dupa moartea Anei si a copilului, ar putea primi pamânturile înapoi, dar legea  nu-l favorizeaza,iar preotul satului, Belciug, speculeaza nestiinta celor doi, determinandu-i ca, dupa moarte, sa lase toata averea lor bisericii.

Între timp, Ion vrea sa recupereze iubirea pierduta, pe Florica, devenita sotia lui George Bulbuc, care îl surprinde noaptea în curtea sa si-l omoara.

In satul lui Rebreanu, oamenii se gospodaresc in functie de starea lor materiala, de priceperea si temperamental lor. Alexandru Glanetasu, tatal lui Ion, n-a pastrat zestrea Zenobiei, care avusese parinti cu avere, si s-a încuscrit cu saracia. În ograda vaduvei lui Maxim Oprea fusesera clai de fân si grajduri în care nu mai încapeau vitele, dar saracise si ea ca vadana. Vasile Baciu, om silitor, de când s-a însurat, s-a tinut totdeauna printre fruntasi. Vaduv  acum, îl durea gândul ca va trebui sa rupa din pamânturile lui, ca sa potriveasca zestrea Anei, când se va marita.

Si învatatorul Herdelea are necazurile lui. Si-a zidit casa pe locul bisericii, cu învoirea preotului Belciug. Cu timpul, relatiile învatatorului cu preotul s-au racit, iar Herdelea, împovarat cum era, se temea sa nu piarda ceea ce agonisise cu greutate. În schimb, preotul Belciug, ramas vaduv din primul an al preotiei, a fost un om strângator si tenace. Respectat de sateni, preotul nu sufera sa i se încalce autoritatea. Din aceasta cauza e în conflict cu învatatorul Herdelea.

Satul lui L. Rebreanu este diferentiat economic. Stratificarea sociala depinde de pamântul pe care îl are taranul. Patimile se nasc din saracie, din nevoia de pamânt.Este cazul lui Ion. În Ion este înradacinata o mentalitate taraneasca, dupa care oamenii se pot numi oameni numai în masura în care gospodaria lor este întemeiata. Aceeasi mentalitate, care deformeaza pâna si sentimentul omeniei, o aflam si dintr-o alta situatie: Dumitru Moarcas se pripasise pe lânga casa Paraschivei. Femeie tânara atunci, îl primise crezând ca omul, beteag de picioare, nu mai are mult de trait, ca bruma de acere a mosneagului i-ar putea ramâne ei. Si când, dupa 20 de ani, Dumitru Moarcas a vândut, fara stirea Paraschivei, casa si gradina, desi îi daduse femeii o suta de zloti, a fost alungat fara mila.

5.Ion- tipologia romanului

Ø      Ca roman obiectiv:

-naratorul este obiectiv, omniscient, omniprezent; focalizare zero, viziune “dindarat”;naratiune la persoana a III-a;

-naratorul din Ion este , detasat, nu se implica in derularea evenimentelor, relateaza la persoana a III-a, intr-o maniera nonfocalizata.El este omniprezent si omniscient, dirijand destinele personajelor asemeni unui regizor care prestabileste evolutia personajelor,ele avand un destin bine conturat, motiv pentru care in roman apar semne prevestitoare ale destinelor personajelor( de exemplu, crucea stramba de la marginea satului), elemente ce confera veridicitate si obiectivitate;

Ø      Ca roman realist:

-stilul anticalofil,

- literatura ca mimesis,

- aspectul veridic al operei,

- legatura dintre realitatea biografica si roman,

- personajele sunt tipuri umane (Ion – parvenitul/taranul roman/omul instinctual, primitiv);

- preocuparea pentru analiza relatiei individ-mediul social.

Romanul mai poate fi interpretat si ca:

Ø      roman social, deoarece are caracter monografic surprinzand viata rurala cu momentele importante din existenta individului(nasterea, botezul, nunta, moartea), diferentele sociale produse de posesia pamantului, relatiile de familie;

Ø      roman cu tematica rurala, dat fiind caracterul sau epopeic si de fresca ilustrat de numarul mare de personaje;

Ø      roman al esentelor(realismul esentelor), daca ne raportam la o serie de simboluri fundamentale:crucea, copacul, drumul, pamantul;

Ø      roman de familie, deoarece prezinta structura si conditia familiei si a femeii in satul ardelean;

Ø      roman erotic, urmarind dragostea lui Ion pentru Florica;

6.Stilul- e neutru, impersonal (« stilul cenusiu ») ; e prezent si stilul indirect liber,ca mijloc al analizei psihologice ; limbajul e regional, evocand cu fidelitate atmosfera perioadei.

PERIODIZAREA LITERATURII ROMANE

Va propun un  material care sa va ajute sa intelegeti mai bine pe unde se afla scriitorii studiati in cei patru ani de liceu 

Periodizare succinta

a literaturii romane

I Literatura romana veche (sec al XVI-lea - sfarsitul sec. al XVIII-lea ~ 1780)

Ø      sec al XVI-lea

- 1521 - primul document scris in limba romana "Scrisoarea lui Neacsu din Campulung" adresata lui Johannes Benkner, judele Brasovului.

- traduceri in limba romana a unor texte religioase: "Psaltirea scheiana", "Psaltirea voroneteana", "Psaltirea Hurumuzachi", "Codicele voronetean".

- "Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Theodosie" - carte initiatica.

- incep sa apara cronicile de curte scrise din porunca domneasca; cei mai importanti cronicari au fost Macarie, Azarie si Eftimie.

- activitatea tipografului Coresi, care tipareste carti in limba slovana, dar si in limba romana (cartile tiparite de el vor contribui la formarea limbii romane literare)

Ø      sec al XVII-lea

- tipariturile religioase: « Cazania » mitropolitului Varlaam,"Noul Testament de la Balgrad" (Alba-Iulia) scris de mitropolitul  Simion Stefan in 1648, "Psaltirea in versuri" a mitropolitului Dosoftei, atestata in 1673, "Biblia de la Bucuresti" (1688).

- "Letopisetul Tarii Moldovei", inceput de Grigore Ureche, care se refera la perioada 1359-1594 ;  va fi continuat de Miron Costin, care va scrie despre evenimentele istorice cuprinse intre 1594-1661, apoi Ion Neculce il va continua pe Miron Costin, referindu-se la perioada cuprinsa intre anii 1661-1743.

 - Grigore Ureche si Miron Costin au fost asimilati umanismului romanesc din sec al XVII-lea, diferit de cel al Renasterii din sec al XV-lea.Ambii cronicari studiaza la Polonia, primul la Liov, al doilea la Bar, stiintele umane: greaca, latina, istoria, retorica, literatura antichitatii, filosofia.

- Miron Costin este si creatorul primului poem filosofic romanesc: "Viata lumii".Acesta cuprinde cateva motive preluate de la autorii antici: "fortuna labilis"(soarta schimbatoare), "fugit irreparabile tempus"(trecerea inevitabila a timpului), "ubi sunt qui ante nos" (unde sunt cei de dinaintea noastra).O lucrare importanta a lui Miron Costin este "De neamul moldovenilor", in care constata latinitatea limbii si poporului roman, la fel ca in Letopiset.

- Ion Neculce este singurul dintre cronicarii moldoveni care nu studiaza in strainatate, stilul sau fiind mult mai aproape de oralitate.Inaintea Letopisetului, Neculce introduce culegerea de legende "O sama de cuvinte" (42 de legende).

- exista si cronicarii munteni, dar acestia nu dau dovada de talent literar, ca Grigore Ureche, Miron Costin, Neculce.Cei mai importanti cronicari munteni au fost stolnicul Cantacuzino, Radu Greceanu si Radu Popescu.

Ø      la sfarsitul sec al XVII-lea si inceputul sec al XVIII-lea

- personalitatea care se impune este Dimitrie Cantemir, cel mai important umanist roman.Este cunoscator a noua limbi straine: turca, rusa, engleza, franceza, greaca, latina, germana, persana, italiana.Dimitrie Cantemir a scris numeroase lucrari in diferite domenii: istorie, lingvistica, filosofie, etnografie, folclor, geografie, muzica.Este si creatorul primului roman romanesc, "Istoria ieroglifica", in care procedeul dominant este alegoria.

II Literatura romana premoderna (1780-1821) - perioada de tranzitie spre literatura moderna

Ø      la sfarsitul sec al XVIII-lea

- se remarca miscarea ideologico-politica si cultural-literara, cunoscuta sub denumirea "Scoala ardeleana".Gruparea apare in Transilvania si reprezinta Iluminismul romanesc. Ardelenii lupta pentru drepturile romanilor in Transilvania, continuand ideile cronicarilor moldoveni (Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce), privitoare la originea latina a limbii si poporului roman.Cei mai de seama reprezentanti ai scolii ardelene au fost: Samuil Micu, Gheorghe Sincai, Petru Maior si Ion Budai-Deleanu. Ultimul scrie epopeea eroi-comico-satirica "Tiganiada".

- tot acum se remarca activitatea poetilor Vacaresti (Ienachita, Alecu, Nicolae, Iancu).

- Costache Conachi, Dinicu Golescu, Anton Pann

III Perioada pasoptista(1821/30-1860)

Ø      In "Originile romantismului romanesc", Paul Cornea imparte pasoptismul in doua etape, in functie de manifestarea critica:

- 1820-1840, perioada tutelata de Ion Heliade-Radulescu (scrieti orice, baieti, numai scrieti – inceputurile literaturii, cand nu se face diferenta intre traduceri si opere originale)

- 1840-1860, etapa directionata de Mihail Kogalniceanu.Acesta va publica in primul numar al revistei "Dacia literara", aparut in 1840, celebra sa "Introductie".Aceasta reprezinta manifestul romantismului romanesc, pentru ca impune unificarea culturala a tuturor romanilor, crearea unei literaturi originale prin autohtonizarea inspiratiei.Critica promovata de Mihail Kogalniceanu este una nepartinitoare: "Vom critica cartea, iar nu persoana".Kogalniceanu enumera trei surse de inspiratie, pe care le vor urma scriitorii pasoptisti: istoria nationala, geografia patriei, datinele si obiceiurile poporului roman .

Prozatori: Ion Heliade-Radulescu, Mihail Kogalniceanu (romanul "Tainele inimii", fiziologiile "Fiziologia provincialului in Iasi", "Adunari dantuitoare"), Costache Negruzzi ("Alexandru Lapusneanul", "Aprodul Purice", "Sobieski si romanii"), Dimitrie Bolintineanu (romanele "Manoil" si "Elena").

Poeti: Ion Heliade-Radulescu (balada "Zburatorul"), Grigore Alexandrescu (fabule, satire, epistole, meditatii), Dimitrie Bolintineanu ("Legende istorice"), Vasile Alecsandri ("Doine", "Lacramioare", "Suvenire", "Margaritarele", "Pasteluri").

Dramaturgi: Vasile Alecsandri (comediile "Chirita in Iasi", "Chirita in provintie", "Chirita in voiaj", "Chirita in balon").

Altii: Alecu Russo ("Cantarea Romaniei"), Nicolae Balcescu ("Romanii supt Mihai Voievod Viteazul"), Ion Ghica.

Ø      postpasoptismul (etapa de tranzitie de la perioada pasoptista la epoca Junimii)

-         reprezentanti: Nicolae Filimon ("Ciocoii vechi si noi" (1863)), Alexandru Odobescu (nuvelele istorice "Doamna Chiajna", "Mihnea Voda cel Rau"), Bogdan Petriceicu Hasdeu (« Rasvan si Vidra »)

IV Perioada junimista  sau a Marilor Clasici (1860 - sfarsitul sec al XIX-lea)

- in 1864 este infiintata societatea Junimea, al carei mentor este Titu Maiorescu.Junimistii (Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi, Vasile Pogor, Petre Carp) editeaza si o revista, "Convorbiri literare", condusa de Iacob Negruzzi.In aceasta revista vor publica cei mai importanti scriitori ai vremii: Mihai Eminescu, I.L. Caragiale, Ioan Slavici, Ion Creanga.Ei au pus bazele literaturii romane moderne si de aceea au fost numiti si marii clasici.

V Perioada de tranzitie, intre epoca "Junimii" si perioada interbelica (incepe din primele decenii ale sec XX si se continua pana la Primul Razboi Mondial)

-         in aceasta etapa de tranzitie apar reviste cu tenta traditionala, cum au fost "Samanatorul", (in care publica si George Cosbuc) si "Viata romaneasca".

-         In ceea ce priveste poezia, se remarca dorinta aparitiei unui nou Eminescu.Dupa moartea marelui poet, poezia romana se afla in impas.Se naste fenomenul epigonismului eminescian, mai ales prin Alexandru Vlahuta.Apar insa si poeti originali, ca Octavian Goga, asimilat directiei poporaniste si George Cosbuc, care a fost considerat neoclasic, dar si samanatorist.

-         Samanatorismul si poporanismul au fost directii autohtone ce au mizat pe iluminarea prin cultura a oamenilor simpli.Octavian Goga a fost incadrat si neoromantismului prin spiritul profetic, mesianic.El este un "poet al cetatii", deplangand soarta romanilor din Ardeal.Tema melancoliei este dominata in lirica sa, lacrima individuala subsumandu-se celei colective.

-         Se afirma primul mare simbolist, Alexandru Macedonski ; in revista sa, Literatorul, va promova poetii noii generatii

VI Perioada interbelica (1918-1944)

- directiile traditionale anterioare, samanatorismul si poporanismul sunt continuate printr-o noua tendinta, denumita traditionalism.In opozitie, se naste modernismul.Confruntarea traditionalism-modernism este si de ordin ideologic.Nichifor Crainic, directorul revistei "Gandirea de la Cluj", este unul dintre cei mai importanti reprezentanti ai traditionalismului.Traditionalistii mizau pe conservarea valorilor spiritual romanesti, respingand influentele moderne.De aceea, in scrierile traditionalistilor, obsedanta este aparitia miturilor, traditiilor, ritualurilor romanesti.Nichifor Crainic, ideologul miscarii traditionaliste, era si un adept al ortodoxismului.Sub conducerea lui, revista "Gandirea" exacerbeaza rolul ortodoxismului.Un poet care s-a autointitulat traditionlist a fost Vasile Voiculescu.In volumele "Parga" si "Poeme cu ingeri", referinta primordiala este Biblia.Vasile Voiculescu a considerat traditionalismul cea mai valoroasa tendinta din literatura romana, integrandu-i aici pe toti marii poeti, inclusiv pe Eminescu.

 - cultura romaneasca este, in perioada interbelica, duala.Pe de o parte, exista dorinta ramanerii in datele traditiei, iar pe de alta parte, deschiderea catre occident, prin modernism.Mentorul modernismului a fost Eugen Lovinescu, cel care a condus revista "Sburatorul", de la Bucuresti.Lovinescu defineste modernismul in datele sincronismului.El considera ca o cultura minora, cum este a noastra, trebuie sa se sincronizeze celei occidentale, considerate superioara.Criticul aminteste de un "spirit al veacului"(saeculum), caruia trebuie sa i se supuna si cultura romana.Moernistii fie negau traditia, fie aceasta li se parea insuficienta.Totusi, scriitorii valorosi s-au situat intre aceste doua directii, pentru ca, in creatiile lor sunt vizibile elemente traditionale, dar si moderne.Astfel, Tudor Arghezi si Lucian Blaga, care din punct de vedere didactic apartin modernismului, au in vedere si elemente ale traditiei.In volumele "La cumpana apelor", "La curtile dorului", Lucian Blaga creeaza din satul romanesc un adevarat spatiu paradisiac.Intr-unul dintre aforismele sale, autorul chiar afirma ca "eternitatea s-a nascut la sat". Paradoxal, si Vasile Voiculescu se raporteaza la influentele modernitatii in ultimul sau volum de poezii, intitulat "Ultimele sonete inchipuite ale lui William Shakespeare".

 - La limita modernismului se situeaza curentele de avangarda: integralismul, constructivismul, futurismul, dadaismul, suprarealismul.Reprezentantii avangardei romanesti au fost Ion Vinea, Ilarie Voronca, Sasa Pana, Urmuz, Tristan Tzara, Stefan Roll.

     Poeti modernisti: George Bacovia (simbolism), Lucian Blaga (expresionist), Tudor Arghezi, Ion Barbu.

     Poeti traditionalisti: Vasile Voiculescu, Ion Pillat.

     Prozatori moderni: Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Blugescu, Anton Holban, Gib Mihaescu.

     Alti prozatori: Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu, George Calinescu, Mircea Eliade, Mateiu Caragiale.

     Dramaturgi: Camil Petrescu ("Jocul ielelor"), Lucian Blaga, Tudor Musatescu, Al Chiritescu ("Gaitele").

     Critici: Eugen Lovinescu, Nichifor Crainic, Garabet Ibraileanu, Serban Cioculescu, Vladimir Strainu, Perpessicius.

VII Perioada postbelica (contemporana) - dupa al II-lea razboi mondial

este alcatuita din trei etape:

Ø      prima etapa corespunde perioadei proletcultiste, cand literatura era adiacenta politicii de partid, cand nu esteticul conta, ci limbajul propagandei.Operele marilor scriitori care traiesc dupa 1944 sunt interzise.Sunt promovati autorii care scriu pentru partid : Dan Desliu,  Maria Banus, Veronica Porumbacu, Andrei Toma.

Ø      cea de-a doua etapa incepe dupa 1960, printr-o noua generatie de scriitori, ce readuce literatura la datele ei estetice.In poezie se remarca Nicolae Labis, Nichita Stanescu (neomodernism), Stefan Augustin Doinas, Marin Sorescu, Ana Blandiana, Emil Brumaru, Mircea Dinescu.In proza se impun Marin Preda, Stefan Banulescu, Sorin Titel, Nicolae Breban, Augustin Buzura.Printre dramaturgi se numara: Marin Sorescu, Ion Baiesu, Paul Everac, iar in critica: Eugen Simion, Alexandru Piru, Nicolae Manolescu, George Ivascu.

Ø      cea de-a treia etapa coincide cu sfarsitul sec al XX lea (1980) si inceputul sec al XXI-lea.Este etapa scriitorilor postmodernisti: Mircea Cartarescu, Alexandru Musina, Traian T Cosovei.Scriitorii postmodernisti impun un limbaj ironic, artificial, cu elemente din civilizatia moderna, iar personajele create sunt, de fapt, simboluri.In postmodernism dispar granitele dintre genuri si specii.Discursul este fragmentat.

DE UNDE CITIM PENTRU ROMANA CE NU AVEM ACASA

Dragii mei, de cateva zile ma straduiesc sa concep si o biblioteca virtuala care sa contina cartile de care aveti nevoie la romana, si nu numai. Fiti rabdatori, in masura timpului disponibil, o voi "popula" cu tot ce va va fi necesar. Va rog, daca aveti nevoie urgent de vreo carte, postati un comentariu dedesubtul acestui subiect si, in masura posibilitatilor, voi adauga in biblioteca volumul cerut. Spor la lectura!A, si la linkurile mele aveti din nou adresa bibliotecii.

TRADITIONALISMUL

Termenul de tradiţionalism are mai multe accepţiuni. El reprezintă un tip de cultura, specifica unei spiritualitati, care, indiferent de epoca sau de curent literar, se distinge de celelalte culturi ale aceleiaşi epoci. Uneori, el desemnează numai cultura populara, ca rezultat al geniului colectiv, anonim si oral, de la sate sau de la periferia oraşelor. In literatura romana interbelica, acest termen s-a folosit pentru a-i diferenţia pe modernişti, scriitori inspiraţi exclusiv din cultura occidentala, de colegii lor, traditionalistii, care refuzau sursele externe, in favoarea celor consacrate in cultura romana.  Inteles astfel, traditionalismul apare ca o continuare a directiei inaugurate de „ Dacia Literara” si „ Junimea”, dar intr-o maniera radicala, respingand adaptarea la cultura moderna si conservand interesul pentru valorile nationale.

Traditionalismul romanesc cuprinde trei curente inrudite prin apropierea de traditia rurala si diferite prin modul in care se realizeaza aceasta apropiere: samanatorismul, poporanismul, gandirismul.

a)  Samanatorismul, orientare care se-ncheagă in jurul revistei „Samanatorul”, apăruta la Bucureşti, in 1901, sub conducerea lui Al. Vlahuta si G. Coşbuc.

In articolul-program al revistei, intitulat „Primele vorbe”, ca si in poezia „Samanatorul” publicata de Vlahuta in primul număr al acesteia, se conturează programul viitoarei orientări: scriitorii trebuie sa cultive specificul naţional, prin prezentarea vieţii satului. Speciile cultivate de samanatoristi: texte de mici dimensiuni, in versuri scurte, poeme epice(idilele), in proza -; schite, povestiri in care naratiunea se impleteste cu descrierea.

Principalul ideolog al revistei a fost Nicolae Iorga.

Trăsături:

·  cultiva paseismul (întoarcerea spre trecut) si idilismul

·  sentimentul dezradacinarii

·  elogiul dreptatii, facute de tarani pe cont propriu in maniera haiducilor de altadata

·  proza peisagista

·  ispiratie istorica si rurala

·  idilizarea vietii satului si a taranului, prin reducerea lor la o serie de evenimente placute, legate de contactul cu natura, iubirea, cantecul, poezia

·  prezentarea armonioasa a relatiei dintre boieri si tarani, conditionata de apartenenta boierilor la vechile familii aristocrate romanesti

·  considerareavietii urbane drept un factor distructiv pentru sufletul taranesc curat, nealterat, orasul fiind vazut ca un loc al pierzaniei

·  grija „întăririi si inaltarii neamului acestuia”

Reprezentanţi: O. Goga, M. Sadoveanu, Duiliu Zamfirescu, St. O. Iosif.

b)  Poporanismul este orientarea care se-ncheagă in jurul revistei „Viata romaneasca”, apăruta la Iaşi, in 1906, sub conducerea lui C. Stere si avându-l ca secretar de redacţie pe Garabet Ibrăileanu. Curentul manifesta interes pentru viata rurala si pentru valorile poporului, dar se deosebeste de samanatorism prin: evocarea unei existente chinuite a taranilor, condamnati la munca trudnica si la mizerie (O. Goga); lipsa educatiei corespunzatoare, a bolilor netratate, care aduc moartea timpurie in lumea satului ( „Fefeleaga”- I. Agarbiceanu). Din punct de vedere formal: Tablouri descriptive sumbre, caracterizate prin amestecul suferintei fizice si morale, care implica si un sentiment de mila, de duiosie al autorilor, ceea ce confera un pronuntat aspect liric textelor

Adepţii acestei  orientări isi propuneau ca obiective:

·  dragostea pentru popor

·  simpatie pentru sat si tarani, dar nu idealizează viata de la tara (realismul viziunii)

·  interes pentru luminarea poporului

·  critica aspra a nedreptatilor facute omului de rand

Reprezentanti: C.  Hogaş, G. Galaction, M. Sadoveanu, O. Goga, I. Agarbi-ceanu.

c) Gândirismul se naşte in jurul revistei „Gândirea”, apăruta la Cluj, in 1921, sub directia lui Cezar Petrescu. Are la inceput o orientare eclectica si grupeaza in jurul ei principalii scriitori ai vremii, Lucian Blaga, Adrian Maniu, Gib Mihaescu, Vasile Voiculescu, Ion Pillat. Cu timpul, revista trece sub influenta lui Nichifor Crainic, iar din 1928 sub conducerea lui, cuprinzand in aceeasi orientare si alte publicatii literare, "Datina", "Ramuri", "Gand romanesc", "Mesterul Manole", "Sfarma-Piatra".

Filozofia promovata in multe din articolele publicate in "Gandirea" se afla sub inraurirea germanului Oswald Spengler, cu a sa filozofie a vietii (Lebensphilosophie) din "Declinul Occidentului" ("Der Untergang des Abendlandes"), in care erau explicate deosebirile dintre cultura si civilizatie si se proclama prabusirea Occidentului sub povara lipsei de cultura, a masinismului si a civilizatiei. Multe dintre ideile lui Spengler, infuzate in estetica expresionismului, sunt preluate si in operele filozofice ale lui Blaga.

In articolele sale programatice, "Isus in tara lui" (1923), "Parsifal" (1924) si "Sensul traditiei" (1929), Nichifor Crainic promoveaza traditionalismul culturii romane, conceput ca imbinare intre autohtonism si ortodoxism, intre temele si valorile nationale promovate de miscarile literare anterioare, pasoptism, junimism si samanatorism, si spiritualitatea ortodoxa, vazuta ca un "coviltir de aur" al bisericii romane, ca o zare metafizica in care se proiecteaza toata existenta si aspiratiile poporului roman. Nichifor Crainic argumenteaza superioritatea culturii bizantine, negand valoarea civilizatiei occidentale si criticand tendintele de occidentalizare a culturii si a spiritului civic romanesc, dar limiteaza orizontul culturii romane la un anumit balcanism cu tendinte autarhice.

Crainic sustine ideile lui Herman Keyserling, din "Das Spektrum Europas", potrivit carora Romania ar putea deveni un adevarat centru al bizantinismului. in aceasta orientare, arta ar trebuie sa fie numai de sorginte religioasa. Ideea de lume aflata in declin este comuna si expresionismului, dar imbraca forme excesive in cazul gandiristilor. Forma cea mai radicala a curentului este promovata de Nae Ionescu, in "Roza vanturilor", si se numeste trairism.

 Dintre trasaturile gandirismului in literatura enumeram:

Ø      reprezentarea unui sat arhaic, dominat de credinte stravechi, precrestine, de mituri( V. Voiculescu- „ Lostrita”

Ø       prezenta unor personaje biblice in viata profana -; „transcendentul care coboara”- Blaga ( „Paradis in destramare”- Blaga; vol. „Parga”; „Poeme cu ingeri””; V. Voiculescu; Psalmii- Arghezi);

Ø      evocarea trecutului istoric intr-o maniera mitologizanta (versuri- Mateiu Caragiale);

Ø      observarea unui vitalism in construirea personajelor, surprinse in situatii dilematice care conduc la o moarte tragica( Mesterul Manole- Blaga);

Ø      existenta unei corespondente intre mediul geografic si desfasurarea vietii interioare a personajelor( spatiul mioritic- Blaga);

Ø       existenta unui ethos intemeiat pe „religiozitatea ortodoxa”, conceptie expusa de N. Crainic in studiul „Sensul traditiei”, articol in care el apreciaza ca:” Ne aflam geografic in Orient si cum prin religiunea ortodoxa detinem adevarul luminii rasaritene, orientarea noastra nu poate fi decat spre Orient, adica spre noi insine, spre ceea ce suntem prin mostenirea de care ne-am invrednicit ... O cultura proprie nu se poate dezvolta organic decat in aceste conditii ale pamantului si ale duhului nostru”.

Chiar daca N. Crainic absolutizeaza orientarea culturii romanesti spre Orient, fiind impotriva influentelor Europei Occidentale.

Din punct de vedere formal , scriitorii grupati in jurul revistei „Gandirea”, au preluat unele mijloace de realizare din curentele moderniste, astfel incat, spre deosebire de samanatorism si poporanism, in literatura gandirista se remarca o sinteza intre traditionalism si modernism( poezia lui Blaga asociaza fondul traditionalist cu versificatia moderna, iar traditionalismul arghezian imbraca forme ermetice: artele poetice, Psalmii)Pe langa acesti poeti se remarca in perioada interbelica Ion Pillat, al carui volum „Pe Arges in sus”(1923)l-a consacrat pe poet traditionalist. In versurile sale, evoca satul natal, cu perioada copilariei,plina de amintiri frumoase, „cu biserica de altadata”, cu o autohtonizare a reprezentarilor religioase, raiul aflandu-se la Muscel, iar Sfanta Familie traind pe langa Raul Doamnei.Un alt exemplu de literatura scrisa in spirit traditionalist il constitue poezia lui N. Crainic „Sesuri natale”, in care peisajul dunarean se naste in poezie intr-o relatie de suprapunere a imaginilor copilariei cu cele ale maturitatii.

.