Tudor Arghezi
http://www.youtube.com/watch?v=OtCEtNxW-7g&feature=related (un frumos film documentar despre poet)
(1880 - 1967)
Note Bibliografice
Născut:21 mai 1880,Bucureşti
Decedat:14 iulie 1967,Bucureşti
Tabel cronologic
1880, 21 mai - Vede lumina zilei, la Bucureşti, poetul care numele său adevărat este Ion N. Theodorescu. Pseudonimul său, Arghezi, provenind, explică însuşi poetul, din Argesis - vechiul nume al Argeşului. Alţi critici vorbesc despre unirea numelor a doi mari sfinţi eretici, Arie şi Geza.
1891 - 1896 - Cursurile liceului Sf. Sava.
1896 - Debut literar sub influenţa "magistrului" Alexandru Macedonski, în "Liga ortodoxa", semnând Ion Theo.
1900 - 1904 - Poetul e câţiva ani călugar la Cernica. În romanele sale mărturiseşte că nu era foarte atras de cariera de călugar, căci autorul ciclului Psalmilor era un eretic şi nu un spirit mistic. Recurge la acest refugiu mai mult din comoditate, unul din unchii săi fiind un înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române. În romanul Cimitirul Buna Vestire va parodia cu sarcasm toată această lume.
1905 - 1910 - Călătorie în străinatate. Puţin timp la Paris, apoi la Mănăstirea Cordelierilor, unde e asaltat să devină catolic. Plictisit de insistenţe, se mută la Geneva, unde scrie poezii, asistă la cursurile Universităţii şi, ca să-şi câştige existenţa, lucrează într-un atelier dinţi de aur, inele şi capace de ceasornice. În 1909, vizitează Italia.
1912 - 1916 - Revine în România. La "Facla", "Viaţa românească", "Teatru", "Rampa" publică versuri, pamflete, articole polemice ş.a.
1918 - 1919 - În timpul realizării României Mari, e închis doi ani, împreună cu 11 ziarişti şi scriitori (între care şi Ioan Slavici), la penitenciarul Văcăreşti, acuzat de trădare, pentru ca se pronunţase pentru neutralitatea României.
1927 - Apare cu mare întârziere prima sa carte de poezii "Cuvinte potrivite".
1928 - Sub direcţia sa, apare ziarul "Bilete de papagal".
1929 - Prima sa carte în proză "Icoane de lemn".
1931 - Placheta de versuri "Flori de mucigai" legată, ca şi "Poarta neagră", de anii de detenţie. Tot acum, pentru copii, publică volumul în proză "Cartea cu jucării", inaugurând o direcţie secundară în creaţia scriitorului, ce va continua, mai apoi, cu volumele ştiute de şcolari: "Cântec de adormit Mitzura", "Buruieni", "Mărţişoare", "Prisaca", "Zdreanţă" ş.a. Manualele şcolare cuprind multe creaţii destinate copiilor.
1934 - Romanul "Ochii maicii Domnului" (dragostea maternă şi devotamentul filial).
1935 - "Versuri de seară".
1936 - "Cimitirul Buna-Vestire", roman.
1939 - "Hore", volum de versuri.
1942 - Romanul "Lina", de fapt lung poem în proză.
1943 - Sub genericul "Bilete de papagal" (ziarul "Informaţia zilei") publică îndeosebi pamflete usturătoare, pentru care e cercetat de poliţie. La 30 septembrie, apare excepţionalul pamflet "Baroane", atacând pe ambasadorul german von Kilinger. Ziarul e imediat confiscat, scriitorul e închis la Bucureşti şi în lagărul de la Tg. Jiu.
1944 - Iese din lagăr.
1946 - Pentru activitatea literatura remarcabilă primeşte Premiul Naţional de poezie.
1948 - Apare în ziarul PCR Scânteia în patru episoade articolul celebrul articol al lui Sorin Toma întitulat "Poezia putrefacţiei sau putrefacţia poeziei", în care, printre altele, acuzând pestilenţialul poetic al lui Tudor Arghezi, autorul sancţionează un "urât mirositor vocabular". Articolul se încheie cu o veritabilă ameninţare cu moartea. Scriitorul va fi interzis imediat după publicarea acestuia şi se retrage din viaţa publică în casuţa lui de la Mărţişor unde supravieţuieşte din vânzarea cireşelor
1952 - 1967 - Poetul este "reabilitat" treptat, la sugestia lui Gheorghiu Dej, este distins cu premii şi titluri, ales membru al Academiei Române, sărbătorit ca poet naţional la 80 şi 85 de ani. S-a bucurat de mari avantaje în regimul comunist, ca şi Mihail Sadoveanu, colaborând cu autorităţile şi scriind poezii sociale pe placul acestora. Publică poemul "1907 - peizaje", "Cântare omului", "Stihuri pestriţe", "Poeme noi", "Cu bastonul prin Bucureşti".
1965 - Primeşte Premiul Internaţional Johann Gottfried von Herder.
1966 - Se stinge, răpusă de cancer, soţia sa de o viaţă, Paraschiva.
1967 - Moare şi el, fiind înmormântat, alături de Paraschiva, în grădina casei din Str. Mărţişor. Funeralii naţionale. Casa e astăzi muzeu, întreţinută de fiica sa Mitzura.
2. TRASATURI ALE OPEREI POETICEConsiderat al doilea mare poet român după Eminescu, Tudor Arghezi creează o operă originală, care a influenţat literatura vremii. Plecând de la aspectele tradiţionale, oferă alternative poetice (idei, atitudini, modalităţi lirice) moderne. Personalitate creatoare controversată, Arghezi realizează o operă apreciată superlativ sau dimpotrivă, revendicată de clasici şi de moderni deopotrivă (Al. George îl numeşte „un clasic al viitorului"). Opera sa impresionează prin varietate şi inovaţie.
Universul liricii argheziene:
• poezia filozofică (de tip reflexiv):
- artă poetică - Testament, Rugă de seară, Portret (în voi. Cuvinte potrivite, publicat în 1927), poezia Flori de mucigai din volumul omonim, poezia Epigraf (în voi. Alte cuvinte potrivite, 1940) etc; se observă constanta preocupare argheziană pentru exprimarea concepţiei despre poezie şi despre rolul poetului;
- în căutarea lui Dumnezeu, „între credinţă şi tăgadă" - Psalmii;
- atitudinea faţă de moarte - Duhovnicească, De-a v-aţi ascuns, De ce-aşfi trist? (în voi. Cuvinte potrivite, 1927);
- lirica sociogonică - voi. Cântare omului (1956);
• poezia socială:
- estetica urâtului - Flori de mucigai (1931)
- revolta socială, universul ţărănesc - 1907 - Peizaje (1955), poezii din voi. Cuvinte potrivite;
• poezia de dragoste - două atitudini:
- reticenţă şi amânare a clipei de iubire - poezii din voi. Cuvinte potrivite;
- împlinirea erotică de tip casnic - poezii din voi. Cărticică de seară (1935);
• poezia jocului, „a boabei şi a fărâme?: - poezii din: voi. Cărticică de seară, Buruieni (ciclu din voi. Hore, 1939), voi. Mărţişoare (1936), voi. Prisaca (1954).
Particularităţi ale modernismului prezente în opera poetică argheziană/ înnoirea liricii româneşti prin:
- Poezia este expresia unei conştiinţe frământate, aflate în perpetuă căutare, oscilând între stări contradictorii sau incompatibile.
- Tentaţia absolutului (în Psalmi).
- Existenţa unor „categorii negative privind viziunea asupra lumii: estetica urâtului şi creştinismul în ruină.
- încălcarea convenţiilor şi a regulilor.
- Libertatea absolută a inspiraţiei; poezia poate transfigura artistic aspecte ale realităţii altădată respinse. Arghezi impune estetica urâtului în literatura română (cultivă grotescul, trivialul, atrocele, monstruosul, alături de graţios, tonalităţile sumbre, tragice şi optimismul, încrederea în capacităţile umane). Lumea marginalizată a hoţilor sau a criminalilor din Flori de mucigai ascunde un mesaj optimist: mizeria sau păcatul nu distrug fondul de umanitate existent în acest univers.
- înfăţişează, pentru prima dată în poezia română, împlinirea prin iubirea de tip casnic şi ipostaza femeii-soţie.
- Caracteristicile limbajului poetic: ambiguitate, expresivitate.
- Magia limbajului şi forţa sa de sugestie se realizează prin schimbări esenţiale La nivelul lexical şi sintactic. „Materialul lexical curent îmbracă semnificaţii neobişnuite"
- Limbajul şocant aduce neaşteptate asocieri lexicale de termeni argotici, religioşi, arhaisme, neologisme, expresii populare, cuvinte banale, acumularea de cuvinte nepoetice, care dobândesc valenţe estetice. Jocul cuvintelor redă jocul ideilor, iar poezia este, pentru Arghezi, „esenţă de cuvinte" extrasă din limbajul comun. Rolul poetului este de a „potrivi" cuvintele: „nici o jucărie nu e mai frumoasă ca jucăria de vorbe" şi de a corporaliza ideile. Materialitatea imaginilor artistice conferă forţa de sugestie a ideii.
- Sparge tiparele topice şi sintactice; „sintaxa se dezarticulează"; se creează un nou limbaj poetic.
- Fantezia metaforică, asocierile semantice inedite conferă forţa de transfigurare a realităţii; se cultivă epitetul rar, oximoronul, iar metafora „provoacă o contaminare de lucruri obiectiv şi logic incompatibile".
- înnoiri prozodice (cultivarea versului liber sau combinarea diversă a unor elemente ale prozodiei clasice).
Pentru mai multe poezii, vezi aici http://www.romanianvoice.com/poezii/poeti/arghezi.php
3. ANALIZA POEZIEI FLORI DE MUCIGAI
Flori de mucigai
Le-am scris cu unghia pe tencuială
Pe un părete de firidă goală,
Pe întuneric, în singurătate,
Cu puterile neajutate
Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul
Care au lucrat împrejurul
Lui Luca, lui Marcu şi lui Ioan.
Sunt stihuri fără an,
Stihuri de groapă,
De sete de apă
Şi de foame de scrum,
Stihurile de acum.
Când mi s-a tocit unghia îngerească
Am lăsat-o să crească
Şi nu mi-a crescut -
Sau nu o mai am cunoscut.
Era întuneric. Ploaia bătea departe, afară.
Şi mă durea mâna ca o ghiară
Neputincioasă să se strângă
Şi m-am silit să scriu cu unghiile de la mâna stângă.
(VEZI AICI, RECITATA DE POET:http://www.youtube.com/watch?v=pTcGiZBc_cU)
Introducere : dupa cerinta eseului
Cuprins :Cand a aparut , 1931 volumul arghezian ‘’Flori de mucigai’’ a fost considerat primul semn de maturitate artistica in creatiile poetului.
Admirator si traducator din simbolistul Baudelaire , Arghezi a reinterpretat titlul celebrului volum de versuri ‘’Florile raului’’ in varianta‘’Flori de mucigai’’.Oximoromul din titlu pune in contrast prospetimea universului vegetal sugerat de flori cu imaginea mucegaiului , un element specific degradarii ce apare in spatiile inchise.Astfel , acesta devine emblema captivitatii omului intr-un univers carceral ,dominat de urat ce evolueaza inspre cosmarul existential.Dealtfel, Arghezi s–a declarat adept al esteticii uratului inca din volumul de debut ‘’Cuvinte potrivite’’ in poezia ‘’Testament’’, insa si-a dezvoltat o viziune proprie abia in 1931.Volumul infatiseaza o lume groteasca si tragica in care fiinta este redusa la o stare primara.
Poemul-manifest al volumului are acelasi titlu si traduce in simboluri sumbre atmosfera universului inchisorii.Sursa de inspiratie a poetului este reala , acesta fiind inchis la Vacaresti pentru o scurta perioada de timp.Textul transforma insa inchisoarea intr-o metafora a lumii lipsite de orizont in care creatorul este captiv pe nedrept.
Modernismul poeziei se evidentiaza print-o serie de trasaturi specifice : ipostaza eului liric ce apare ca o constiinta framantata de trairi contradictorii ; valorificarea esteticii uratului ; un limbaj poetic marcat de ambiguitatea si expresivitate , ce contine cuvinte din diverse registre ale limbii ,sfidarea sintacticii, fantezia metaforica provenita din asociatii neobisnuite de cuvinte si din cultivarea epitetului rar , a oximoronului si metaforei, nerespectarea regulilor prozodice clasice.
Textul este alcatuit din 2 strofe asimestrice ; prima are o organizare polimorfa (structura diferita) , 16 versuri cu masura variabila , rima imperecheata si continuarea mesajului liric de la un vers la altul(.aceasta aparenta dezorganizare sugereaza starea contradictorie a eului liric intr-o lume ostila) ;a doua strofa defineste o noua secventa lirica si este un catren cu rima imperecheata si masura 10-16 silabe.
Lirismul este subiectiv ; eul liric apare prin marci specifice : pronumele si adjectivele pronominale la pers I singular : ‘’mi’’ , ‘’ma’’ si verbe la pers I singular ‘’am scris’’ , ‘’m-am silit’’.
Eul liric apare in ipostaza creatorului care se autositueaza dramatic in raport cu divinul.Deoarece se pune problema relatiei dintre creator si creatie si se defineste locul creatorului in lume , poezia este considerata si o arta poetica.
Prima strofa debuteaza cu o referire directa la versurile inspirate din experienta limita a inchisorii : ‘’le-am scris’’.Gestul creator presupune o implicare imediata si totala a poetului in realul-sursa de inspiratie : ‘’cu unghia pe tencuiala’’.
Atmosfera nefavorabila actului creator este exprimata prin epitetul ‘’firida goala’’ si enumeratia ‘’pe un parete , pe intuneric ,in singuratate’’.Se creaza astfel impresia de captivitate a spiritului intr-o lume in care absenta inspiratiei este simtita ca un gol existential.
Urmatoarele versuri fac o referire directa la relatia dintre creator si un Dumnezeu absent : puterile omului nu mai sunt sustinute de fortele cosmice prin care divinul se manifestase odinioara in sprijinul evanghelistilor : ‘’Cu puterile neajutate/Nici de taurul ,nici de leul , nici de vulturul/Care au lucrat imprejurul/Lui Luca , lui Marcu si lui Ioan’’.Singura lumina din universul artistului prizonier este creatia care provine din propriile resurse interioare si nimeni nu poate sa o faca sa inceteze.Cu aceasta constiinta a conditiei sale superioare , poetul isi defineste versurile prin termenul arhaic : ‘’stihuri’’, autosituandu-se in sirul nesfarsit de creatori aflati intr-o confruntare problematica cu divinul.In esenta lor, versurile depasesc dimensiunea trecatoare a vietii (‘’stihuri fara an’’) si evoca sentimentul profund uman al mortii (‘’stihuri de groapa’’).Se refera la senzatii general umane , vitale ‘’de sete de apa’’ dar si la aspiratii spirituale inalte ‘’de foame de scrum’’.
Nevoia profunda a unei relatii cu Dumnezeu este sugerata metaforic de poet prin sintagma ‘’unghia ingereasca’’.
Intr-un moment culminant al crizei datorate unui dumnezeu ce nu-i mai raspunde , creatorul simte sfasietor epuizarea inspiratiei prin metaforele ‘’mi s-a tocit unghia ingereasca » , « nu a mai crescut’’.Astfel, harul poetic devine un mister a carui manifestare nici macar poetul nu o mai poate intelege :‘’sau nu o mai am cunoscut’’(organizare sintactica originala, ce poate sugera imperfectiunea umanului raportata la cunoasterea absolutului).
In strofa a doua, imaginile poetice poarta amprenta simbolismului ; ‘’frigul launtric’’ si intunericul intern sunt in concordanta cu ploaia ostila.Suferinta datorata transformarilor interioare face ca ‘’unghia ingereasaca’’ sa devina o ghiara, incapabila sa mai adune in jurul actului creator.Este sugestiva folosirea cu sens metaforic a cuvantului popular ‘’ghiara’’ prin care se exprima disperarea si agresivitatea , reducerea la instincte de unde creatorul se mantuieste prin gestul creatiei.
Ultimul vers readuce poezia la o viziune modernista deoarece poetul nu se resmneaza , ci sfideaza absenta inspiratiei divine asumandu-si pana la capat , tot ce este omenesc , chiar si caderea.
In acest context, creatia(poezia) devine adevarata mantuire dintr-un univers tragic degradat , deoarece prin ea omul isi poate depasi conditia inaltandu-se spre divin : ‘’si m-am silit sa scriu un unghiile de la mana stanga’’.
Modernismul poeziei este evident si la nivelul limbajului liric, unde cuvintele populare (‘’tencuiala, firida, ghiara, m-am silit » ) se combina cu arhaismele (parete, stihuri), si convietuiesc cu termenii din sfera religiosului (puterile neajutate, au lucrat imprejurul), efectul fiind o mare expresivitate a mesajului, sustinut si de cuvintele folosite.
Fantezia metaforica deosebita a poetului « «cuvintelor potrivite » se evidentiaza si aici, prin transfigurarea unui univers real, concret, al caderii in carcera existentei ; aproape fiecare termen este o metafora : unghia, tencuiala, peretele, firida, groapa setea si foamea, ploaie gheara. Titlul insusi este format dintr-un oximoron care asociaza doua cuvinte contrastante.
La nivel lexico-semantic, se mai remarca jocul timpurilor verbale ; astfel, imperfectul sugereaza efectele actuale ale experientei relatiei eului liric cu actul creator ,iar prezentul (etern) proiecteaza creatia in imuabil.
In concluzie,toate elementele analizate mai sus - ipostaza eului liric ce apare ca o constiinta framantata de trairi contradictorii ; valorificarea esteticii uratului ; un limbaj poetic marcat de ambiguitatea si expresivitate , ce contine cuvinte din diverse registre ale limbii ,sfidarea sintacticii, fantezia metaforica provenita din asociatii neobisnuite de cuvinte si din cultivarea epitetului rar , a oximoronului si metaforei, nerespectarea regulilor prozodice clasice, sunt tot atatea argumente pentru a sustine modernismul poeziei argheziene.
Departe de a lasa la indemana cititorului descifrarea semnificatiilor,poezia isi pastreaza pana astazi intacta puterea de sugestie, ce provine tocmai din puterea unei constiinte moderne de a-si asuma intru totul menirea creatoare.
