joi, 3 decembrie 2009

AUTORI CANONICI (7) LIVIU REBREANU

ION
De Liviu Rebreanu


1.Date despre autor:


Opera lui Liviu Rebreanu reprezinta un moment valoros in evolutia romanului;la fel ca in cazul lui M.Preda, marile romane sunt anticipate de nuvele.Astfel Rusinea, Zestrea, Itic Strul Dezertor vor constitui punctele de plecare pentru Ion, Rascoala si Padurea Spanzuratilor;
Prozatorul ardelean este un scriitor obiectiv, a carui nota de originalitate consta nu numai  in realizarea unor vaste constructii epice cu structura arhitectonica, ci si în deschiderea sa catre romanul psihologic.   
Viziunea realista a autorului se constituie intr-o adevarata declaratie de credinta :“Pentru mine arta(…)inseamna creatie de oameni si de viata”(L.Rebreanu);


2.Date despre opera:


Romanul Ion apare in 1920, fiind considerat o capodopera ce prezinta mediul rural in maniera realista, fara a-l idealiza.
Tema este problematica pamantului in satul transilvanean de la inceputul secolului al XX-lea;
Titlul este simbolic, si se refera la protagonistul operei; numele Ion a devenit, si datorita acestui roman, un simbol al taranului roman. In plus, printr-o rasturnare a literelor,ION=NOI, deci Ion reprezinta o intreaga colectivitate.
Procesul de elaborare a romanului a fost îndelungat, rezultatul fiind o fresca a satului transilvanean din care însusi autorul s-a ridicat „ca poet al omului teluric”(dupa cum îl apreciaza G. Calinescu)
Conflictul  este multiplu, exterior si interior, principal si secundar, social si psihologic ;
Ø      Conflictul central si social este  ilustrat de lupta pentru pamant in satul traditional, unde respectul e conditionat de posesia pamantului ; din acesta deriva atat conflictul exterior, dintre Ion si Vasile Baciu, cat si cel interior, dintre « chemarile »care il duc pe Ion la pierzanie-pamantul(pozitia sociala) si iubirea(echilibrul sufletesc)
Ø      Conflictele secundare completeaza semnificatiile actiunii : intre Ion si Simion Butunoiu pentru o brazda de pamant; intre Ion si George pentru Ana , apoi pentru Florica ;
Ø      Intr-un al doilea fi repic, extista si un conflict national,in planul intelectualitatii(satul romanesc era sub stapanire austro-ungara)
Ø      La nivelul profund, al semnificatiilor simbolice, se poate identifica si un conflict tragic, intre omul primitiv, instinctual  si pamantul-stihie/obiect de veneratie.
3.Geneza romanului


-dupa marturisirile lui Rebreanu,procesul creator a fost îndelungat si esenta lui consta în sudarea într-o viziune unitara a trei experiente de viata:


1.Prima dintre experiente a fost uimirea pe care a simtit-o Rebreanu, într-una din primaverile tineretii sale, când iesise la rasaritul soarelui cu arma pe un colnic la vânat de porumbei a observat cum un taran, socotindu-se nevazut de nimeni a sarutat pamântul jilav de roua, cu înfocare, ca pe o iubita. Gestul a fost înregistrat pentru pitorescul lui în sine, fara a i se atribui o semnificatie precisa.


2. A doua experienta i-a fost transmisa scriitorului de sora sa Livia si formeaza substanta nuvelei Rusinea. Este vorba de patania unei fete bogate de la tara, Rodovica, amagita de un flacau sarac si supusa din aceasta cauza, la cele mai cumplite batai de catre tatal sau. În chip evident aceste fapte, cu modificarile de rigoare, se regasesc în Ion constituind esenta raporturilor dintre erou, de-o parte, Ana si tatal ei, Vasile Baciu, de alta parte.


3.A treia experienta este constituita de impresia puternica pe care i-a lasat-o lui Rebreanu convorbirea cu un fecior de la tara, Ion al Glanetasului, istet si vrednic, dar împovarat de greutati si deznadajduit, pentru faptul ca nu avea pamânt.


 Calea sintezei între aceste momente de viata, atesta în continuare Rebreanu, a fost atribuirea catre Ion al Glanetasului, a motivelor sociale si sufletesti necesare si a faptelor apartinând, în realitatea traita, autorilor celorlalte doua momente.


4.Compozitie si subiect:


Romanul este  caracterizat de simetria incipitului cu finalul, ce prezinta drumul care duce si iese apoi din satul Pripas; drumul e personificat si are rolul de a limita realitatea de fictiune.
Sunt prezent toate modurile de expunere, cu diverse trasaturi si semnificatii : descrierea are functie simbolica si de anticipare ; naratiunea e obiectiva si prezinta” realitatea”, intr-un stil cenusiu , iar dialogul sustine veridicitatea.
La nivel macrotextual, romanul e impartit in 2 volume: Glasul pamântului si Glasul iubirii,  ce cuprind 13 capitole cu titluri semnificative:Inceputul, Iubirea, Nunta, Sfarsitul etc. Este de remarcat ca titlurile din prima parte au o legatura de semnificatie cu cele corespunzatoare din a doua parte, inafara acestei simetrii aflandu-se un capitol, intitulat Vasile Baciu – celalalt « pol »al conflictului.
Din punctul de vedere al compozitiei, Rebreanu urmareste doua planuri paralele:


Ø      primul plan surprinde viata tânarului taran Ion Pop al Glanetasului. Din existenta lui se desprind însa aspecte antagonice: dragostea lui pentru Florica, fata saraca, (fiica vaduvei lui Maxim Oprea), si dorinta arzatoare de a obtine ca zestre pamânt mult, pe cai mai putin cinstite. Ion cunoaste  acelasi exemplu  chiar în experienta lui Vasile Baciu, tatal Anei. El ascunde iubirea pentru Florica si îsi disimuleaza setea de pamânt sub comportamentul unui îndragostit fata de Ana Baciu.
Ø      al doilea plan, paralel si interferat primului prezinta viata familiei învatatorului Zaharia Herdelea. Ca invatator de stat,el depindea de autoritatile austro-ungare. Se considera întelept si prudent, dar toate actiunile sale sfârsesc prin înfrângeri, pâna ce va fi obligat sa ceara în scris pensionarea spre a nu fi dat afara. Acest procedeu e denumit tehnica planurilor paralele, trecerea de la un plan narativ la altul realizandu-se prin alternanta, iar succesiunea secventelor narative valorificand inlantuirea.


In planurile secundare apare lupta îndârjita a lui Vasile Baciu pentru a-si apara pamântul, lupta preotului Ion Belciug pentru a zidi biserica de piatra în satul Pripas; lupta fetelor invatatorului Laura si Ghighisi a familiei lor pentru o partida, un mariaj cât mai bun; concurenta dintre avocatii si functionarii marunti, ca si luptele pentru o brazda din ogorul vecinului.


La nivel microtextual se remarca utilizarea tehnicii contrapunctului(prezentarea aceleiasi teme in planuri diferite, de exemplu, nunta Anei corespunde cu nunta Laurei)


In ce priveste subiectul romanului, actiunea graviteaza în jurul protagonistului, flacaul chipes, voinic, inteligent, si vrednic, dar sarac, Ion al Glanetasului, care din cauza dorintei de a se îmbogati îsi sacrifica iubirea. In prim-plan se mai afla si Florica, o fata frumoasa, dar saraca asemenea lui, ce reprezinta simbolic”glasul iubirii” , si pe care Ion incearca sa o uite in momentul in care se casatoreste cu Ana, simbol al “glasului pamantului”. Aceasta din urma este fiica unui bogatas al satului, Vasile Baciu. Casatorindu-se cu fata bogata, dar urata , al carei tata a consimtit sa i-o dea de sotie  numai dupa ce a aflat ca a sedus-o (si ca, în consecinta, gândul lui de a o marita cu George Bulbuc, cel mai bogat flacau din sat, nu se mai poate împlini), eroul simte ca si-a redobandit demnitatea odata cu pozitia sociala mult ravnita.
Dupa casatorie, Ion o maltrateaza pe Ana pâna când aceasta, nemaiputând suporta, se sinucide, lasând în urma un copil de câteva luni, care in scurt timp moare si el. Vasile Baciu crede ca, dupa moartea Anei si a copilului, ar putea primi pamânturile înapoi, dar legea  nu-l favorizeaza,iar preotul satului, Belciug, speculeaza nestiinta celor doi, determinandu-i ca, dupa moarte, sa lase toata averea lor bisericii.
Între timp, Ion vrea sa recupereze iubirea pierduta, pe Florica, devenita sotia lui George Bulbuc, care îl surprinde noaptea în curtea sa si-l omoara.


In satul lui Rebreanu, oamenii se gospodaresc in functie de starea lor materiala, de priceperea si temperamental lor. Alexandru Glanetasu, tatal lui Ion, n-a pastrat zestrea Zenobiei, care avusese parinti cu avere, si s-a încuscrit cu saracia. În ograda vaduvei lui Maxim Oprea fusesera clai de fân si grajduri în care nu mai încapeau vitele, dar saracise si ea ca vadana. Vasile Baciu, om silitor, de când s-a însurat, s-a tinut totdeauna printre fruntasi. Vaduv  acum, îl durea gândul ca va trebui sa rupa din pamânturile lui, ca sa potriveasca zestrea Anei, când se va marita.
Si învatatorul Herdelea are necazurile lui. Si-a zidit casa pe locul bisericii, cu învoirea preotului Belciug. Cu timpul, relatiile învatatorului cu preotul s-au racit, iar Herdelea, împovarat cum era, se temea sa nu piarda ceea ce agonisise cu greutate. În schimb, preotul Belciug, ramas vaduv din primul an al preotiei, a fost un om strângator si tenace. Respectat de sateni, preotul nu sufera sa i se încalce autoritatea. Din aceasta cauza e în conflict cu învatatorul Herdelea.
Satul lui L. Rebreanu este diferentiat economic. Stratificarea sociala depinde de pamântul pe care îl are taranul. Patimile se nasc din saracie, din nevoia de pamânt.Este cazul lui Ion. În Ion este înradacinata o mentalitate taraneasca, dupa care oamenii se pot numi oameni numai în masura în care gospodaria lor este întemeiata. Aceeasi mentalitate, care deformeaza pâna si sentimentul omeniei, o aflam si dintr-o alta situatie: Dumitru Moarcas se pripasise pe lânga casa Paraschivei. Femeie tânara atunci, îl primise crezând ca omul, beteag de picioare, nu mai are mult de trait, ca bruma de acere a mosneagului i-ar putea ramâne ei. Si când, dupa 20 de ani, Dumitru Moarcas a vândut, fara stirea Paraschivei, casa si gradina, desi îi daduse femeii o suta de zloti, a fost alungat fara mila.


5.Ion- tipologia romanului


Ø      Ca roman obiectiv:
-naratorul este obiectiv, omniscient, omniprezent; focalizare zero, viziune “dindarat”;naratiune la persoana a III-a;


-naratorul din Ion este , detasat, nu se implica in derularea evenimentelor, relateaza la persoana a III-a, intr-o maniera nonfocalizata.El este omniprezent si omniscient, dirijand destinele personajelor asemeni unui regizor care prestabileste evolutia personajelor,ele avand un destin bine conturat, motiv pentru care in roman apar semne prevestitoare ale destinelor personajelor( de exemplu, crucea stramba de la marginea satului), elemente ce confera veridicitate si obiectivitate;


Ø      Ca roman realist:
-stilul anticalofil,
- literatura ca mimesis,
- aspectul veridic al operei,
- legatura dintre realitatea biografica si roman,
- personajele sunt tipuri umane (Ion – parvenitul/taranul roman/omul instinctual, primitiv);
- preocuparea pentru analiza relatiei individ-mediul social.


Romanul mai poate fi interpretat si ca:


Ø      roman social, deoarece are caracter monografic surprinzand viata rurala cu momentele importante din existenta individului(nasterea, botezul, nunta, moartea), diferentele sociale produse de posesia pamantului, relatiile de familie;


Ø      roman cu tematica rurala, dat fiind caracterul sau epopeic si de fresca ilustrat de numarul mare de personaje;


Ø      roman al esentelor(realismul esentelor), daca ne raportam la o serie de simboluri fundamentale:crucea, copacul, drumul, pamantul;


Ø      roman de familie, deoarece prezinta structura si conditia familiei si a femeii in satul ardelean;


Ø      roman erotic, urmarind dragostea lui Ion pentru Florica;


6.Stilul- e neutru, impersonal (« stilul cenusiu ») ; e prezent si stilul indirect liber,ca mijloc al analizei psihologice ; limbajul e regional, evocand cu fidelitate atmosfera perioadei.




luni, 30 noiembrie 2009

PERIODIZAREA LITERATURII ROMANE

Va propun un  material care sa va ajute sa intelegeti mai bine pe unde se afla scriitorii studiati in cei patru ani de liceu 


Periodizare succinta
a literaturii romane

I Literatura romana veche (sec al XVI-lea - sfarsitul sec. al XVIII-lea ~ 1780)

Ø      sec al XVI-lea

- 1521 - primul document scris in limba romana "Scrisoarea lui Neacsu din Campulung" adresata lui Johannes Benkner, judele Brasovului.
- traduceri in limba romana a unor texte religioase: "Psaltirea scheiana", "Psaltirea voroneteana", "Psaltirea Hurumuzachi", "Codicele voronetean".
- "Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Theodosie" - carte initiatica.
- incep sa apara cronicile de curte scrise din porunca domneasca; cei mai importanti cronicari au fost Macarie, Azarie si Eftimie.
- activitatea tipografului Coresi, care tipareste carti in limba slovana, dar si in limba romana (cartile tiparite de el vor contribui la formarea limbii romane literare)

Ø      sec al XVII-lea

- tipariturile religioase: « Cazania » mitropolitului Varlaam,"Noul Testament de la Balgrad" (Alba-Iulia) scris de mitropolitul  Simion Stefan in 1648, "Psaltirea in versuri" a mitropolitului Dosoftei, atestata in 1673, "Biblia de la Bucuresti" (1688).
- "Letopisetul Tarii Moldovei", inceput de Grigore Ureche, care se refera la perioada 1359-1594 ;  va fi continuat de Miron Costin, care va scrie despre evenimentele istorice cuprinse intre 1594-1661, apoi Ion Neculce il va continua pe Miron Costin, referindu-se la perioada cuprinsa intre anii 1661-1743.
 - Grigore Ureche si Miron Costin au fost asimilati umanismului romanesc din sec al XVII-lea, diferit de cel al Renasterii din sec al XV-lea.Ambii cronicari studiaza la Polonia, primul la Liov, al doilea la Bar, stiintele umane: greaca, latina, istoria, retorica, literatura antichitatii, filosofia.
- Miron Costin este si creatorul primului poem filosofic romanesc: "Viata lumii".Acesta cuprinde cateva motive preluate de la autorii antici: "fortuna labilis"(soarta schimbatoare), "fugit irreparabile tempus"(trecerea inevitabila a timpului), "ubi sunt qui ante nos" (unde sunt cei de dinaintea noastra).O lucrare importanta a lui Miron Costin este "De neamul moldovenilor", in care constata latinitatea limbii si poporului roman, la fel ca in Letopiset.
- Ion Neculce este singurul dintre cronicarii moldoveni care nu studiaza in strainatate, stilul sau fiind mult mai aproape de oralitate.Inaintea Letopisetului, Neculce introduce culegerea de legende "O sama de cuvinte" (42 de legende).
- exista si cronicarii munteni, dar acestia nu dau dovada de talent literar, ca Grigore Ureche, Miron Costin, Neculce.Cei mai importanti cronicari munteni au fost stolnicul Cantacuzino, Radu Greceanu si Radu Popescu.

Ø      la sfarsitul sec al XVII-lea si inceputul sec al XVIII-lea

- personalitatea care se impune este Dimitrie Cantemir, cel mai important umanist roman.Este cunoscator a noua limbi straine: turca, rusa, engleza, franceza, greaca, latina, germana, persana, italiana.Dimitrie Cantemir a scris numeroase lucrari in diferite domenii: istorie, lingvistica, filosofie, etnografie, folclor, geografie, muzica.Este si creatorul primului roman romanesc, "Istoria ieroglifica", in care procedeul dominant este alegoria.

II Literatura romana premoderna (1780-1821) - perioada de tranzitie spre literatura moderna

Ø      la sfarsitul sec al XVIII-lea

- se remarca miscarea ideologico-politica si cultural-literara, cunoscuta sub denumirea "Scoala ardeleana".Gruparea apare in Transilvania si reprezinta Iluminismul romanesc. Ardelenii lupta pentru drepturile romanilor in Transilvania, continuand ideile cronicarilor moldoveni (Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce), privitoare la originea latina a limbii si poporului roman.Cei mai de seama reprezentanti ai scolii ardelene au fost: Samuil Micu, Gheorghe Sincai, Petru Maior si Ion Budai-Deleanu. Ultimul scrie epopeea eroi-comico-satirica "Tiganiada".
- tot acum se remarca activitatea poetilor Vacaresti (Ienachita, Alecu, Nicolae, Iancu).
- Costache Conachi, Dinicu Golescu, Anton Pann

III Perioada pasoptista(1821/30-1860)

Ø      In "Originile romantismului romanesc", Paul Cornea imparte pasoptismul in doua etape, in functie de manifestarea critica:
- 1820-1840, perioada tutelata de Ion Heliade-Radulescu (scrieti orice, baieti, numai scrieti – inceputurile literaturii, cand nu se face diferenta intre traduceri si opere originale)
- 1840-1860, etapa directionata de Mihail Kogalniceanu.Acesta va publica in primul numar al revistei "Dacia literara", aparut in 1840, celebra sa "Introductie".Aceasta reprezinta manifestul romantismului romanesc, pentru ca impune unificarea culturala a tuturor romanilor, crearea unei literaturi originale prin autohtonizarea inspiratiei.Critica promovata de Mihail Kogalniceanu este una nepartinitoare: "Vom critica cartea, iar nu persoana".Kogalniceanu enumera trei surse de inspiratie, pe care le vor urma scriitorii pasoptisti: istoria nationala, geografia patriei, datinele si obiceiurile poporului roman .
Prozatori: Ion Heliade-Radulescu, Mihail Kogalniceanu (romanul "Tainele inimii", fiziologiile "Fiziologia provincialului in Iasi", "Adunari dantuitoare"), Costache Negruzzi ("Alexandru Lapusneanul", "Aprodul Purice", "Sobieski si romanii"), Dimitrie Bolintineanu (romanele "Manoil" si "Elena").
Poeti: Ion Heliade-Radulescu (balada "Zburatorul"), Grigore Alexandrescu (fabule, satire, epistole, meditatii), Dimitrie Bolintineanu ("Legende istorice"), Vasile Alecsandri ("Doine", "Lacramioare", "Suvenire", "Margaritarele", "Pasteluri").
Dramaturgi: Vasile Alecsandri (comediile "Chirita in Iasi", "Chirita in provintie", "Chirita in voiaj", "Chirita in balon").
Altii: Alecu Russo ("Cantarea Romaniei"), Nicolae Balcescu ("Romanii supt Mihai Voievod Viteazul"), Ion Ghica.
Ø      postpasoptismul (etapa de tranzitie de la perioada pasoptista la epoca Junimii)

-         reprezentanti: Nicolae Filimon ("Ciocoii vechi si noi" (1863)), Alexandru Odobescu (nuvelele istorice "Doamna Chiajna", "Mihnea Voda cel Rau"), Bogdan Petriceicu Hasdeu (« Rasvan si Vidra »)


IV Perioada junimista  sau a Marilor Clasici (1860 - sfarsitul sec al XIX-lea)

- in 1864 este infiintata societatea Junimea, al carei mentor este Titu Maiorescu.Junimistii (Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi, Vasile Pogor, Petre Carp) editeaza si o revista, "Convorbiri literare", condusa de Iacob Negruzzi.In aceasta revista vor publica cei mai importanti scriitori ai vremii: Mihai Eminescu, I.L. Caragiale, Ioan Slavici, Ion Creanga.Ei au pus bazele literaturii romane moderne si de aceea au fost numiti si marii clasici.

V Perioada de tranzitie, intre epoca "Junimii" si perioada interbelica (incepe din primele decenii ale sec XX si se continua pana la Primul Razboi Mondial)

-         in aceasta etapa de tranzitie apar reviste cu tenta traditionala, cum au fost "Samanatorul", (in care publica si George Cosbuc) si "Viata romaneasca".
-         In ceea ce priveste poezia, se remarca dorinta aparitiei unui nou Eminescu.Dupa moartea marelui poet, poezia romana se afla in impas.Se naste fenomenul epigonismului eminescian, mai ales prin Alexandru Vlahuta.Apar insa si poeti originali, ca Octavian Goga, asimilat directiei poporaniste si George Cosbuc, care a fost considerat neoclasic, dar si samanatorist.
-         Samanatorismul si poporanismul au fost directii autohtone ce au mizat pe iluminarea prin cultura a oamenilor simpli.Octavian Goga a fost incadrat si neoromantismului prin spiritul profetic, mesianic.El este un "poet al cetatii", deplangand soarta romanilor din Ardeal.Tema melancoliei este dominata in lirica sa, lacrima individuala subsumandu-se celei colective.
-         Se afirma primul mare simbolist, Alexandru Macedonski ; in revista sa, Literatorul, va promova poetii noii generatii

VI Perioada interbelica (1918-1944)

- directiile traditionale anterioare, samanatorismul si poporanismul sunt continuate printr-o noua tendinta, denumita traditionalism.In opozitie, se naste modernismul.Confruntarea traditionalism-modernism este si de ordin ideologic.Nichifor Crainic, directorul revistei "Gandirea de la Cluj", este unul dintre cei mai importanti reprezentanti ai traditionalismului.Traditionalistii mizau pe conservarea valorilor spiritual romanesti, respingand influentele moderne.De aceea, in scrierile traditionalistilor, obsedanta este aparitia miturilor, traditiilor, ritualurilor romanesti.Nichifor Crainic, ideologul miscarii traditionaliste, era si un adept al ortodoxismului.Sub conducerea lui, revista "Gandirea" exacerbeaza rolul ortodoxismului.Un poet care s-a autointitulat traditionlist a fost Vasile Voiculescu.In volumele "Parga" si "Poeme cu ingeri", referinta primordiala este Biblia.Vasile Voiculescu a considerat traditionalismul cea mai valoroasa tendinta din literatura romana, integrandu-i aici pe toti marii poeti, inclusiv pe Eminescu.
 - cultura romaneasca este, in perioada interbelica, duala.Pe de o parte, exista dorinta ramanerii in datele traditiei, iar pe de alta parte, deschiderea catre occident, prin modernism.Mentorul modernismului a fost Eugen Lovinescu, cel care a condus revista "Sburatorul", de la Bucuresti.Lovinescu defineste modernismul in datele sincronismului.El considera ca o cultura minora, cum este a noastra, trebuie sa se sincronizeze celei occidentale, considerate superioara.Criticul aminteste de un "spirit al veacului"(saeculum), caruia trebuie sa i se supuna si cultura romana.Moernistii fie negau traditia, fie aceasta li se parea insuficienta.Totusi, scriitorii valorosi s-au situat intre aceste doua directii, pentru ca, in creatiile lor sunt vizibile elemente traditionale, dar si moderne.Astfel, Tudor Arghezi si Lucian Blaga, care din punct de vedere didactic apartin modernismului, au in vedere si elemente ale traditiei.In volumele "La cumpana apelor", "La curtile dorului", Lucian Blaga creeaza din satul romanesc un adevarat spatiu paradisiac.Intr-unul dintre aforismele sale, autorul chiar afirma ca "eternitatea s-a nascut la sat". Paradoxal, si Vasile Voiculescu se raporteaza la influentele modernitatii in ultimul sau volum de poezii, intitulat "Ultimele sonete inchipuite ale lui William Shakespeare".
 - La limita modernismului se situeaza curentele de avangarda: integralismul, constructivismul, futurismul, dadaismul, suprarealismul.Reprezentantii avangardei romanesti au fost Ion Vinea, Ilarie Voronca, Sasa Pana, Urmuz, Tristan Tzara, Stefan Roll.
     Poeti modernisti: George Bacovia (simbolism), Lucian Blaga (expresionist), Tudor Arghezi, Ion Barbu.
     Poeti traditionalisti: Vasile Voiculescu, Ion Pillat.
     Prozatori moderni: Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Blugescu, Anton Holban, Gib Mihaescu.
     Alti prozatori: Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu, George Calinescu, Mircea Eliade, Mateiu Caragiale.
     Dramaturgi: Camil Petrescu ("Jocul ielelor"), Lucian Blaga, Tudor Musatescu, Al Chiritescu ("Gaitele").
     Critici: Eugen Lovinescu, Nichifor Crainic, Garabet Ibraileanu, Serban Cioculescu, Vladimir Strainu, Perpessicius.

VII Perioada postbelica (contemporana) - dupa al II-lea razboi mondial

este alcatuita din trei etape:

Ø      prima etapa corespunde perioadei proletcultiste, cand literatura era adiacenta politicii de partid, cand nu esteticul conta, ci limbajul propagandei.Operele marilor scriitori care traiesc dupa 1944 sunt interzise.Sunt promovati autorii care scriu pentru partid : Dan Desliu,  Maria Banus, Veronica Porumbacu, Andrei Toma.
Ø      cea de-a doua etapa incepe dupa 1960, printr-o noua generatie de scriitori, ce readuce literatura la datele ei estetice.In poezie se remarca Nicolae Labis, Nichita Stanescu (neomodernism), Stefan Augustin Doinas, Marin Sorescu, Ana Blandiana, Emil Brumaru, Mircea Dinescu.In proza se impun Marin Preda, Stefan Banulescu, Sorin Titel, Nicolae Breban, Augustin Buzura.Printre dramaturgi se numara: Marin Sorescu, Ion Baiesu, Paul Everac, iar in critica: Eugen Simion, Alexandru Piru, Nicolae Manolescu, George Ivascu.
Ø      cea de-a treia etapa coincide cu sfarsitul sec al XX lea (1980) si inceputul sec al XXI-lea.Este etapa scriitorilor postmodernisti: Mircea Cartarescu, Alexandru Musina, Traian T Cosovei.Scriitorii postmodernisti impun un limbaj ironic, artificial, cu elemente din civilizatia moderna, iar personajele create sunt, de fapt, simboluri.In postmodernism dispar granitele dintre genuri si specii.Discursul este fragmentat.

duminică, 29 noiembrie 2009

DE UNDE CITIM PENTRU ROMANA CE NU AVEM ACASA

Dragii mei, de cateva zile ma straduiesc sa concep si o biblioteca virtuala care sa contina cartile de care aveti nevoie la romana, si nu numai. Fiti rabdatori, in masura timpului disponibil, o voi "popula" cu tot ce va va fi necesar. Va rog, daca aveti nevoie urgent de vreo carte, postati un comentariu dedesubtul acestui subiect si, in masura posibilitatilor, voi adauga in biblioteca volumul cerut. Spor la lectura!A, si la linkurile mele aveti din nou adresa bibliotecii.

vineri, 27 noiembrie 2009

TRADITIONALISMUL


Termenul de tradiţionalism are mai multe accepţiuni. El reprezintă un tip de cultura, specifica unei spiritualitati, care, indiferent de epoca sau de curent literar, se distinge de celelalte culturi ale aceleiaşi epoci. Uneori, el desemnează numai cultura populara, ca rezultat al geniului colectiv, anonim si oral, de la sate sau de la periferia oraşelor. In literatura romana interbelica, acest termen s-a folosit pentru a-i diferenţia pe modernişti, scriitori inspiraţi exclusiv din cultura occidentala, de colegii lor, traditionalistii, care refuzau sursele externe, in favoarea celor consacrate in cultura romana.  Inteles astfel, traditionalismul apare ca o continuare a directiei inaugurate de „ Dacia Literara” si „ Junimea”, dar intr-o maniera radicala, respingand adaptarea la cultura moderna si conservand interesul pentru valorile nationale.
Traditionalismul romanesc cuprinde trei curente inrudite prin apropierea de traditia rurala si diferite prin modul in care se realizeaza aceasta apropiere: samanatorismul, poporanismul, gandirismul.

a)  Samanatorismul, orientare care se-ncheagă in jurul revistei „Samanatorul”, apăruta la Bucureşti, in 1901, sub conducerea lui Al. Vlahuta si G. Coşbuc.
In articolul-program al revistei, intitulat „Primele vorbe”, ca si in poezia „Samanatorul” publicata de Vlahuta in primul număr al acesteia, se conturează programul viitoarei orientări: scriitorii trebuie sa cultive specificul naţional, prin prezentarea vieţii satului. Speciile cultivate de samanatoristi: texte de mici dimensiuni, in versuri scurte, poeme epice(idilele), in proza -; schite, povestiri in care naratiunea se impleteste cu descrierea.
Principalul ideolog al revistei a fost Nicolae Iorga.
Trăsături:
·  cultiva paseismul (întoarcerea spre trecut) si idilismul
·  sentimentul dezradacinarii
·  elogiul dreptatii, facute de tarani pe cont propriu in maniera haiducilor de altadata
·  proza peisagista
·  ispiratie istorica si rurala
·  idilizarea vietii satului si a taranului, prin reducerea lor la o serie de evenimente placute, legate de contactul cu natura, iubirea, cantecul, poezia
·  prezentarea armonioasa a relatiei dintre boieri si tarani, conditionata de apartenenta boierilor la vechile familii aristocrate romanesti
·  considerareavietii urbane drept un factor distructiv pentru sufletul taranesc curat, nealterat, orasul fiind vazut ca un loc al pierzaniei
·  grija „întăririi si inaltarii neamului acestuia”
Reprezentanţi: O. Goga, M. Sadoveanu, Duiliu Zamfirescu, St. O. Iosif.

b)  Poporanismul este orientarea care se-ncheagă in jurul revistei „Viata romaneasca”, apăruta la Iaşi, in 1906, sub conducerea lui C. Stere si avându-l ca secretar de redacţie pe Garabet Ibrăileanu. Curentul manifesta interes pentru viata rurala si pentru valorile poporului, dar se deosebeste de samanatorism prin: evocarea unei existente chinuite a taranilor, condamnati la munca trudnica si la mizerie (O. Goga); lipsa educatiei corespunzatoare, a bolilor netratate, care aduc moartea timpurie in lumea satului ( „Fefeleaga”- I. Agarbiceanu). Din punct de vedere formal: Tablouri descriptive sumbre, caracterizate prin amestecul suferintei fizice si morale, care implica si un sentiment de mila, de duiosie al autorilor, ceea ce confera un pronuntat aspect liric textelor
Adepţii acestei  orientări isi propuneau ca obiective:
·  dragostea pentru popor
·  simpatie pentru sat si tarani, dar nu idealizează viata de la tara (realismul viziunii)
·  interes pentru luminarea poporului
·  critica aspra a nedreptatilor facute omului de rand
Reprezentanti: C.  Hogaş, G. Galaction, M. Sadoveanu, O. Goga, I. Agarbi-ceanu.

c) Gândirismul se naşte in jurul revistei „Gândirea”, apăruta la Cluj, in 1921, sub directia lui Cezar Petrescu. Are la inceput o orientare eclectica si grupeaza in jurul ei principalii scriitori ai vremii, Lucian Blaga, Adrian Maniu, Gib Mihaescu, Vasile Voiculescu, Ion Pillat. Cu timpul, revista trece sub influenta lui Nichifor Crainic, iar din 1928 sub conducerea lui, cuprinzand in aceeasi orientare si alte publicatii literare, "Datina", "Ramuri", "Gand romanesc", "Mesterul Manole", "Sfarma-Piatra".
Filozofia promovata in multe din articolele publicate in "Gandirea" se afla sub inraurirea germanului Oswald Spengler, cu a sa filozofie a vietii (Lebensphilosophie) din "Declinul Occidentului" ("Der Untergang des Abendlandes"), in care erau explicate deosebirile dintre cultura si civilizatie si se proclama prabusirea Occidentului sub povara lipsei de cultura, a masinismului si a civilizatiei. Multe dintre ideile lui Spengler, infuzate in estetica expresionismului, sunt preluate si in operele filozofice ale lui Blaga.
In articolele sale programatice, "Isus in tara lui" (1923), "Parsifal" (1924) si "Sensul traditiei" (1929), Nichifor Crainic promoveaza traditionalismul culturii romane, conceput ca imbinare intre autohtonism si ortodoxism, intre temele si valorile nationale promovate de miscarile literare anterioare, pasoptism, junimism si samanatorism, si spiritualitatea ortodoxa, vazuta ca un "coviltir de aur" al bisericii romane, ca o zare metafizica in care se proiecteaza toata existenta si aspiratiile poporului roman. Nichifor Crainic argumenteaza superioritatea culturii bizantine, negand valoarea civilizatiei occidentale si criticand tendintele de occidentalizare a culturii si a spiritului civic romanesc, dar limiteaza orizontul culturii romane la un anumit balcanism cu tendinte autarhice.
Crainic sustine ideile lui Herman Keyserling, din "Das Spektrum Europas", potrivit carora Romania ar putea deveni un adevarat centru al bizantinismului. in aceasta orientare, arta ar trebuie sa fie numai de sorginte religioasa. Ideea de lume aflata in declin este comuna si expresionismului, dar imbraca forme excesive in cazul gandiristilor. Forma cea mai radicala a curentului este promovata de Nae Ionescu, in "Roza vanturilor", si se numeste trairism.
 Dintre trasaturile gandirismului in literatura enumeram:
Ø      reprezentarea unui sat arhaic, dominat de credinte stravechi, precrestine, de mituri( V. Voiculescu- „ Lostrita”
Ø       prezenta unor personaje biblice in viata profana -; „transcendentul care coboara”- Blaga ( „Paradis in destramare”- Blaga; vol. „Parga”; „Poeme cu ingeri””; V. Voiculescu; Psalmii- Arghezi);
Ø      evocarea trecutului istoric intr-o maniera mitologizanta (versuri- Mateiu Caragiale);
Ø      observarea unui vitalism in construirea personajelor, surprinse in situatii dilematice care conduc la o moarte tragica( Mesterul Manole- Blaga);
Ø      existenta unei corespondente intre mediul geografic si desfasurarea vietii interioare a personajelor( spatiul mioritic- Blaga);
Ø       existenta unui ethos intemeiat pe „religiozitatea ortodoxa”, conceptie expusa de N. Crainic in studiul „Sensul traditiei”, articol in care el apreciaza ca:” Ne aflam geografic in Orient si cum prin religiunea ortodoxa detinem adevarul luminii rasaritene, orientarea noastra nu poate fi decat spre Orient, adica spre noi insine, spre ceea ce suntem prin mostenirea de care ne-am invrednicit ... O cultura proprie nu se poate dezvolta organic decat in aceste conditii ale pamantului si ale duhului nostru”.
Chiar daca N. Crainic absolutizeaza orientarea culturii romanesti spre Orient, fiind impotriva influentelor Europei Occidentale.
Din punct de vedere formal , scriitorii grupati in jurul revistei „Gandirea”, au preluat unele mijloace de realizare din curentele moderniste, astfel incat, spre deosebire de samanatorism si poporanism, in literatura gandirista se remarca o sinteza intre traditionalism si modernism( poezia lui Blaga asociaza fondul traditionalist cu versificatia moderna, iar traditionalismul arghezian imbraca forme ermetice: artele poetice, Psalmii)Pe langa acesti poeti se remarca in perioada interbelica Ion Pillat, al carui volum „Pe Arges in sus”(1923)l-a consacrat pe poet traditionalist. In versurile sale, evoca satul natal, cu perioada copilariei,plina de amintiri frumoase, „cu biserica de altadata”, cu o autohtonizare a reprezentarilor religioase, raiul aflandu-se la Muscel, iar Sfanta Familie traind pe langa Raul Doamnei.Un alt exemplu de literatura scrisa in spirit traditionalist il constitue poezia lui N. Crainic „Sesuri natale”, in care peisajul dunarean se naste in poezie intr-o relatie de suprapunere a imaginilor copilariei cu cele ale maturitatii.
.

ANALIZA UNEI POEZII TRADITIONALISTE


Ion Pillat (1891 - 1945) 

1891 la 31 martie, se naste in Bucuresti Ion Pillat. Tatal sau era mosier si parlamentar iar mama Maria a fost a doua fiica, in ordinea varstei, a lui Ion C. Bratianu
1901 Urmeaza cursurile scolii primare nr 1 din Pitesti
1905 Termina ultima clasa a liceului Sf Sava din Bucuresti. Mama sa il ia cu el la Paris pentru a continua studiile acolo. Cu ocazia excursiei la Chartres, descopera arta gotica, ce il va inspira pentru prima sa poezie In catedrala
1910 Se inscrie ca student la Sorbona unde studiaza in principal istoria si geografia, dar face in paralel si dreptul
1911 Titu Maiorescu ii publica o parte din poezii in Convorbiri literare
1912 Aflat in Bucuresti in vacanta, il cunoaste pe Alexandru Macedonski, caruia ii editeaza volumul Flori sacre
1913 Obtine licenta in litere la Paris si participa la campania din Bulgaria
1914 Obtine si licenta in drept, apoi revine definitiv la Bucuresti unde publica volumul Eternitati de-o clipa
1915 Se casatoreste cu pictorul Maria Procopie-Dumitrescu
1916 Editeaza volumul Plumb al lui George Bacovia si preia conducerea revistei Flacara, impreuna cu Adrian Maniu si Horia Furtuna
1917 Publica volumul  Amagiri
1919 Participa la conferinta de pace de la Paris ca secretar al lui Al Vaida-Vievod, presedintele delegatiei ardelene. In ziua iscalirii tratatului publica intr-o editie restransa de lux, volumul Gradina dintre ziduri
1921 Apare prin grija sa volumul Poezia toamnei, antologie din versurile poetilor romani care au cantat toamna
1922 Scoate impreuna cu Tudor Arghezi revista Cugetul romanesc
1923 Publica volumul de versuri Pe Arges in sus
1925 Publica volumul Satul meu si scoate impreuna cu Perpessicius Antologia poetilor de azi
1926 Publica Biserica de altadata
1928 Publica volmul Limpezimi
1932 Publica un nou volum de versuri numit Caietul verde
1935 Descopera Balcicul unde isi construieste o vila. Publica Poeme intr-un vers
1936 Ia premiul national pentru literatura si este ales membru corespondent al Academiei Romane
1937 Traduce din Baudelaire si publica volumul Tarm pierdut
1940 Publica volumul de versuri Umbra timpului
1942 Publica o antologie de traduceri din poezia germana si volumul de versuri Implinire
1944 Sub titul Poezii ii apare intreaga opera lirica scrisa intre 1906 si 1941
1945 Pe 17 aprilie are o congestie cerebrala in plina strada, este transportat acasa in stare de inconstienta, iar in jurul orei 10 seara moare.


Aci sosi pe vremuri

La casa amintirii cu-obloane si pridvor,
Paienjeni zabrelira si poarta, si zavor.

Iar hornul nu mai trage alene din ciubuc
De când luptara-n codru si poteri, si haiduc.

În drumul lor spre zare îmbatrânira plopii.
Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi.

Nerabdator bunicul pândise de la scara
Berlina leganata prin lanuri de secara.

Pe-atunci nu erau trenuri ca azi, si din berlina
Sari, subtire, -o fata în larga crinolina.

Privind cu ea sub luna câmpia ca un lac,
Bunicul meu desigur i-a recitat Le lac.

Iar când deasupra casei ca umbre berze cad,
Îi spuse Sburatorul de-un tânar Eliad.

Ea-l asculta tacuta, cu ochi de peruzea...
Si totul ce romantic, ca-n basme, se urzea.

Si cum sedeau... departe, un clopot a sunat,
De nunta sau de moarte, în turnul vechi din sat.

Dar ei, în clipa asta simteau ca-o sa ramâna...
De mult e mort bunicul, bunica e batrâna...

Ce straniu lucru: vremea! Deodata pe perete
Te vezi aievea numai în stersele portrete.

Te recunosti în ele, dar nu si-n fata ta,
Caci trupul tau te uita, dar tu nu-l poti uita...

Ca ieri sosi bunica... si vii acuma tu:
Pe urmele berlinei trasura ta statu.

Acelasi drum te-aduse prin lanul de secara.
Ca dânsa tragi, în dreptul pridvorului, la scara.

Subtire, calci nisipul pe care ea sari.
Cu berzele într-insul amurgul se opri...

Si m-ai gasit, zâmbindu-mi, ca prea naiv eram
Când ti-am soptit poeme de bunul Francis Jammes.

Iar când în noapte câmpul fu lac întins sub luna
Si-am spus Balada lunei de Horia Furtuna,

M-ai ascultat pe gânduri, cu ochi de ametist,
Si ti-am parut romantic si poate simbolist.

Si cum sedeam... departe, un clopot a sunat
Acelasi clopot poate . în turnul vechi din sat...

De nunta sau de moarte, în turnul vechi din sat.



Tradiţionalismul este o orientare estetică din perioada interbelică ce a evoluat în paralel cu modernismul (teoretizat de Eugen Lovinescu) şi a fost teoretizat de Nichifor Crainic. Se caracterizează prin ataşament faţă de valorile trecutului, prin redescoperirea spaţiului rural şi a tradiţiilor. Deşi teoretic se vorbeşte despre două orientări în perioada interbelică, criticii literari vorbesc în ultimele decenii despre existenţa unui singur curent general extins între cele două războaie mondiale, respectiv modernismul. Când Nicolae Manolescu susţine că „tradiţionalismul e un stil, o formulă inventată de poeţii moderni ieşiţi adesea din şcoala simbolismului”, de fapt reia observaţiile lui Călinescu referitoare la dificultatea încadrării unor poeţi precum Ion Pillat sau Vasile Voiculescu în estetica tradiţionalistă, care nu poate fi susţinută decât la nivelul recuzitei, nu şi la cel ala viziunii poetice.
Convenţional încadrat la orientarea tradiţionalistă din perioada interbelică, Ion Pillat este un iubitor de literatură, un rafinat cititor, format în universul livresc al bibliotecii familiei, dar şi autorul unei opere ce poate fi împărţită în 3 etape: cea parnasiano–simbolistă (vol. “Visări păgâne”, “Eternităţi de o clipă”), cea tradiţionalistă propriu–zisă (vol. “Pe Argeş în sus”, “Satul meu”) şi cea clasicizantă (vol. “Poeme într-un vers”, „Scutul Minervei”). Dificultatea încadrării poetului la tradiţionalism este amintită şi de G. Călinescu în „Istoria literaturii române de la origini până în prezent”, Pillat având o sensibilitate şi o viziune specifice modernismului, în ciuda cadrului rural al poeziilor sale.
Aci sosi pe vremuri de Ion Pillat este o poezie de factură tradiţionalistă, inclusă în ciclul Trecutul viu, care face parte împreună cu ciclul Florica, din volumul Pe Argeş în sus, apărut în 1923. Volumul este reprezentativ pentru tradiţionalismul poetului deoarece poeziile incluse realizează imaginea spaţiului natal patriarhal (moşia Florica), casa părintească, interiorul cu poezia obiectelor, universul rural şi împrejurimile casei, natura câmpenească însufleţită de amintirile copilăriei.
Poezia aparţine tradiţionalismului prin idilizarea trecutului, prin cadrul rural, dar şi prin tema timpului trecător -fugit irreparabile tempus.
Intr-un volum de Mărturisiri (1942), Ion Pillat arată că: „Toată poezia mea poate fi redusă, în ultimă analiză, la viziunea pământului care rămâne aceeaşi, la presimţirea timpului care fuge mereu. Fuga timpului capătă un reper existenţial foarte propriu şi căt se poate de concret; în egală măsură, ea e trăită sub semnul tradiţiei, deci ca o dimensiune sufletească generală, reprezentativă pentru o întreagă comunitate umană".
Tema poemului este ciclicitatea existenţei şi scurgerea ireversibilă a timpului, ce provoacă eului liric un sentiment al rupturii fiinţei. Ion Pillat este creatorul pastelului spiritual/psihologic în sensul că el descrie spaţiul rural doar ca pe un fundal pe care proiectează criza lăuntrică provocată fie de trecerea timpului, fie faţă de înstrăinarea faţă de satul natal, argument că Ion Pillat este poet tradiţional prin recuzită şi modern prin viziune.
Titlul poemului sugerează întoarcerea spre trecut prin sintagma “pe vremuri”; de asemenea, în titlu mai remarcăm prezenţa deicticului “aci” (marcă a lirismului subiectiv) şi forma de perfect simplu a verbului, care desemnează o acţiune recent încheiată, ideea că revelaţia poetului este recent asumată.
Comunicarea poetică se realizează în două registre: lirismul obiectiv, cu elemente de narativitate simbolică şi meditaţie cu caracter general-uman, şi lirismul subiectiv, cu prezenţa eului liric şi comunicarea directă a trăirilor şi a sentimentelor, la persoana I singular. Sentimentul elegiac şi meditativ are ca suport lirismul subiectiv, susţinut de prezenţa mărcilor lexico-gramaticale specifice (pronume personale, adjective posesive şi verbe la persoana I şi a II-a singular; elemente deictice spaţiale şi temporale: „aci -„acolo", „acum" - „atunci). Dar iubirea evocată, deşi aparţine planului trăirii subiective, este ridicată la grad de generalitate, obiectivându-se, prin repetabilitate.
Faţă de poeţi precum Lucian Blaga, care renunţă la rigorie prozodiei, poemul păstrează ritmul (iambic), rima (împerecheată) şi măsura (13 silabe) poeziei tradiţionaliste şi o structură clasică.
Compoziţional, poezia este alcătuită din distihuri şi un vers final, liber, având rolul de laitmotiv al poeziei. Distihurile sunt organizate în mai multe secvenţe poetice: incipitul - evocarea iubirii de „ieri a bunicilor, meditaţia asupra efemerităţii condiţiei umane, iubirea de „acum", epilogul poemului. Cele două planuri ale poeziei, trecutul (distihurile III-IX) şi prezentul (distihurile XII-XIX), sunt redate succesiv, ceea ce accentuează ideea de ciclicitate a vieţii şi a iubirii. Se utilizează elemente de simetrie şi opoziţie a planurilor, construite pe relaţia „atunci - „acum". Elemente de recurenţă sunt, de exemplu, motivul poetic ambivalent al clopotului (însoţind două momente esenţiale ale existenţei umane - nunta şi moartea), simbol al trecerii şi laitmotivul reprezentat de versul final.
Primele două distihuri reprezintă incipitul poeziei şi fixează, prin intermediul unei metafore: „casa amintirii, spaţiul rememorării nostalgice a trecutului. Metafora dobândeşte semnificaţia unui spaţiu mitic, fie locuinţă a strămoşilor, fie „loc al sacrei perechi, unde dintotdeauna, de pe vremuri, ca şi acum, sosesc cuplurile de îndrăgostiţi pentru a da curs recunoscutei iniţieri de misterul nunţii (V. Fanache, G. Bacovia. Ruptura de utopia romantică).
Elementele asociate casei: „obloane", „pridvor, „păienjeni, „poartă", „zăvor" şi versul „Păienjeni zăbreliră şi poartă şi zăvor" sugerează trecerea timpului, degradarea, starea de părăsire a locuinţei strămoşilor, dar şi ideea de spaţiu privilegiat, izolat, accesibil numai urmaşului, care poate reînvia trecutul în amintire.
Trecutul capătă o aură legendară, devine un timp mitic, al luptei haiducilor pentru dreptate: "Iar hornul nu mai trage alene din ciubuc/ De când luptară-n codru şi poteri şi haiduc".
Al treilea distih deschide planul trecutului, al evocării iubirii bunicilor. Dacă în poezia romantică, existenţa naturii era eternă, în opoziţie cu efemeritatea existenţei umane, în poezia lui Ion Pillat, natura devine solidară cu omul, fiind marcată de semnele senectuţii, ca şi fiinţa umană: „în drumul lor spre zare îmbătrâniră plopii. în versul „Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi” este reluat titlul poeziei şi este evocată imaginea din tinereţe a bunicii cu nume mitologic: Calyopi - Caliope (Kalliope), muza poeziei epice şi a elocinţei în mitologia greacă.
Sugestia mitică a numelui, faptul că poetul este urmaşul care eternizează în creaţia sa iubirea bunicilor şi „copia" - oglindirea de „acum" a poveştii de iubire de „ieri sunt aspecte care ar putea susţine caracterul de artă poetică a textului liric Aci sosi pe vremuri, care îşi revelează astfel nivelul de profunzime al semnificaţiilor.
Intâlnirea bunicilor, îndrăgostiţii de altădată, respectă un ceremonial: bunicul aşteaptă sosirea berlinei, din care coboară o tânără îmbrăcată după moda timpului „în largă crinolină".
Asocierile livreşti reflectă motivul „bibliotecii" întâlnit adesea în poeziile lui Ion Pillat, având rolul de a asocia viaţa cu literatura şi, în acelaşi timp, de a indica epoca, numind preferinţele în moda literară a vremurilor respective. Astfel, bunicul îi recită iubitei capodopere ale literaturii romantice - Le Lac de Alphonse de Lamartine şi Sburătorul de I.H. Rădulescu. Atmosfera evocată, peisajul selenar, sunt romantice: „Şi totul ce romantic ca-n basme se urzea". Sunetul clopotului, laitmotiv al poeziei, însoţeşte protector cuplul de îndrăgostiţi: „Şi cum şedeau... departe, un clopot a sunat,/ De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat.  Meditaţia poetică, tonul elegiac evidenţiază idea că eternizarea fiinţei umane este posibilă doar prin iubire: „Dar ei, în clipa asta simţeau că-o să rămână...". Eternitatea iubirii, clipa de fericire, este urmată, în versul următor de revenirea brutală la realitatea timpului care trece ireversibil: „De mult e mort bunicul, bunica e bătrână...", portretele fiind singurele care mai păstrează imaginile de odinioară ale strămoşilor: „ Ce straniu lucru: vremea! - Deodată pe perete / Te vezi aievea numai în ştersele portrete. // Te recunoşti în ele, dar nu şi-n faţa ta, / Căci trupul tău te uită, dar tu nu-l poţi uita...".
In distihul al treisprezecelea, prin intermediul unei comparaţii, se realizează o paralelă trecut -prezent şi se produce trecerea la planul prezent: „Ca ieri sosi bunica... şi vii acuma tu: / Pe urmele berlinei trăsura ta stătu". Ca într-un ritual, nepoţii repetă gesturile bunicilor peste timp. Diferenţele ţin de moda vremii: iubita coboară din „trăsură", iar îndrăgostitul îi recită poeme simboliste, Balada lunei de Horia Furtună şi poeme de Francis Jammes. Din portretul fizic al iubitei se reţine doar detaliul spiritualizat, imaginea ochilor, ieri „ochi de peruzea", acum „ochi de ametist.
Un alt element comun celor două secvenţe poetice, prezent - trecut, este barza, simbol al fidelităţii, al devoţiunii.
Sunetul clopotului însoţeşte din nou momentul întâlnirii îndrăgostiţilor şi sugerează repetabilitatea existenţei umane. Versul final, laitmotiv al poeziei, accentuează trecerea iremediabilă a timpului: „De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat”.Ca epilog, el cuprinde reluarea unei imagini auditive din secvenţa a doua, respectiv bătaia clopotului si păstrează o notă de ambiguitate, nunta semnificând consfinţirea ritualului erotic, iar moartea asumarea condiţiei umane.
Expresivitatea poetica se evidentiaza la toate nivelurile textului
La nivelul fonetic şi prozodic, se remarca muzicalitatea data de rima împerecheată, ritmul iambic, măsura de 13-14 silabe; numele cu sonorităţi din secolul XIX (Calyopi, Eliad, Le Lac, Sburătorul )şi moderne, de la începutul secolului XX (Francis Jammes, Horia Furtună) reprezintă  un procedeu revendicat de la estetica modernistă, vizând un cititor iniţiat.
La nivelul morfosintactic, timpurile verbale au rolul de a sugera planul trecut şi planul prezent evocate în poezie; verbele la perfect simplu („sosi, „zăbreliră", „îmbătrâniră", „sări, „spuse") au rolul de a reda rapiditatea gesturilor sau repetabilitatea lor; verbele la imperfect („asculta", „se urzea", „simţeau", „şedeam"), mai mult ca perfect („pândise") şi perfect simplu susţin narativitatea iubirii din planul trecut; verbele la perfect compus susţin narativitatea iubirii din planul prezent; verbele la timpul prezent fie ilustrează permanenţa sentimentului de iubire („vii, „calci, „tragi), fie însoţesc meditaţia pe tema trecerii timpului („te vezi, „te recunoşti, „uită", „nupoţi).
La nivelul lexico-semantic, poezia se remarcă prin prezenţa elementelor populare (aci, pridvor, obloane, a zăbreli, zăvor, ciubuc), cu rolul refacerii atmosferei tipice trecutului.
Nivelul stilistic evidenţiază preferinţa pentru tropi (figuri semantice), ce se regăsesc în pasajele cu valoare de pastel: personificarea apare în primele distihuri: ”Păianjeni zăbreliră şi poartă, şi zăvor/ Iar hornul nu mai trage alene din ciubuc...”, accentuând în mod paradoxal imaginea spaţiului abandonat şi sentimentul de melancolie provocat de îndepărtarea de un spaţiu intim al trecutului afectiv. Versul cu rezonanţă metaforică „În drumul lor spre zare îmbătrâniră plopii” transferă asupra elementelor naturii durerea trecerii ireversibile a timpului. Indicii temporali ai înserării sunt accentuaţi prin comparaţie: „Iar când deasupra casei ca umbre berze cad,/Îi spuse Sburătorul de-un tânăr Eliad... ”. O apariţie singulară o constituie exclamaţia retorică din secvenţa mediană, ce accentuează starea generică de melancolie a eului liric, provocată de constatarea efemerităţii fiinţei umane: „Ce straniu lucru: vremea! Deodată pe perete/Te vezi aievea numai în ştersele portrete.”
La nivel structural, se utilizează paralelismul, simetria, antiteza.
In concluzie, având aluzii la timpul trecut, realizând tabloul unui cadru rural şi conservând o structură clasică, poezia “Aci sosi pe vremuri” reflectă estetica tradiţionalistă; prin accentele grave ale crizei trecerii timpului, prin tonalitatea gravă şi prin sentimentele de melancolie declanşate de înstrăinarea eului liric de spaţiul intim şi securizant al trecutului, ea atinge de asemenea si estetica modernistă.