marți, 10 noiembrie 2009

SIMBOLISMUL EUROPEAN SI ROMANESC

SIMBOLISMUL EUROPEAN


Simbolismul este un curent literar aparut in Franta,ca reactie impotriva parnasianismului,a romantismului retoric si a naturalismului ,promovand conceptul de poezie moderna.
Considerat din perspectiva social-istorica,simbolismul apare ca produs si expresie a starii de spirit generate de agravarea contradictiilor societatii capitaliste de la sfarsitul secolului al XIX-lea.
Numele curentului a fost dat de poetul Jean Moreas,care in 1886,a publicat un celebru articol-manifest,”Le symbolisme”.In acelasi an s-a constituit gruparea care s-a autointitulat „simbolista”si in fruntea careia s-a gasit poetul Stephane Mallarme.Tot atunci,Rene Ghil infiinteaza scoala „simbolist-armonista”,devenita apoi „filozofico-instrumentista”.Alti poeti de orientare antiparnasiana il considerau sef de scoala pe Paul Verlaire;ei si-au luat,in semn de sfidare,numele de „decadenti”.Reprezentanti de frunte ai decadentilor sunt Arthur Rimbaud,Tristan Corbiere,Jules Laforgue.Acesti poeti si multi alti incepusera sa scrie cu mult inainte de constituirea gruparilor in care s-au incadrat. Astfel ,elemente ale curentului simbolist au luat nastere nu in 1886,ci mult mai devreme, cuprinzand pe toti poetii de orietare antiparnasiana,uniti in efortul de a descoperi esenta poeziei.

Curentul parnasian,aparut la inceputul celei de a doua jumatati a secolului al XIX-lea,ca reactie impotriva romantismului,dusese versul la perfectiune formala,dar deliricizase poezia,golind-o de emotie.Simbolismul restituie poeziei sensibilitatea si emotia,insa nu la modul direct(pe calea efuziunii spontane,prin enunturi de idei ,descriei sau naratiune),ci recurgand la aluzie,la analogie,la sugestie,utilizand un limbaj poetic inedit,comunicand indeosebi senzatii neobisnuite,stari sufletesti imprecise,vagi,vaporoase.

Ideologia si estetica simbolismului Simbolismul reprezinta o reactie antipozitivista si antirationalista.Poetii simbolisti vor prelua din scolile anterioare tot ce se potrivea spiritului lor nelinistit si dornic de „altceva” decat ceea ce le putea oferi mediul ambiant si vor fi receptivi la tot ce este nou in domeniul filozofiei,al picturii,al muzicii,al stiintelor si al artelor in general.Sunt pretuiti in special Vilon ,Racine , Chateaubriand,Nerval,Lamartine.Simbolisti preiau idei filozofice din Fichte,Hegel, Schelling,Schopenhauer,sunt atrasi de poezia lui Novalis,a lui Poe si Whitman,de arta orientala.Avand multe asemanari cu simbolismul francez, simbolismul romanesc nu este o simpla varianta a lui.El a aparut si s-a dezvoltat in cu totul alte conditii social-istorice si mai ales in cu totul alt context literar.Simbolismul romanesc nu a avut un caracter antiparnasian,ci si-a asimilat parnasianismul.

Termenul de „simbolism”provine din cuvantul grecesc „symbolon ” ,intrat in limba prin filiera franceza.Simbolul este un substituent,el inlocuieste expresia directa,vorbirea notionala,mediind cunoasterea pe calea analogiei si a conventiei.O data cu evolutia limbajului,simbolul a devenit tot mai complex, folosindu-se in toate domeniile culturii,iar in literatura este un mod de constituire a imaginii artistice.
Simbolul literar concentreaza in imagini elemente ale realului cu un grad mai mic sau mai mare de generalizare.In cuprinsul romantismului,simbolul ramane insa, ca in literatura premergatoare nu se diferentiaza foarte net de alegorie.In simbolism raportul dintre simbol si realitate este sugerat.Curentul se diferentiaza de altele tocmai prin faptul ca da imaginilor poetice functia implicit si nu explicit simbolica.

La baza tehnicii simboliste stau sugestia,corespondentele,clar-obscurul ,spleen-ul,starea de inefabil; simbolul se realizeaza prin sugestie,de aceea Baudelaire numea poezia „o specie de vrajitorie evocatoare”.Rolul sugestiei in realizarea simbolurilor este foarte mare.Mallarme sustine ca „a numi un obiect este a suprima trei sferturi din placerea poemului”si adauga „a sugera,iata visul!”.Urmand acest principiu,poetii simbolisti nu descriu,nu nareaza,nu relateaza.Ei resping anacdotica ,fabula,reportajul..Ei comunica mai ales senzatii (olfactive, vizuale) corespunzatoare unor stari sufletesti.

Corespondentele sunt un mod de sondare,de luminare a zonelor ascunse ale realitatii.Ideea fundamentala a simbolismului consta in exprimarea unor raporturi intre eul poetului(universul mic)si lume(universul mare)care se traduc la nivelul receptivitatii prin simboluri.Ele tind sa exprime relatiile ce exista,pe baza unor afinitati secrete,intre partile componente ale totului cosmic,in categoria corespondentelor intra si analogiile dintre senzatii,emotii,imagini de naturi diferite.
(Principiul corespondentelor audio-vizuale este cunoscut din secolul al XVII-lea. Mai tarzi,Voltaire va descoperi analogii intre tonurile muzicale si cele ale culorilor. Liszt si Berlioz au sesizat si ei legaturi intre sunet si culoare.Fizicianul german Hermann von Helmholtz(1821-1894)a dovedit stiintific existenta unor relatii intre senzatiile vizuale si cele auditive.Exista deci,obiectiv,corespondente intre senzatii, intre elemente ascunse ale universului,intre sunet si culoare.Aceasta descoperire a fost formulata in epoca simbolista si ea s-a numit „auditie colorata”.)
In poezie,descoperirea corespondentelor apartine lui Baudelaire (Correspondances-Les fleurs du mal).Poezia are ca punct de plecare credinta ca exista o unitate a lumii in temeiul careia senzatiile de ordin diferit comunica intre ele:”Parfum,culoare,sunet se-ngana si-si raspund”.Taina aceasta adanca nu se ofera ochiului comun,care observa numai exterior lumea,ci aceluia inzestrat cu facultati superioare,al artistului.Poetul devine demiurgul care creeaza lumea din cuvinte menite sa sugereze idei fundamentale,principii metafizice(Mallarme).Rimbaud,in poemul „Vocale”,dezvolta ideea unor corespondente intre culoare si sunet:A-negru, E-alb,I-rosu,U-verde,O-albastru.Este ceea ce se cheama sinestezie(mijloc prin care sunt puse in relatie de echivalenta realitati receptate de simtiri diferite;transferul elementelor,specific sinesteziei,este metaforic).Pentru Ghil,dimpotriva,I este albastru, O-rosu.In concluzie,la baza simbolismului sta aceasta osmoza dintre poet si lumea din jur,dar nu in sensul cautarilor de analogii usor de stabilit intre starea de spirit si natura,ca in poezia populara sau la romantici,ci in sensul ca simbolistii vad in sufletul individual chintesenta vietii cosmice, a palpitului vital existent in intreaga natura.

 Simbolistii vor plasa in lumea de obiecte si fenomene starea de inefabil,de taina,care nu poate fi descrisa si expusa,ci numai sugerata,astfel arta simbolista se apropie atat de mult de muzica.Au pledat pentru muzica Verlaine-„muzica inainte de toate”,Mallarme-face distinctie intre valoarea muzicala si cea notional-poetica a cuvintelor,Macedonski,pentru care „arta versurilor este arta muzicii”.Cuvintele capata nuante subtile,ele devin muzica.Cateva poezii simboliste au fost puse pe note-„Canta un matelot”a lui I. Minulescu,”Note de primavara”a lui G. Bacovia.


 Marea inovcatie a simbolistilor in materie de prozodie o constituie introducerea in poezie a versului liber,insa nu toti poetii simbolisti au renuntat la versificatia clasica(Mallarme,Verlaine,Rimbaud).In Franta versul liber a fost introdus de Gustave Kahn.Rene Ghil utilizeaza si el versul liber,incercand sa substituie sensul notional al cuvintelor expresivitatea lor muzicala.Versul clasic apare multor poeti simbolisti ca insuficient,rima este considerata ca o simpla conventie,de aceea,ei ajung la concluzia ca sfoara asimetrica,cu versificatie libera,in ritm variabil,corespunde muzicii interioare.Versul liber produce efecte muzicale deosebite. Poemul „Hinov”al lui Macedonski renunta la versul liber,sub motivul ca aceasta prezinta pericolul alunecarii spre proza ritmica.In poezia romaneasca versul liber se deosebeste la Ov. Densusian,I. Minulescu,T. Arghezi,L. Blaga.
Poetii simbolisti au dat importanta problemelor de forma,ritm,creand cele mai savante armonii verbale,pauze,asonante si refrenuri.La unii se ajunge la un joc gratuit,de pura virtuozitate,degenerand in formalism,manierism.


Poezia simbolista romaneasca


Apare la sfarsitul secolului al XIX-lea,perioada macinata de adanci contradictii sociale. Ca si in Franta ,simbolismul este si la noi produsul orasului,el se naste impotriva inflatiei de poezie minora a epigonilor eminescieni si a semanatorismului,cum facea abuz de teme morale,de limbaj taranesc,de „taranism sectar”(Ovid Densusianu).Reprezentatii curentului vor fi simbolisti si „decadenti”:intre cele doua fete ale miscarii simboliste apar,interferente,la Stefan Petica,D. Anghel,Ion Minulescu,D. Iacobescu,George Bacovia

Poezia romaneasca premergatoare simbolismului nu-si pierde lirismul asa cum
s-a intamplat cu poezia parnasiana franceza,ci,dimpotriva,ea s-a inviorat sub pana lui Eminescu,Macedonski si Cosbuc.Mihai Eminescu a insemnat,istoriceste,pentru poezia romaneasca ceea ce a insemnat Baudelaire pentru poezia franceza.De aceea,
s-a spus ca simbolismul romanesc deriva din Eminescu si ca,in faza lui initiala,este eminescianizat.Mihai Eminescu,desi format la scoala romantica germana,sub impulsul „spiritului epocii”vine in poezie cu o muzica apropiata de cea simbolista („Melancolie”,”Se bate miezul noptii”).Faptul e de inteles,dat fiind ca unul din izvoarele simbolismului a fost tocmai romantismul german.Curentul simbolist romanesc este eterogen,de aceea avem multi reprezentanti:Stefan Petica,Iuliu Cezar Savescu,D. Anghel,I. Minulescu,G. Bacovia,D. Iacobescu,I.M. Rascu,Emil Isac, Al.T.Stamatiad,N. Davidescu,Elena Farago.Ceea ce au comun este efortul de a largi tematica poeziei,prin exploatarea universului urban,si de a innoi expresia lirica.

„Simbolismul romanesc parcurge o etapa estetico-teoretica,incepand din 1880,prin Al. Macedonski,o perioada de cautari si experiente(1892-1908),una de plenitudine(1908-1914)si,in sfarsit,una de declin(1914-1920)”(cf Lidia Bote)


Alexandru Macedonski-teoretician al simbolismului
La revista „Literatorul” 1880, Al. Macedonski deschide calea noii orientari artistice.Teoretizand simbolismul, el a dovedit totodata gust si simpatii pentru mai toate celelalte curente literare cu caracter novator.Adordand, inainte de 1880,problema artei romantice si a celei simboliste,Macedonski sustine ca poetul nu este decat un instrument al senzatiilor primite de la natura,pe care le transmite apoi in formulari inedite;poezia ii apare ca o revarsare a sentimnetului.Poetul accentua,astfel,latura romantica a poeziei.Dupa 1890,in „Arta versurilor”,el releva faptul ca poezia are o muzica interioara,care este altceva decat muzicalitatea prozodica.Ideea va fi reluata in „Poezia viitorului”(1892) ,in care se afirma ca poezia este muzica si imagine,”forma si muzica”.Originea ei s-ar gasi in misterul universal.Poezia ar avea „o logica proprie”,ea „tinde sa se deosebeasca de proza,creandu-si un limbaj al ei propriu”.Alteori,sustine ca poezia nu are o legatura directa cu cugetarea:”domeniul poeziei este dar departe de a fi al cugetarii.El este al imaginatiunii”.Intr-un alt articol ”Despre poema”,releva ca a fi poet inseamna a simti:poezia sa destepte cugetarea,nu sa fie ea insasi cugetare. Macedonski pledeaza pentru sinteza lirica si,poema trebuind sa cuprinda stari spirituale-limita,sa fie „insasi inima omului”.Iata-l deci pe poet optand pentru adevarata poezie;asa se explica rezervele pe care le va manifesta in momentul cand simbolismul devine,in parte,extremist si decadent.Dupa Macedonski,”decadenta nu tine seama de principiile fundamentale ale naturii omenesti si ale naturii inconjuratoare”(Decadentismul).Dupa 1900,Macedonski il va critica pe Mallarme pentru obscuritate in poezie,astfel ca cel care a incercat sa explice simbolismul , deschizandu-i portile „simbolismul este numele modului de a se exprima prin imagini,spre a da nastere,cu ajutorul lor,ideii”,spre batranete vorbeste despre echilibrul clasic,considerand simbolismul „livresc si mimetic”.

Ovid Densusianu
Un alt teoretician si sustinator al simbolismului este Ovid Densusianu(intemeietorul revistei „Viata noua”1905-1925).Simbolismul lui Densusianu este polemic prin atitudinea de combatere a epigonismului eminescian si a semanatorismului,prin proclamarea principiului libertatii si a progresului in arta. Densusian cerea o literatura noua,afirmand ca specificul national nu este un monopol al samanatoristilor,ci apare in orice opera scrisa de romani;el nu se gaseste numai la tara,este prezent si in mediul citadin,adica pretutindeni in spatiul romanesc. Directorul „Vietii noi” pledeaza pentru o arta adresata celor initiati,prin aceasta urmarind nu izolarea artei de popor,ci ridicarea maselor la nivelul elitelor,pentru ca, in acceptia lui,”arta pentru arta”inseamna „arta inalta”.Simbolismul,asa cum il intelegea Densusianu,trebuia sa reflecte viata in desfasurarea ei, viata totala.Densusianu vorbeste si despre influenta lui Wagner asupra simbolismului,fapt comentat,de altfel,de Macedonski,Stefan Petica,Tr. Demetrescu,iar I. Minulescu il numeste direct pe compozitorul german in versul „De ce–ti sunt ochii verzi-culoarea wagnerienelor motive”.

Teme si motive simboliste In diversitatea ei,tematica poeziei simboliste exprima,in ultima analiza,o atitudine noncoformista,de inaderenta la o lume prozoica, mercantila,filistinizata.Poetii simbolisti recurg la poza de damant,destanuie starea de „spleen”,de solitudine,”nevroze”sustinute de o intreaga recuzita caracteristica simbolismului,care voaleaza suportul imediat al acestor stari,izvorate din neacceptarea lumii date.Atitudinea fata de societate rezulta din felul in care se reflecta in versuri-indirect-conditia poetului si a poeziei.Conflictul cu societatea poete exista in stare latenta,si atunci poetul este insinuant,sau el se manifesta fatis,efectul artistic fiind iesirea din simbolism:totala sau partiala.In majoritatea cazurilor se autoinfatiseaza ca suflete obosite,deprimate(D. Iacobescu),pentru ca poezia este platita cu bulgari de noroi(I. Minulescu),de aici starea de spleen:”Sunt obosit , Doamne,si putred ca un veac/Ce,ingrasat cu aur,cu fard si cu minciuna,Tanjeste melancolic si-asteaptasa apuna,/Simtinad ca-l stapaneste o boala fara leac”(D. Iacobescu).Apare si ideea de geniu trist,inchis „in cerc barbar si fara sentiment”(G. Bacovia).

Conditia poetului si a poeziei include un patos antifilistin,in creatia lui Macedonski,Emil Isac,George Bacovia,un anume sentimentalism umanitarist in lirica lui I.C. Savescu,Tr. Demetrescu,St. Petica,I. Minulescu,Mihai Cruceanu.Existenta poetului se consuma intr-un climat ostil,fixat pe doua coordonate:o atitudine protestatara,motivata psihologic,izvorata dintr-o stare de oboseala,din sentimentul sfarsitului de veac si al declinului,din repulsie fata de stereotipia vietii cotidiene(St. Petica,I.C. Savescu,I. Minulescu)pe de o parte;constiinta nedreptatii sociale si aspiratia la „alta lume”(Tr. Demetrescu,M. Saulescu,Emil Isac,George Bacovia),pe de alta parte.

Traian Demetrescu este un poet al proletariatului,Mihai Saulescu va prevesti, justitiar,transformarea sociala;copiii isi pierd copilaria din cauza mizeriei,in poezia lui Emil Isac,iar Bacovia exprima dorul „de vremuri mari”.Serenada muncitorului izovaste din starea de neliniste a filozofului proletar,care va canta „Serenada cea din urma”,in credinta implinirii idealului de libertate.Poezia lui Bacovia contine accente de protest si ironie,din ipostaza unui damnat,sau,in tonalitate de imn,implica accente luminoase si optimiste:”Sa mai surad numai o clipa,/Sculati ai muncii proletari”.

In sfera socialului se inscrie si poezia orasului,indiferent daca este targ sau mare oras;mediul urban zdrobeste individualitatea.Despre orasul mic,care osifica spiritele, au scris Macedonski,Mircea Demetriad,Minulescu,Tr. Demetrescu si mai ales Bacovia.In ambianta orasului,poetii sunt damnati,lumea agonizeaza,orasul este impovarat de tristeti,este blestemat:”S-auzi tusind o tuse-n sec,amara,/Prin ziduri vechi ce stau in daramare”.Targul bacovian este dezolat,cartierele „democratice”, chiar si gradanile publice,unde canta fanfara militara,nu pot indemna decat la resemnare.Daca orasul proviancial este spatiul angoasei si al spleen-ului,si aglomerarile urabane provoaca acelasi sentiment de pustiu si tristete:”Orasul luminat electric/Dadea fiori de nebunie-/Era o noapte de septembre/Atat de rece si pustie”(George Bacovia).La M. Saulescu,cetatea moderna este si locul unor uriase energii.Emil Isac in „Sirena fabricii” si M. Cruceanu in „Seara de cetate” surprind marele oras in preajma primului razboi mondial.Marele oras a fost de fapt cantat in stil modern pentru prima oara de Macedonski,in „Rondelul Parisului-iad”.Universul social cuprins in orasul strain si neprielnic genereaza izolarea morala,constiinta vidului,deruta interioara.Insingurarea si spleen-ul sunt motive generate de orizontul inchis al orasului.

Motivul singuratatii descinde din romantism.In simbolism el isi pierde grandoarea,nu este clamat,devine elegiac si intim.Stefan Petica ii da o dimensiune tragica:”Batui la portile straine,/Si-nchise poetile-au ramas”.Nota de singuratate este imbogatita cu melancolia tacerii,cu gesturi nehotarate,cu tristeti apasatoare,la D. Anghel.Bacovia se simte pribeag pe pamant,odaia il sufoca precum sicriul.O cauza a exvitabilitatii si a agitatiei este starea de gol in care linistea devine apasatoare sau provoaca stari nelamurite:”Eu stau,si ma duc si ma-ntorc”,”Stau singur in cavou”, ”Singur,singur.singur”,”Eu singur cu umbra”.Efectul singuratatii este melancolia si spleen-ul,”Motivul spleen-ului presupune un amestec de plictiseala profunda,dezolare si tristete abstracta,fara ca poetul sa ajunga la deceptie si pesimism propriu-zis,ca in romantism”(Lidia Bote).

In literatura universala,spleen-ul simbolist a fost exprimat pentru intaia data de Baudelaire.La noi,St. Petica,M. Saulescu interpreteaza acest motiv in versuri sonore nu intotdeauna adecvate naturii lui,in timp ce Iacobescu si Bacovia il comunica la modul autentic.Lidia Bote considera spleen-ul poetilor simbolisti romani ca o prelungire a dorului poeziei populare,complicat insa la nivelul existentei urbane. Stefan Petica scrie:”Mi-e dor de-un cantec plin de jale,/De-o adiere parfumata”.La Tr. Demetrescu starea de farmec este si ea asociata cu „jalea unui dor pribeag”. Simbolismul cultiva un rafinament al senzatiilor si al emotiilor,obtinut prin poetizarea vietii urbane sau transfigurarea unor taramuri exotice,necunoscute.Starea este de reverie,poetii simbolisti sunt atrasi,in evadarile lor,de mister,de dorinta de a se elibera din mediul inchis,apasator.

In poezia europeana,Maeterlinck este cel care a cultivat cu mai multa perseverenta misterul.La noi,acesta apare mai mult in latura psihologica,enuntat ca la D. Anghel si St.O. Iosif,sau exterior,ca in declamatiile retorice ale lui I. Minulescu.

Evadarile,tentatia avantarii spre mari departari cu miraje si taramuri misterioase, intr-o imagistica imprecisa,costituie o adevarata categorie tematica in simbolismul romanesc.Reprezentativ in acest sens este I. Minulescu,poet al marilor plecari,cu obsesia exotismului,atractia catre zonele sudului,tropicale sau extrem-orientale,cu vegetatii luxuriante.
Marea plecare o initiaza insa,in poezia noastra,Macedonski:”Intindeti panzele, baietii.../Un vant subtire se ridica,/Albastra mare se despica”.D.Anghel este atras de necunoscut,Davidescu calatoreste fara tinta,M.Saulescu este chemat de departarile eterne,pe St. Petica il atrage Levantul,Minulescu cutreiera Mediterana, Antilele, Macedonski-Orientul arab.Nordul ii atrage pe D. Anghel si I.C.Savescu.Exotismul se realizeaza si prin vocatia pentru atmosfera de legenda si de mister,poetii manifestand interes pentru feeria de ev mediu.Sunt invocate castele,castelene.Pe de alta parte,in scriei ca poemul dramatic”Solii pacii”(St. Petica)si poetia „Cu sufletul si noaptea” (M.Saulescu)se realizeza fuziuni ale simbolismului cu basmul,inspiratia fiind autohtonizata.

Natura Spre deosebire de poezia romantica,natura nu mai este subiect,ci stare sufleteasca,exprimata muzical ori cromatic,sau decor. Astfel, parcul, gradina, statuiile,orizonturile marine sunt prezentate static.In jurul obiectelor plutesc muzica si parfumul,in spatii nedefinite,ca si in poezia lui Baudelaire;poetii isi propun sa dezvaluie „corespondentele”din natura.Perceptia vizuala a naturii ii apropie de impresionisti,in sensul estomparii contururilor sub impresia luminii.Simbolistii canta amurgurile subordonate starilor afective;tonul unora este insa explicativ:St. Petica marturiseste ca,asa cum se stinge seninul zilei „asa pierit-a caldura altor zile bune” Davidescu,in „Inscriptii”,Iacobescu,in „Quasi”,evoca amurgul pe fluviu,Elena Farago canta „soaptele amurgului”.Bacovia devine un „liric al culorilor”,auditiile lui sunt colorate(sinestezie).Natura lui Bacovia este parent statica,insa in realitate toamna plansul,golul,somnul,frigul,caldura,rasul,ploaia se misca intocmai fiintelor vii.Culorile domunante sunt senusiul,negrul,albul;culorile obsesiei;rosul,violetul, galbenul,expresii ale starilor anxioase.Ploaia si toamna ii strivesc sensibilitatea.

Motivul ploii- incepand cu Macedonski(„Cantecul ploaiei”)-si al toamnei apare la toti simbolistii.Critica a semnalat ecouri eminesciene in poezia toamnei.Sonetele lui Eminescu in care toamna constituie prilej de aduceri-aminte,intr-o lumina sura,filtrata de soare,se prelungesc in poezia lui Al. Petroff,Tr. Demetrescu,St. Petica: „O,lasa toamna care piere/Graiul dulcilor poveste”.La Ion Pillat apar,in poezia toamnei,trecutul,iubirea pierduta,dar si bogatul rod al toamnei, perceput vizual si olfactiv.Poezia toamnei va excela insa in lirica bacoviana,coplesind intregul univers ”Lacustra”.Sentimenstul ploii auce stari depresive:”Ce melancolie,/Ploua,ploua,ploua”,pana la enervarea exasperanta:”O bolnava fata vecina racneste la ploaie razand”.Sentimentul de sfarsit de lume legat de ploaia abundenta apare si in poezia lui Emil Isac,M. Saulescu:”Ploua-ncet si nu inceata”(E. Isac).La I. Minulescu,sentimentul ploii intra in analogie cu existenta stereotipa: ”Umede de-atata ploaie,/Oraseni pe trotuare/Par papusi automate...”.Alteori,la I. Minulescu,isi face loc nota joviala,usor estetizata si exterioara:”Ploua gris ca-intr-o stampa japoneza”.N. Davidescu sugereaza o lumina bolnava,lumina felinarelor invaluite-n ploaie,in timp ce Iacobescu traieste intens sentimentul ploii:”Afara ploua, ploua.../Prin portile deschise/Se vede cimitirul in mine”.De la tratarea anecdotica pana la trairea dramatica,cu descoperirea sentimentului „tarziului”si al ”pustiului”, pulverizand categoriile de spatiu si timp,se dezvaluie drama nerealizarii(„Tarziu clavirul moare”,”cantecul geme tarziu”,”va fi tarziu in ziua aceea”,”si tare-i tarziu si n-am mai murit”,”s-asculti pustiul”,”pierdut in muzeul pustiu”,”pierdut intr-o provincie pustie”-G. Bacovia).

Exista si spleen-ul de iarna,spectacolul ei este lugubru,nevroza generand adevarate stari de delir:”Hau,hau,departe la stele-ghetate”.Iarna, cerul este de plumb,ca si toamna:pustiul se lateste si peste lume ninge”ca-ntr-un cimitir”.Peisajul bacovian contine frecvent elemente de contrast cromatic.In „Tablou de iarna”,de exemplu,cele doua suprafete,campul abatorului si patinoarul dau dimensiune elementului biologic in opozitie cu puritatea naturii,a zapezii:”Ninge grozav pe camp la abator/Si sange cald se scurge pe canal;/Plina-i zapada de sange animal-/Si ninge mereu pe-un trist patinor...”(G. Bacovia)

Primavara va fi si ea generatoare de nevroze.Culorile crude,soarele anemic ii strivesc poetului nervii.De aceea,va exclama:”Trupul ce-ntreg ma doare” (G.Bacovia).Alteori,primavara este receptata intr-un alt registru,cu toate simturile:”o picatura parfumata,cu vibrari de violet”.Amestecul de anotimpuri creeaza o stare de ambiguitate intr-o abandonare voita,in care sentimentul mortii porneste din ideea descompunerii(D. Iacobescu).

Iubirea Simbolistii nu incadreaza tematica iubirii in contextul naturii.Cele doua elemente nu formeaza,ca la romantici,un tot.Poetii vor gasi insa corespondente in comunicarea sentimentelor.Ei vor exprima uneori si direct sentimentul,implicand trairi intense,manifestate prin reactii vitaliste(Macedonski)sau maladive(Bacovia). Predilectia pentru parfumuri si muzica este de ordin vital.Macedonski,M. Saulescu, St. Petica iubesc viata,sunt insetati de ea.Ei canta energiile cosmice,iar procesul lancezirii,ca si cel al anemiei sau al nevrozei devin rareori traire propriu-zisa,ramanand simpla maniera.
Al. Macedonski publica,in 1886,in „La Walonie”,o poezie.”Nevroza”,si pe urmele lui,St. Petica,N. Davidescu,I. Minulescu scriu si ei „nevroze”.La D. Iacobescu starea de nevroza este autentica,iar la Bacovia atinge nuante de delir.Erotica simbolista,pe langa motivul nevrozei,implica si un univers floral.Femeia este hieratica,se misca intr-o lume dematerializata sau nostalgia prezentei ei desteapta senzatii olfactive,ca la St. Petica,pentru care faptura iubita este „o raza parfumata”. Un univers floral bine cunoscut aduce volumul „In gradina”,a lui D. Anghel;florile amintesc de cei morti,de statornicia in dragoste.
In poezia de dragoste,Bacovia pastreaza ecouri eminesciene sau,gesticuland,rasul se amesteca cu plansul;alcoolul,tremurul,suspiciunea,spaima,nevoia de ocrotire isi fac loc pe rand:”Deschide,da drumul,adorato,/Cu crengi si foi uscate am venit”, ”Asculta,tu,bine iubito,/Nu plange si nu-ti fie teama,/Asculta,cum greu,din adancuri,/Pamantul la dansul ne cheama”.Este subliniata latura intimista a poeziei de dragoste,prin prezenta obiectelor-intalnita mai intai la Macedonski si cultivata mai apoi de D. Anghel,N. Davidescu,I. Pilat,I. Minulescu.Apar, astfel, odaia, tablourile ,scrinul,biblioteca.Pe Bacovia,interiorul camerei ii apasa:lampa afumata,hartiile de scris,fotoliile si soba se subordoneaza unei anumite stari:”si mana fotoliul spre soba,/La horn sa ascult vijelia,/Sau zilele mele totuna-/As vrea sa le-nvat simfonia.// Mai spune s-aduca si ceaiul/Si vino si tu mai aproape,/Citeste-mi ceva de la poluri,/Si ninga...zapada ne-ngroape”.Focul,ceaiul si lampa apar paralel cu sentimentul caderii zapezii,sentimentul de sfarsit de lume.Senzatia de caldura este asociata cu dimensiunea temporala care aduce „sentimentul mortii”Iinconjurat de lumina si alb,poetul exclama:”E ziua si ce intuneric!”.Spre deosebire de Bacovia,Minulescu vine cu o poza „juvenila de incorigibil sentimental”,usor superficial:”tu crezi c-a fost iubire-adevarata,/Eu cred c-a fost o scurta nebunie”.

Instrumentele muzicale .Simbolismul aduce in poezie o gama de instrumente muzicale,realizand corespondente intre emotie si instrumentul muzical:vioara,violina exprima emotii grave;clavirul-tristetea si sentimentul desperat al iubirii;caterinca evoca medii sarace;fluierul este funebru;fanfara trezeste melancolii; pianina, melancolia constituie motive uneori exterioare,decorative,alteori vor intra in substanta si in atmosfera generala a poeziei.La noi,St. Petica evoca mai toate instrumentele muzicale;vioara,mandolina,pian,harfa.D. Iacobescu,I. Minulescu,N. Davidescu percep muzica sentimental,iar Bacovia,grav,dezvaluindu-ne stari nevrotice:”Iubita canta-un mars funebru.../Ea plange,si-a cazut pe clape,/Si geme greu ca in delir.../In dezacord clavirul moare”.Culorile sunt in corespondenta cu instrumentele muzicale,pelicula este o pictura parfumata a primaverii;amurgul insoteste cantecul viorilor(St. Petica-„Cand viorile tacura”).Muzica lui Bacovia este stridenta si irita;la Davidescu este maiestuoasa,la St. Petica-vaporoasa,la Minulescu se tanguie in romante.

Prin simbolism poezia romaneasca s-a innoit artistic,si-a imbogatit considerabil mijloacele de expresie,instrumentele prozodice,largindu-si tematica indeosebi prin orientarea spre lumea orasului.

VARIANTE BACOVIA TIPUL I SCRIS

 ■ Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos:

Plâns de cobe pe la geamuri se opri,
Şi pe lume plumb de iarnă s-a lăsat;
„I-auzi corbii” ─ mi-am zis singur... şi-am oftat;
Iar în zarea grea de plumb
Ninge gri.

Ca şi zarea, gândul meu se înnegri...
Şi de lume tot mai singur, mai barbar,
Trist cu-o pană mătur vatra, solitar...
Iar în zarea grea de plumb
Ninge gri.

(George Bacovia, Gri)

* cobe, s.f. – fiinţă sau lucru care ar prevesti, ar aduce o nenorocire

1. Alcătuieşte două enunţuri pentru a ilustra polisemia cuvântului vatră. 2 puncte
2. Prezintă rolul liniei de pauză în textul poetic dat. 2 puncte
3. Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul gând. 2 puncte
4. Transcrie două cuvinte/ structuri care aparţin câmpului semantic al iernii. 4 puncte
5. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în textul dat. 4 puncte
6. Menţionează două teme/ motive literare prezente în poezie. 4 puncte
7. Explică semnificaţia a două figuri de stil identificate în prima strofă. 4 puncte
8. Comentează, în 6 - 10 rânduri, ultima strofă, prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. 4 puncte
9. Prezintă semnificaţia titlului în relaţie cu textul poetic. 4 puncte

 ■ Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos:

Amurg de iarnă, sumbru, de metal,
Câmpia albă – un imens rotund –
Vâslind, un corb încet vine din fund,
Tăind orizontul, diametral.

Copacii rari şi ninşi par de cristal.
Chemări de dispariţie mă sorb,
Pe când, se-ntoarce-acelaşi corb,
Tăind orizontul, diametral.

(George Bacovia, Amurg de iarnă)

1. Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor sumbru şi încet. 2 puncte
2. Explică utilizarea cratimei în structura „se-ntoarce-acelaşi”. 2 puncte
3. Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul a tăia. 2 puncte
4. Transcrie două structuri/ fragmente de vers care conţin imagini vizuale. 4 puncte
5. Menţionează două teme/ motive literare prezente în textul dat. 4 puncte
6. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în prima strofă. 4 puncte
7. Comentează, în 6 - 10 rânduri, strofa a doua, prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. 4 puncte
8. Prezintă semnificaţia titlului în relaţie cu textul poeziei date. 4 puncte
9. Motivează, prin evidenţierea a două trăsături existente în text, apartenenţa poeziei la simbolism. 4 puncte

■ Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos:

Carbonizate flori, noian de negru...
Sicrie negre, arse, de metal,
Vestminte funerare de mangal,
Negru profund, noian de negru...

Vibrau scântei de vis... noian de negru,
Carbonizat, amorul fumega –
Parfum de pene arse, şi ploua...
Negru, numai noian de negru...

(George Bacovia, Negru)

* noian, s.n. – cantitate, volum mare din ceva; nemărginire
* mangal, s.n. – cărbune uşor, sfărâmicios

1. Precizează sensul din context al cuvintelor profund şi parfum. 2 puncte
2. Motivează întrebuinţarea liniei de pauză în al doilea vers din strofa a doua. 2 puncte
3. Alcătuieşte un enunţ cu sensul denotativ al cuvântului scânteie. 2 puncte
4. Transcrie doi termeni aparţinând câmpului semantic dominant în poezie. 4 puncte
5. Menţionează două teme/ motive literare prezente în poezie. 4 puncte
6. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în prima strofă a textului citat. 4 puncte
7. Comentează, în 6 - 10 rânduri, strofa a doua, prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. 4 puncte
8. Prezintă semnificaţia titlului în relaţie cu textul poeziei date. 4 puncte
9. Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (de exemplu: expresivitate, ambiguitate, sugestie), prezente în textul citat. 4 puncte

■ Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos:

– Adio, pică frunza
Şi-i galbenă ca tine, –
Rămâi, şi nu mai plânge,
Şi uită-mă pe mine.

Şi s-a pornit iubita
Şi s-a pierdut în zare –
Iar eu în golul toamnei
Chemam în aiurare...

– Mai stai de mă alintă
Cu mâna ta cea mică,
Şi spune-mi de ce-i toamnă
Şi frunza de ce pică...

(George Bacovia, Pastel)

1. Transcrie două cuvinte care aparţin câmpului semantic al toamnei. 2 puncte
2. Precizează un rol al utilizării cratimei în structura „Şi-i galbenă”. 2 puncte
3. Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul frunză. 2 puncte
4. Transcrie câte o structură/ un fragment de vers ce conţine o imagine auditivă, respectiv, o imagine vizuală. 4 puncte
5. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în textul dat. 4 puncte
6. Explică rolul întrebuinţării frecvente a punctelor de suspensie şi a liniilor de pauză, în textul poeziei citate. 4 puncte
7. Comentează, în 6 – 10 rânduri, strofa a doua, prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. 4 puncte
8. Prezintă semnificaţia titlului în relaţie cu textul poeziei date. 4 puncte
9. Motivează apartenenţa textului dat la simbolism, prin prezentarea a două trăsături existente în text. 4 puncte

 ■ Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos:

Da, plouă cum n-am mai văzut...
Şi grele tălăngi adormite,
Cum sună sub şuri învechite!
Cum sună în sufletu-mi mut!

Oh, plânsul tălăngii când plouă!

Şi ce enervare pe gând!
Ce zi primitivă de tină!
O bòlnavă fată vecină
Răcneşte la ploaie, râzând...

Oh, plânsul tălăngii când plouă!

Da, plouă... şi sună umil
Ca tot ce-i iubire şi ură –
Cu-o muzică tristă, de gură,
Pe-aproape s-aude-un copil.

Oh, plânsul tălăngii când plouă!

Ce basme tălăngile spun!
Ce lume-aşa goală de vise!
...Şi cum să nu plângi în abise,
Da, cum să nu mori şi nebun?

Oh, plânsul tălăngii când plouă!

(George Bacovia, Plouă)

* talangă, tălăngi, s.f. – clopot care se atârnă la gâtul vitelor; sunetul produs de un astfel de clopot
* şură, şuri, s.f. – construcţie anexă pe lângă o gospodărie rurală pentru unelte sau vite
* tină, s.f. – noroi
* abis, abisuri, s.n. – prăpastie adâncă, genune

1. Transcrie două cuvinte care aparţin câmpului semantic al ploii. 2 puncte
2. Precizează rolul punctelor de suspensie din prima strofă. 2 puncte
3. Alcătuieşte două enunţuri, pentru a ilustra omonimia cuvântului mai. 2 puncte
4. Menţionează două teme/ motive literare prezente în poezie. 4 puncte
5. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în textul dat. 4 puncte
6. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în prima strofă a poeziei. 4 puncte
7. Precizează rolul versului „Oh, plânsul tălăngii când plouă!” în poezia citată. 4 puncte
8. Comentează, în 6 - 10 rânduri, strofa a treia, prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. 4 puncte
9. Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (de exemplu: expresivitate, ambiguitate, sugestie, reflexivitate), prezentă în textul dat. 4 puncte

 ■ Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos:

Sunt solitarul pustiilor pieţe
Cu tristele becuri cu pală lumină –
Când sună arama în noaptea deplină,
Sunt solitarul pustiilor pieţe
.
Tovarăş mi-i râsul hidos, şi cu umbra
Ce sperie câinii pribegi prin canale;
Sub tristele becuri cu razele pale,
Tovarăş mi-i râsul hidos, şi cu umbra.

Sunt solitarul pustiilor pieţe
Cu jocuri de umbră ce dau nebunie;
Pălind în tăcere şi-n paralizie, –
Sunt solitarul pustiilor pieţe...

(George Bacovia, Pălind)

* hidos, hidoasă, adj. – foarte urât, dezgustător, înfiorător la vedere

1. Scrie câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor triste şi pală. 2 puncte
2. Explică rolul utilizării cratimei în structura „şi-n paralizie”. 2 puncte
3. Alcătuieşte câte un enunţ în care cuvintele rază şi umbră să aibă sens conotativ. 2 puncte
4. Transcrie două structuri/ fragmente de vers care conţin imagini vizuale. 4 puncte
5. Explică semnificaţia a două figuri de stil identificate în prima strofă a poeziei. 4 puncte
6. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în textul dat. 4 puncte
7. Comentează, în 6 - 10 rânduri, ultima strofă, prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. 4 puncte
8. Prezintă semnificaţia titlului în relaţie cu textul poeziei date. 4 puncte
9. Motivează, prin explicarea a două trăsături existente în text, apartenenţa poeziei la simbolism. 4 puncte

AUTORI CANONICI(2)GEORGE BACOVIA

Date despre viata si opera poetului: http://www.romanianvoice.com/poezii/biblio/bib_bacovia.php
Diverse poezii, inclusiv cu recitari: http://www.romanianvoice.com/poezii/poeti/bacovia.php

Elemente simboliste în poezia bacoviană 


Simbolismul, curent literar de dimensiune europeană ce a apărut în Franţa la sfârşitul secolului al XIX-lea, constituie o reacţie împotriva parnasianismului, a romantismului, dar şi a naturalismului. Astfel, simbolismul renunţă la modalităţi care sunt de domeniul epicului sau al dramaticului, optând, în schimb pentru o lirică a inefabilului realizată prin sugestie, aluzie, analogie, corespondenţă. Simboliştii refuză ideile şi imaginile clare, precise, preferând să exprime impresii vagi, stări sufleteşti neclare, să cufunde sufletul în reverie. Sensibilitatea simbolistă se caracterizează prin melancolie, anxietate, nevroză, spleen, prin gustul pentru bizar.
Bacovia este unul dintre marii poeţi originali de după Eminescu, deşi opera sa a stârnit reacţii controversate în rândurile criticilor. Nichita Stănescu consideră că “dintre poeţii a căror tensiune de comunicare a atins pragul extrem al suportabilităţii emotive, în ordinea poeziei româneşti, Bacovia este primul”, pe când George Călinescu îl pune în mari drepturi, numindu-l “poet care cultivă artificiul”.
Creatorul volumelor “Plumb”, ”Scântei galbene”, ”Cu voi”, ”Comedii în fond” şi ”Stanţe burgheze”, recunoaşte că o importantă sursă de inspiraţie o reprezintă operele simboliştilor francezi: “Una din obsesiile mele a alcătuit-o simbolismul decadent. Prin 1898-1903 m-am preocupat adânc de Verlaine, Rimbaud, Baudelaire, Rollinat, Jean Moreas pe care i-am descoperit în colecţia “Les hommes d’aujourd’hui”” şi mărturiseşte că poeziile sale nu sunt o manifestare pe plan social, ci un lucru personal, un mijloc de a-şi procura satisfacţii proprii: “Nu am nici un crez poetic. Scriu precum vorbesc cu cineva, pentru că îmi place această îndeletnicire”.
Eugen Lovinescu spune că, în operele sale, Bacovia crează o atmosferă de plumb”, surprinde un univers exterior “de copleşitoare dezolare”, pustiu, apăsător, obsedant prin repetiţie (“Buciumul toamna/ Agonic – din fund - / Trec păsărele şi tainic s-ascund. /Ţârâie  ploaia / Nu-i nimeni pe drum; / Pe-afară de stai / Te-năbuşi de fum.” – “Pastel”). Imaginea toamnei cu ploi monotone, ce grăbeşte declinul vitalului, cu copaci decompuşi în parcuri devastate, este limitată într-un peisaj de mahala al târgului provincial de altădată, cu casele scufundate în noroaie eterne, “între cimitir şi abator”.
Poezia lui Bacovia este un avertisment dat lumii, de la care nu aşteaptă vreun răspuns: de aici, sentimentul vidului, râsul absurd, nervozitatea. Bacovia experimentează procedee moderne. Trei sunt elementele care duc la dezagregarea şi la dezordinea lumii: focul, care mocneşte şi agonizează, apa, care descompune, vântul, ale cărui sunete sinistre reprezintă simbolic dezechilibrul lumii.
Bacovia valorifică teme şi motive simboliste autentice, pe care le preia de la poeţii francezi şi pe care le împleteşte cu măiestrie: motivul târgului provincial, motivul toamnei dezolante, motivul ploii, motivul parcului solitar, motivul singurătăţii, motivul vagabondului şi alcoolismului, motivul morţii şi a descompunerii materiei, motivul poetului damnat, motivul iubirii (văzută într- manieră opusă romantismului). Motivul nevrozei provocate de un anotimp sumbru, schimbător este insuflat de Baudelaire. La Bacovia, cerul jos şi greu este de plumb, umezeala atinge dimensiuni apocaliptice (“De-atâtea nopţi aud plouând, / Aud materia plângând“ - ”Lacustră”), însă, spre deosebire de Baudelaire, Bacovia nu înzestrează urâtul cu puteri supranaturale, ci îi alătură starea de atrofiere, de deteriorare continuă. (“Sunt câţiva morţi în oraş, iubito, / Şi-ncet, cadavrele se descompun… “ - ”Cuptor”).
În creaţiile bacoviene, oraşul apare sinistru, potrivnic vieţii, ca un lăcaş al figurilor de ceară, al terorii, un loc unde curge sânge pe străzi, iar corbii se prăbuşesc din zbor. (“Şi sânge cald se scurge pe canal, / Plină-I zăpada de sânge animal” – “Tablou de iarnă”; “Departe, pe câmp, / Cad corbii, domol” - ”Pastel”).
În “Nevroză” este zugrăvită imaginea târgului acoperit de zăpadă, întunecat, pustiu, imagine ce produce melancolie, tristeţe, angoasă (“şi geme greu ca în delir”). Laitmotivul acestei poezii este oraşul cimitir (prin repetiţia versului “şi singe ca-ntr-un cimitir”), simbol al mediului sufocant, lipsit de speranţă.


“Afară ninge prăpădind,
Iubita cântă la clavir,
Şi târgul stă întunecat,
De parcă ninge-n cimitir.

Şi plâng şi eu, şi tremurând
Pe umeri pletele-I resfir …
Afară târgul stă pustiu,
Şi ninge ca-ntr-un cimitir.”


Târgul mizerabil, sărac, cu străzi mici acoperite de fân şi noroi este prezentat şi în poezia “Proză”. Eul liric îşi exprimă regretul că iubita este nevoită să trăiască într-un mediu degradant, printre crâşme şi dughene murdare.


Plouă…
Pe-un târg mizerabil
De glod şi coceni
Pe-un târg jidovit
Şi plin de dugheni
-Şi-aici stă iubita…
Şi uliţa-i plină
De fân şi coceni

Şi trec cotiugare
Cu saci de făină
Şi plouă şi mai tare
Pe crâşme murdare,
Pe-un târg sărăcit –
-Şi-aici stă iubita…
Plouă…
Pe-un târg jidovit.”


  Fenomenele naturii se îmbină armonios cu cadrele sumbre, cu atmosfera de degradare şi astfel, se întâlneşte motivul toamnei dezolante, anotimp al descompunerii şi al morţii. “Amurg de toamnă” prezintă un peisaj pustiu, cenuşiu ce trezeşte stări de nelinişte, de nevroză, de infiorare datorită acusticii sinistre. Soarele este anemic, iar copacii scheletici se îndoaie molatec în bătaia vântului.

 Amurg de toamnă pustiu, de humă,
      Pe câmp sinistre şoapte trec pe vânt –
 Departe plopii s-apleacă la pământ
                                                                                În larg balans lenevos, de gumă.”
Toamna este în acord cu făptura umană cuprinsă de boală, de tristeţe, chiar de demenţă, reprezentând un simbol al declinului. Ploaia monotonă şi frigul pătrunzător, grăbeşte descompunerea vegetală, cât şi cea umană: frunzele cad răpuse de umezeală, copacii rămân goi, iar oamenii sunt cuprinşi de delir.


E toamnă, e foşnet, e somn…
Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol…
Şi-i frig, şi burează.

Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,
Pe drumuri fac gesturi ciudate
Iar frunze, de veşnicul somn,
Cad grele, udate.”
“Nervi de toamnă”
Preferinţa pentru peisajele ploioase îl apropie pe Bacovia de Verlaine. Bacovia are tendinţa de a crea din ploaie un cadru obsesiv, privind-o ca element ce accelerează descompunerea materiei. Existenţa motivului ploii se explică prin frecventele menţiuni sau aluzii la acest fenomen. În poezia “Lacustră” numeroase cuvinte fac parte din câmpul semantic al apei (“plouă”, “plâns”, “val”, “mal”, “piloţi”). Astfel ploaia capătă dimensiuni de potop. Metafora “materia plângând” sugerează dimensiunile cosmice pe care le ia ploaia monotonă, cauză de disperare şi de nerăbdare. Imaginea ploii este lărgită prin folosirea adverbului “atâtea”(ce capătă rol de superlativ) şi reprezintă un simbol al deznădejdii, al senzaţiei de permanentă ameninţare, de cădere în neant. Eul liric este pasiv, sensibil, fiind doar martor al manifestărilor lumii, fapt dovedit de verbele de stare la timpul prezent (“aud”, “simt”, “sunt”, “tresar”).


“De-atâtea nopţi aud plouând,
Aud materia plângând…
Sunt singur, şi mă duce-un gând
Spre locuinţele lacustre.

Şi parcă dorm pe scânduri ude,
În spate mă izbeşte-un val –
Tresar din somn, şi mi se pare
Că n-am tras podul de la mal.


Un gol istoric se întinde,
Pe-aceleaşi vremuri mă găsesc…
Şi simt cum de atâta ploaie
Piloţii grei se prăbuşesc.”


La Bacovia, ploaia nu este uşoară, caldă, ca cea de vară, ci abundentă, monotonă, rece, învăluind lumea într-o stare sumbră, de melancolie, de apatie, de deznădejde şi disperare.
“Da, plouă cum n-am mai văzut” – “Plouă


Plouă, plouă, plouă
Vreme de beţie –
Şi s-asculţi pustiul,
Ce melancolie!
Plouă, plouă, plouă…

Singur, singur, singur,
Vreme de beţie –
I-auzi cum mai plouă,
Ce melancolie!
Singur, singur, singur…
“Rar”

În cadrul târgului provincial, parcul devastat este nelipsit la Bacovia. Şi acest element constituie un simbol, cel al eternităţii (“parc secular”), dar şi al pustietăţii, la morţii.
Poezia “Decor” zugrăveşte parcul solitar în două culori: alb şi negru, iar imaginea pe care această alternanţă de nuanţe o crează este ambiguă, obscură, vagă. Numeroasele repetiţii subliniază obsesia eului liric în legătură cu elementele de décor, dar şi în legătură cu starea de visare pe care viziunea alb-negru o crează.


“Copacii albi, copacii negri
Stau goi în parcul solitar:
Décor de doliu, funerar…
Copacii albi, copacii negri.

În parc regretele plâng iar…

Cu pene albe, pene negre
O pasăre cu glas amar
Străbate parcul secular…
Cu pene albe, pene negre.

În parc fantomele apar…”


Obsesia singurătăţii la Bacovia este ilustrată în poezii ca Lacustră” (“Sunt singur şi mă duce-un gând / Spre locuinţele lacustre”), “Plumb” (“Stam singur lângă mort… şi era frig…”), “Gri” (“Ca şi zarea… gândul meu se înnegri… / Şi de lume tot mai singur, tot mai barbar -”) şi generează stări de depresie, nevroză, isterie (Tovarăş mi-i râsul hidos, şi cu umbra” – “Pălind).
În poezia “Singur”, motivul singurătăţii se împleteşte cu tema claustrofobiei şi cea a oglinzii. Oglinda, la fel ca şi fereastra reflectă imagini echivalente, dar nu identice. Această temă este împrumutată de la Rodenbach, care consideră oglinda simbolul solitudinii într-un spaţiu închis. Astfel, în poezia bacoviană, oglinda este prezentă ca martor al singurătăţii, reflectând imagini halucinante, distorsionate, capabile de a intensifica zbuciumul interior.


“Odaia mea mă înspăimântă,
Cu brâie negre zugrăvită –
Prin noapte, toamna despletită
În mii de fluiere cântă.

- Odaie, plină de mistere,
  În pacea ta e nebunie
Dorm umbre negre prin unghere,
Pe masă arde o făclie.

- Odaie, plină de ecouri,
Când plânsu-ncepe să mă prindă,
Stau triste negrele tablouri –
Făclia tremură-n oglindă.

Odaia mea mă înspăimântă…
Aici n-ar sta nici o iubită,-
Prin noapte, toamna despletită
În mii de fluiere cântă.

Alcoolismul, vagabondajul sunt aspecte degradante ale vieţii pe care Bacovia le valorifică şi pe care le transformă în motive ce se regăsesc în poezii ca: “Nocturnă” (“Fug rătăcind în noaptea cetăţii”), “Poem finală” (“Eu trebuie să plec[…] Singur să mă pierd în lume, neştiut de nimeni”). Aceste motive se împletesc cu cel al singurătăţii şi al târgului părăsit, formând un tot unitar.


Prin măhălăli mai neagra noaptea pare
Şivoaie-n case triste inundară 
Ş-auzi tuşind o tusă-n sec, amară –
Prin ziduri vechi ce stau în dărâmare.

Ca Edgar Poe mă reîntorc spre casă,
Ori ca Verlaine, topit de băutură –
Şi-n noaptea asta de nimic nu-mi pasă.”
  „Sonet”

Alcoolicul hoinăreşte pe străzile aceluiaşi târg cu mahalale sordide, în care se aude tusea prin pereţii deterioraţi şi în care ploaia intră şiroaie.
Motivul vagabondajului este asociat în poezia Plumb de iarnă” cu ideea de libertate şi de evadare din monotonie.
Iarna, de-o vreme, mă duce regretul
Prin crânguri, pe margini de linii ferate –
Când fâlfâie, pe lume, violetul. []
O, vis…o, libertate…”
Într-o atmosferă de deznădejde, de tristeţe, pe vreme de toamnă monotonă, poetul prezintă “publicului anonim” operele sale, însă oamenii marcaţi de dramele existenţei, nu îl remarcă şi astfel poetul este înfrânt. Bacovia a preluat un motiv romantic, al poetului damnat, în ciuda faptului că simbolismul se opune romantismului.

În toamna violată, compozitori celebri
Au aranjat un vast concert…
Pe galbene alei, poeţii trişti declamă lungi poeme – []
Pierdut, mă duc şi eu, cu braţele învinse,
Plângând,
Şi fredonând,
Gândindu-mă la mine.”
 Note de toamnă


Soarta poetului este vitregă, acesta fiind nevoit să pribegească pe străzile ude, palid, bolnav, fără speranţă. Natura este în deplină concordanţă cu sentimentele poetului distrus: vremea este apăsătoare, sufocantă, frunzele se descompun în bătaia vântului şi a ploii tomnatice.

“Afară o vreme de plumb
Şi vântul împrăştie ploaia,
Un bolnav poet, afectat
Aşteaptă tuşind pe la geamuri

Tomnatice frunze prin târg
Aleargă, pe drumuri, cu droaia.
O fată, prin gratii, plângând,
Se uită ca luna prin ramuri



Ea plânge… el palid se pierde
Prin târgul sălbatec, sever;
Şi pare tabloul acesta
Că-i antic şi plin de mister !…”

                                         “Toamnă”
Cuvântul “antic” sugerează faptul că, deşi insuccesul poetului reprezintă o enigmă, este un lucru ce s-a întâmplat mereu, că şi în trecut, creatorul a fost urmărit de nefericire.
Motivul morţii şi al descompunerii materiei este  fundamental în opera lui Bacovia. Poezii ca “Plumb”, “Marş funebru”, “Melancolie” dezvoltă aceste motive, conţinând o serie de cuvinte din sfera semantică a morţii: “sicriu”, “cavou”, “mort”, “coroane”, “lugubru”, “funerar”, “catafalc”, “pământ”. Imaginea funerară din poezia “Plumb” este terifiantă întrucât presupune ideea morţii. Fiinţa umană, închisă în acest spaţiu lugubru, având ca elemente de decor cavoul, coroanele, sicriele îşi priveghează amorul mort, cuprins de disperare. Atmosfera creată este sumbră, apăsătoare, datorită sugestiei plumbului şi datorită monotoniei vocalelor închise urmate de consoane nazale (“Dormeau adânc sicriele de plumb,/ Şi flori de plumb şi funerar vesment - ”). Clavirul şi vioara care cântă marşul funebru sunt simboluri ale melancoliei grave. (“Iar la clavir o brună despletită/ Cânta purtând o mantie cernită,/ Şi trist cânta, gemând între făclii/ […] Apoi, veni şi-o blondă în salon… / Şi-aproape goală prinse, adormită,/ De pe clavir, o scripcă înnegrită - / Şi urmări, pierdută, marşul monoton.”). Moartea este prezentată ca un spectacol macabru, acompaniat de sunetele monotone ale instrumentelor muzicale. În poezia “Cuptor”, dezagregarea materiei, descompunerea cadavrelor aşezate pe catafalc şi chiar a oamenilor vii, sunt simboluri ale condiţiei umane în societate. Ideea morţii este sugerată de imagini vizuale şi olfactive (“Sunt câţiva morţi în oraş, iubito/ Chiar pentru asta am venit să-ţi spun;[…]/ E miros de cadavre, iubito”).
În numeroase poezii apare formula de adresare “iubito”, astfel încât se poate vorbi de existenţa motivului iubirii. Totuşi, acest motiv este tratat într-un mod total diferit de maniera romantică. Dragostea devine un spectacol hilar – hidos pentru eul liric. Dacă în lirica romantică iubita este o fiinţă angelică, simbolizând aspiraţia spre înalt, la Bacovia, iubita se lasă pradă gesturilor patetice (“Afară ninge prăpădind,/ Iubita cântă la clavir,[…] Iubita cânt-un marş funebru,/ Iar eu nedumerit mă mir;[…] Ea plânge, şi-a cazut pe clape,/ Şi geme greu ca în delir…” – “Nevroză”). Dacă romanticii îi declarau iubitei dragostea nemuritoare, în poeziile bacoviene eul liric îi împărtăşeşte persoanei dragi viziuni macabre (“Sunt câţiva morţi în oraş, iubito,/ Chiar pentru asta am venit să-ţi spun;” – “Cuptor”) sau îşi mărturiseşte nepăsarea (“Din tot ce scriu, iubito,/ Reiese-atât de bine - / Aceeaşi nepăsare/ De oameni, şi de tine.” - “Ego”). Imaginea iubitei, a femeii, este foarte des asociată cu cântecul clavirului, simbol al tristeţii, al duioşiei (“Iubito, şi iar am venit…/ Dar astăzi, de-abia mă mai port - / Deschide clavirul şi cântă-mi” – “Trudit”).
Plânsul, nevroza sunt stări caracteristice personajelor bacoviene şi sunt o reacţie la fenomenele naturii, la sărăcia şi degradantul mediu în care trăiesc; de aceea motivul plânsului şi cel al nevrozei sunt nelipsite în poeziile în care sunt prezente motivul toamnei, al ploii, al parcului solitar şi al târgului (“Şi plângi… şi-i frig de toamnă…” “Alean”; “Oh, plânsul tălăngii când plouă!” – “Plouă”, “Şi-am plâns la geam, şi m-a cuprins delirul” – “Marş funebru”).
Datorită corespondenţelor ce se stabilesc între imagini şi stări de spirit apare ideea de dramatism. Tragicul, însă nu este de esenţă clasică, ci este degradat, uneori aspectele tragice provocând o stare comică.
 Cromatica la fel ca şi acustica poeziei bacoviene are un rol esenţial în conturarea atmosferei. Bacovia îşi mărturiseşte preferinţa pentru culoare: “În poezie, m-a obsedat întotdeauna un subiect de culoare. Pictura cuvintelor sau audiţie colorată. Fiecărui sentiment îi corespunde o culoare.” Cromatica stridentă, compusă din culori în stare pură. Albul, negrul, roşul, galbenul, violetul ocupă cel mai important loc în poeziile bacoviene, fiecare având rol de simbol. Albul reprezintă visarea şi eternitatea, violetul sugerează monotonie, spleen, iar negrul este culoarea morţii; galbenul sugerează deznădejdea, boala, iar roşul este simbolul vieţii, dar şi al tuberculozei, ftiziei. Verdele asociat cu roz sau albastru simbolizează nevroza.
Acustica, la fel ca şi cromatica este stridentă, zgomotoasă (tuse, plâns, răcnete, urlete de câini) şi deloc evanescentă. Acest lucru dovedeşte faptul că Bacovia nu este doar simbolist, ci face un pas spre expresionism. Motivul strigătului ca formă de revoltă (“Dormea întors amorul meu de plumb/ Pe flori de plumb… şi-am început să-l strig” – “Plumb”) şi extrapolarea cosmică a unor situaţii sau a unor stări sunt, de asemenea elemente expresioniste.
Poetul urmăreşte, totuşi şi efectele melodice, de aici provenind preferinţa pentru instrumente muzicale, în special clavirul, vioara ale căror cântecele sunt simboluri ale melancoliei grave, ale tristeţii. Sunetele fanfarei sunt simboluri ale monotoniei provinciale. Jucând rolul compozitorului, Bacovia alătură poeziei cele mai diverse sonorităţi şi obţine un efect unic.
 Poezia lui Bacovia e expresia celei mai elementare stări sufleteşti; e poezia cinesteziei imobile, încropite, care nu se intelectualizează, nu se spiritualizează, nu se raţionalizează; cinestezie profund animalică: secreţiune a unui organism bolnav, după cum igrasia e lacrima zidurilor umede; cinestezie ce nu se diferenţiază de natura putredă de toamnă, de ploi şi de zăpadă, cu care se contopeşte. O astfel de dispoziţie sufletească e prin esenţă muzicală; i s-ar putea tăgădui interesul, nu I se poate însă tăgădui realitatea primară; în ea salutăm, poate, cea dintâi licărire de conştiinţă a materiei ce se însufleţeşte”. Eugen Lovinescu
  
Plumb

Dormeau adânc sicriele de plumb,
Si flori de plumb si funerar vestmint --
Stam singur în cavou... si era vint...
Si scirtiiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, si-am inceput să-l strig --
Stam singur lângă mort... si era frig...
Si-i atirnau aripile de plumb.

Analiza poeziei (pentru introducere, vedeti mai sus)
 
     Poezia deschide volumul cu acelasi titlu aparut in 1916 si care marcheaza debutul lui Bacovia in lumea literara.
   
     Textul se inscrie in lirica simbolista prin elemente specifice precum: folosirea simbolurilor,tehnica repetitiilor,valorificarea cromaticii,ipostaza tragica a eului liric.

     Dramatismul este sugerat prin corespondenta care se stabileste intre lumea exterioara si cea interioara.
     Titlul poeziei contine un singur cuvant:PLUMB,simbolul central al versurilor care sugereaza apasarea,angoasa,greutatea sufocanta,cenusiul vietii,universul monoton,inchiderea definitiva in spatiul fara orizont al existentei in care singura evadare posibila este moartea.

     Tematica versurilor este complexa si se refera la conditia eului creator intr-o lume fara sens dominata de obiecte,ostila,stranie.Tragismul omului este asumat cu o luciditate din care nu lipseste problematica iubirii si a mortii.

     Textul este structurat in doua catrene construite pe baza laitmotivului "plumb" ,care este reluat de sase ori pe parcursul poeziei.Fiecare strofa formeaza o secventa poetica ce corespunde unui plan al realitatii:cea exterioara,obiectiva simbolizata de cimitir si cavou si cea interioara subiectiva ,simbolizata de sentimentul iubirii invocat cu disperare.

      Lirismul este subiectiv,redat prin marcile specifice:verbe la persoana I singular("stam","am inceput")si pronume sau adjective pronominale la persoana I singular("amorul meu")

      Strofa I surprinde elemente ale unui cadru spatial inchis,apasator,sufocant in care eul liric se simte claustrat.Se formeaza un camp semantic al universului mortuar:"sicriele de plumb","vesmantul funerar","flori de plumb","coroane de plumb".Aceste elemente construiesc un decor artificial in care ,prin repetarea epitetului "de plumb", se creeaza impresia unei existente fara sens si fara posibilitatea inaltarii.Toate obiectele sunt marcate de impietrire ,chiar si florile care exprima de obicei gingasia si frumusetea lumii.Verbul cu care debuteaza primul vers "dormeau"este o metafora a mortii care prin imperfectul formei sugereaza un sfarsit continuu specific liricii bacoviene.In plus epitetul"adanc"insista asupra profunzimii senzatiei de moarte intarita ulterior prin repetarea simbolului "plumb".

        Eul liric este prezent intr-o ipostaza lipsita de orice initiativa intr-o insingurare totala :"stam singur".Unicul element ce creeaza impresia de miscare dar produce efectele reci ale mortii este vantul:punctele de suspensie ii adancesc semnificatiile spre ideea de pustiire interioara .
        Verbul "scartaiau"din ultimul vers intareste senzatia de acuta dizarmonie intre eul liric si universul lipsit de viata,fara sens,terorizant.Cadrul temporal nu este precizat, dar atmosfera marcata sugereaza nocturnul.

        Strofa a II-a marcheaza trecerea la planul interior care se afla sub semnul tragicului existential dat de moartea iubirii ,pe care eul liric o constientizeaza brusc si acut ,intr-o ultima incercare esuata de a-si gasi linistea in propriul suflet.Epitetul "intors"referitor la sentiment adanceste senzatia unei lumi parasite de orice speranta ,de mantuire,inaltare.Marcat de aceeasi singuratate desavarsita eul liric ajunge sa se priveasca din exterior ca un strain;strigatul sau de deznadejde este punctul culminant al intelegerii propriei pustietati sufletesti care o dubleza pe cea din afara.Acelasi lucru este sugerat si de metafora frigului care dizolva exteriorul si interiorul.Imaginea metaforica a ingerului cu "aripi de plumb" presupune senzatia caderii definitive a omului intr-o lume a mortii in care inaltarea nu mai este posibila Paralelismele sintactice construiesc impresia de univers inchis si contribuie la crearea muzicalitatii specifice poeziei simboliste.

         Semnificatiile versurilor sunt sustinute de o serie de mijloace artistice prezente la toate nivelurile textului
Ø       Astfel, la nivel fonetic se remarca predominanta vocalelor inchise o,i si u care dau sentimentul de vid interior.Consoanele dure b,p,m creeaza o sonoritate bizara ,lugubra.Versurile au masura fixa de zece silabe cu rima imbratisata ,aceste doua elemente contribuind in plus la ideea de inchidere.
Ø       La nivel morfologic ,se remarca prezenta verbelor statice situate mai ales la inceput de vers.Majoritatea sunt la imperfect sugerand prelungirea la nesfarsit a starii.Singurele care difera "am inceput" si "sa strig"marcheaza constientizarea dramatica a eului liric.
Ø       La nivel sintactic ,propozitiile sunt predominant principale ,independente,deseori coordonate prin "si"ceea ce intensifica prin aglomerare senzatiile.
Ø       La nivel lexical ,se remarca prezenta cuvintelor din campul semantic al mortii;repetarea lor are ca efect monotonia.

        In concluzie, din elementele analizate mai sus se observa o data in plus caracterul simbolist al textului bacovian.Autorul valorifica intr-un stil inconfundabil elemente precum simbolurile ,tehnica repetitiilor,sugestiile cromatice,dramatismul eului liric ,corespondenta interior-exterior.Totusi poezia isi deschide semnificatiile si spre modernism prin revolta creatorului fata de sensul inalt,ideal al poeziei.