joi, 3 decembrie 2009

AUTORI CANONICI (7) LIVIU REBREANU

ION
De Liviu Rebreanu


1.Date despre autor:


Opera lui Liviu Rebreanu reprezinta un moment valoros in evolutia romanului;la fel ca in cazul lui M.Preda, marile romane sunt anticipate de nuvele.Astfel Rusinea, Zestrea, Itic Strul Dezertor vor constitui punctele de plecare pentru Ion, Rascoala si Padurea Spanzuratilor;
Prozatorul ardelean este un scriitor obiectiv, a carui nota de originalitate consta nu numai  in realizarea unor vaste constructii epice cu structura arhitectonica, ci si în deschiderea sa catre romanul psihologic.   
Viziunea realista a autorului se constituie intr-o adevarata declaratie de credinta :“Pentru mine arta(…)inseamna creatie de oameni si de viata”(L.Rebreanu);


2.Date despre opera:


Romanul Ion apare in 1920, fiind considerat o capodopera ce prezinta mediul rural in maniera realista, fara a-l idealiza.
Tema este problematica pamantului in satul transilvanean de la inceputul secolului al XX-lea;
Titlul este simbolic, si se refera la protagonistul operei; numele Ion a devenit, si datorita acestui roman, un simbol al taranului roman. In plus, printr-o rasturnare a literelor,ION=NOI, deci Ion reprezinta o intreaga colectivitate.
Procesul de elaborare a romanului a fost îndelungat, rezultatul fiind o fresca a satului transilvanean din care însusi autorul s-a ridicat „ca poet al omului teluric”(dupa cum îl apreciaza G. Calinescu)
Conflictul  este multiplu, exterior si interior, principal si secundar, social si psihologic ;
Ø      Conflictul central si social este  ilustrat de lupta pentru pamant in satul traditional, unde respectul e conditionat de posesia pamantului ; din acesta deriva atat conflictul exterior, dintre Ion si Vasile Baciu, cat si cel interior, dintre « chemarile »care il duc pe Ion la pierzanie-pamantul(pozitia sociala) si iubirea(echilibrul sufletesc)
Ø      Conflictele secundare completeaza semnificatiile actiunii : intre Ion si Simion Butunoiu pentru o brazda de pamant; intre Ion si George pentru Ana , apoi pentru Florica ;
Ø      Intr-un al doilea fi repic, extista si un conflict national,in planul intelectualitatii(satul romanesc era sub stapanire austro-ungara)
Ø      La nivelul profund, al semnificatiilor simbolice, se poate identifica si un conflict tragic, intre omul primitiv, instinctual  si pamantul-stihie/obiect de veneratie.
3.Geneza romanului


-dupa marturisirile lui Rebreanu,procesul creator a fost îndelungat si esenta lui consta în sudarea într-o viziune unitara a trei experiente de viata:


1.Prima dintre experiente a fost uimirea pe care a simtit-o Rebreanu, într-una din primaverile tineretii sale, când iesise la rasaritul soarelui cu arma pe un colnic la vânat de porumbei a observat cum un taran, socotindu-se nevazut de nimeni a sarutat pamântul jilav de roua, cu înfocare, ca pe o iubita. Gestul a fost înregistrat pentru pitorescul lui în sine, fara a i se atribui o semnificatie precisa.


2. A doua experienta i-a fost transmisa scriitorului de sora sa Livia si formeaza substanta nuvelei Rusinea. Este vorba de patania unei fete bogate de la tara, Rodovica, amagita de un flacau sarac si supusa din aceasta cauza, la cele mai cumplite batai de catre tatal sau. În chip evident aceste fapte, cu modificarile de rigoare, se regasesc în Ion constituind esenta raporturilor dintre erou, de-o parte, Ana si tatal ei, Vasile Baciu, de alta parte.


3.A treia experienta este constituita de impresia puternica pe care i-a lasat-o lui Rebreanu convorbirea cu un fecior de la tara, Ion al Glanetasului, istet si vrednic, dar împovarat de greutati si deznadajduit, pentru faptul ca nu avea pamânt.


 Calea sintezei între aceste momente de viata, atesta în continuare Rebreanu, a fost atribuirea catre Ion al Glanetasului, a motivelor sociale si sufletesti necesare si a faptelor apartinând, în realitatea traita, autorilor celorlalte doua momente.


4.Compozitie si subiect:


Romanul este  caracterizat de simetria incipitului cu finalul, ce prezinta drumul care duce si iese apoi din satul Pripas; drumul e personificat si are rolul de a limita realitatea de fictiune.
Sunt prezent toate modurile de expunere, cu diverse trasaturi si semnificatii : descrierea are functie simbolica si de anticipare ; naratiunea e obiectiva si prezinta” realitatea”, intr-un stil cenusiu , iar dialogul sustine veridicitatea.
La nivel macrotextual, romanul e impartit in 2 volume: Glasul pamântului si Glasul iubirii,  ce cuprind 13 capitole cu titluri semnificative:Inceputul, Iubirea, Nunta, Sfarsitul etc. Este de remarcat ca titlurile din prima parte au o legatura de semnificatie cu cele corespunzatoare din a doua parte, inafara acestei simetrii aflandu-se un capitol, intitulat Vasile Baciu – celalalt « pol »al conflictului.
Din punctul de vedere al compozitiei, Rebreanu urmareste doua planuri paralele:


Ø      primul plan surprinde viata tânarului taran Ion Pop al Glanetasului. Din existenta lui se desprind însa aspecte antagonice: dragostea lui pentru Florica, fata saraca, (fiica vaduvei lui Maxim Oprea), si dorinta arzatoare de a obtine ca zestre pamânt mult, pe cai mai putin cinstite. Ion cunoaste  acelasi exemplu  chiar în experienta lui Vasile Baciu, tatal Anei. El ascunde iubirea pentru Florica si îsi disimuleaza setea de pamânt sub comportamentul unui îndragostit fata de Ana Baciu.
Ø      al doilea plan, paralel si interferat primului prezinta viata familiei învatatorului Zaharia Herdelea. Ca invatator de stat,el depindea de autoritatile austro-ungare. Se considera întelept si prudent, dar toate actiunile sale sfârsesc prin înfrângeri, pâna ce va fi obligat sa ceara în scris pensionarea spre a nu fi dat afara. Acest procedeu e denumit tehnica planurilor paralele, trecerea de la un plan narativ la altul realizandu-se prin alternanta, iar succesiunea secventelor narative valorificand inlantuirea.


In planurile secundare apare lupta îndârjita a lui Vasile Baciu pentru a-si apara pamântul, lupta preotului Ion Belciug pentru a zidi biserica de piatra în satul Pripas; lupta fetelor invatatorului Laura si Ghighisi a familiei lor pentru o partida, un mariaj cât mai bun; concurenta dintre avocatii si functionarii marunti, ca si luptele pentru o brazda din ogorul vecinului.


La nivel microtextual se remarca utilizarea tehnicii contrapunctului(prezentarea aceleiasi teme in planuri diferite, de exemplu, nunta Anei corespunde cu nunta Laurei)


In ce priveste subiectul romanului, actiunea graviteaza în jurul protagonistului, flacaul chipes, voinic, inteligent, si vrednic, dar sarac, Ion al Glanetasului, care din cauza dorintei de a se îmbogati îsi sacrifica iubirea. In prim-plan se mai afla si Florica, o fata frumoasa, dar saraca asemenea lui, ce reprezinta simbolic”glasul iubirii” , si pe care Ion incearca sa o uite in momentul in care se casatoreste cu Ana, simbol al “glasului pamantului”. Aceasta din urma este fiica unui bogatas al satului, Vasile Baciu. Casatorindu-se cu fata bogata, dar urata , al carei tata a consimtit sa i-o dea de sotie  numai dupa ce a aflat ca a sedus-o (si ca, în consecinta, gândul lui de a o marita cu George Bulbuc, cel mai bogat flacau din sat, nu se mai poate împlini), eroul simte ca si-a redobandit demnitatea odata cu pozitia sociala mult ravnita.
Dupa casatorie, Ion o maltrateaza pe Ana pâna când aceasta, nemaiputând suporta, se sinucide, lasând în urma un copil de câteva luni, care in scurt timp moare si el. Vasile Baciu crede ca, dupa moartea Anei si a copilului, ar putea primi pamânturile înapoi, dar legea  nu-l favorizeaza,iar preotul satului, Belciug, speculeaza nestiinta celor doi, determinandu-i ca, dupa moarte, sa lase toata averea lor bisericii.
Între timp, Ion vrea sa recupereze iubirea pierduta, pe Florica, devenita sotia lui George Bulbuc, care îl surprinde noaptea în curtea sa si-l omoara.


In satul lui Rebreanu, oamenii se gospodaresc in functie de starea lor materiala, de priceperea si temperamental lor. Alexandru Glanetasu, tatal lui Ion, n-a pastrat zestrea Zenobiei, care avusese parinti cu avere, si s-a încuscrit cu saracia. În ograda vaduvei lui Maxim Oprea fusesera clai de fân si grajduri în care nu mai încapeau vitele, dar saracise si ea ca vadana. Vasile Baciu, om silitor, de când s-a însurat, s-a tinut totdeauna printre fruntasi. Vaduv  acum, îl durea gândul ca va trebui sa rupa din pamânturile lui, ca sa potriveasca zestrea Anei, când se va marita.
Si învatatorul Herdelea are necazurile lui. Si-a zidit casa pe locul bisericii, cu învoirea preotului Belciug. Cu timpul, relatiile învatatorului cu preotul s-au racit, iar Herdelea, împovarat cum era, se temea sa nu piarda ceea ce agonisise cu greutate. În schimb, preotul Belciug, ramas vaduv din primul an al preotiei, a fost un om strângator si tenace. Respectat de sateni, preotul nu sufera sa i se încalce autoritatea. Din aceasta cauza e în conflict cu învatatorul Herdelea.
Satul lui L. Rebreanu este diferentiat economic. Stratificarea sociala depinde de pamântul pe care îl are taranul. Patimile se nasc din saracie, din nevoia de pamânt.Este cazul lui Ion. În Ion este înradacinata o mentalitate taraneasca, dupa care oamenii se pot numi oameni numai în masura în care gospodaria lor este întemeiata. Aceeasi mentalitate, care deformeaza pâna si sentimentul omeniei, o aflam si dintr-o alta situatie: Dumitru Moarcas se pripasise pe lânga casa Paraschivei. Femeie tânara atunci, îl primise crezând ca omul, beteag de picioare, nu mai are mult de trait, ca bruma de acere a mosneagului i-ar putea ramâne ei. Si când, dupa 20 de ani, Dumitru Moarcas a vândut, fara stirea Paraschivei, casa si gradina, desi îi daduse femeii o suta de zloti, a fost alungat fara mila.


5.Ion- tipologia romanului


Ø      Ca roman obiectiv:
-naratorul este obiectiv, omniscient, omniprezent; focalizare zero, viziune “dindarat”;naratiune la persoana a III-a;


-naratorul din Ion este , detasat, nu se implica in derularea evenimentelor, relateaza la persoana a III-a, intr-o maniera nonfocalizata.El este omniprezent si omniscient, dirijand destinele personajelor asemeni unui regizor care prestabileste evolutia personajelor,ele avand un destin bine conturat, motiv pentru care in roman apar semne prevestitoare ale destinelor personajelor( de exemplu, crucea stramba de la marginea satului), elemente ce confera veridicitate si obiectivitate;


Ø      Ca roman realist:
-stilul anticalofil,
- literatura ca mimesis,
- aspectul veridic al operei,
- legatura dintre realitatea biografica si roman,
- personajele sunt tipuri umane (Ion – parvenitul/taranul roman/omul instinctual, primitiv);
- preocuparea pentru analiza relatiei individ-mediul social.


Romanul mai poate fi interpretat si ca:


Ø      roman social, deoarece are caracter monografic surprinzand viata rurala cu momentele importante din existenta individului(nasterea, botezul, nunta, moartea), diferentele sociale produse de posesia pamantului, relatiile de familie;


Ø      roman cu tematica rurala, dat fiind caracterul sau epopeic si de fresca ilustrat de numarul mare de personaje;


Ø      roman al esentelor(realismul esentelor), daca ne raportam la o serie de simboluri fundamentale:crucea, copacul, drumul, pamantul;


Ø      roman de familie, deoarece prezinta structura si conditia familiei si a femeii in satul ardelean;


Ø      roman erotic, urmarind dragostea lui Ion pentru Florica;


6.Stilul- e neutru, impersonal (« stilul cenusiu ») ; e prezent si stilul indirect liber,ca mijloc al analizei psihologice ; limbajul e regional, evocand cu fidelitate atmosfera perioadei.