Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi
De Camil Petrescu
Teoretician al "noului roman"(roman modern, de analiza/roman al experientei), Camil Petrescu este scriitorul care a introdus o noua structura a operei si un nou stil. Problematica fundamentala a operei lui Camil Petrescu fiind cea a cunoasterii, cei mai multi dintre eroii sai se incadreaza intr-o tipologie a inteligentei: spirite lucide, neliniste, clocotitoare de idei - eroii camilpetrescieni sunt intelectuali aflati in cautarea absolutului.
De-a lungul vietii, Camil Petrescu a realizat o diversitate de opera literare, printre care se numara: "Jocul ielelor", "Suflete tari", "Act venetian" (dramaturgie), "Patul lui Procust" (roman).
In "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi", Camil Petrescu surprinde drama intelectualului lucid, insetat de absolutul sentimentului de iubire, dominat de incertitudini , care se salveaza prin constientizarea unei drame mai puternice, aceea a omenirii angrenate in tragismul unui razboi absurd, vazut ca iminenta a mortii.
Ca orice roman, "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" este o specie a genului epic, in proza, de dimensiuni mari, cu actiune complexa, cu puternice conflicte si o intriga complicata la care participa numeroase personaje construite modern de Camil Petrescu.
Principalul mod de expunere este naratiunea, iar personajele se contureaza direct prin descriere si indirect din propriile fapte, ganduri, sentimente, realizate prin dialog, monolog interior, introspectie.
Tema romanului o constituie dragostea si razboiul ca experiente ale cautatorului de absolut.
Titlul romanului ar putea sugera ratacirea tanarului Stefan Gheorghidiu prin noaptea incertitudinilor si a intrebarilor fara raspuns legate de iubire. Cuvantul "noapte", repetat in titlu reda simbolic incertitudinea, indoiala, irationalul, nesiguranta si absurdul, necunoscutul si tainele firii umane. Cele doua "nopti" sugereaza si doua etape din evolutia protagonistului: iubirea si razboiul.
Naratorul-personaj, subiectiv si naratiunea la persoana I definesc perspectiv narativa.
Perspectiva psihologica este realizata prin mijloace de analiza a constiintei, naratorul apeland la dialog, monolog interior, flashback(fluxul memoriei) si cuvinte cu valoare de simbol. Toate acestea argumenteaza caracterul subiectiv al romanului.
Modalitatea narativa se remarca prin prezenta marcilor formale ale naratorului(verbe si pronume la persoana I), de unde reiese implicarea acestuia in evenimente, pana la substituirea lui de catre personaj. Mai mult, notele de subsol scrise tot la persoana I sg (o inovatie absoluta a romancierului, adept al autenticitatii) sugereaza o identitate autor-narator-personaj.
Timpul este discontinuu, bazat pe alternanta temporala a evenimentelor sub forma de flashback.
Perspectiva spatiala reflecta un spatiu real, frontul si un spatiu imaginar inchis, al framantarilor, chinurilor si zbuciumului din constiinta personajului.
Conflictele romanului au in vedere raporturile lui Gheorghidiu cu sine, in cuplu (cu Ela) si cu lumea insasi (in razboi), fiind, deci, interioare.
Incipitul romanului il reprezinta pe Stefan Gheorghidiu, potrivit jurnalului de front al acestuia, ca proaspat sublocotenent rezervist in primavara anului 1916, contribuind la amenajarea fortificatiilor de pe Valea Prahovei si din apropierea Dambovicioarei.
Romanul incepe printr-o discutie de la popota, cand Gheorghidiu aduce in prezent (timpul subiectiv) experienta sa erotica fundamentala, pe care o noteaza in jurnalul de campanie: "Eram insurat de doi ani si jumatate cu o colega de la Universitate si banuiam ca ma inseala".
Casnicia sa cu Ela este linistita o vreme, mai ales ca tinerii duc o viata modesta, aproape de saracie, iubirea fiind singura lor avere.
Moartea unui unchi de-ai lui Gheorghidiu, pe nume Tache, ii aduce lui Stefan o mostenire substantiala, fapt care schimba radical viata tanarului cuplu, societatea mondena capata pentru Ela importanta primordiala.
Sub influenta unei verisoare a lui Stefan, Ela este atrasa intr-o lume mondena, lipsita de griji, dar si de adevarate orizonturi, preocupata numai de moda, distractii nocturne sau escapade, lume in care ea se simtea uimitor de bine. In casa acestei verisoare cei doi cunosc "un vag avocat, dansator, foarte cautat de femei", domnul G. Stefan observa ca Ela pare foarte fericita in preajma lui, ba mai mult, se straduia sa se afle mereu alaturi de el. Stefan incepe sa fie din ce in ce mai suspicios ca Ela l-ar putea insela.
Excursia de la Odobesti pune sub semnul indoielii fidelitatea sotiei. Alta data, sosind pe neasteptate intr-o noapte de la Azuga, unde fusese concentrat de doua saptamani, nu-si gaseste sotia acasa. Ela ajunge pe la opt dimineata. Stefan o alunga, fiind convins ca "niciodata femeia asta nu ma iubise" si-i cere sa divorteze.
Dupa un timp, cei doi se impaca si sublocotenentul Gheorghidiu, fiind concentrat in armata pe Valea Prahovei, aranjeaza ca Ela sa petreaca vara la Campulung. Il zareste in oras pe domnul G. si atunci nu se mai indoieste ca acesta "venise pentru ea aici, ii era deci sigur amant". Planuieste sa-i omoare pe amandoi, dar se intalneste cu locotenent-colonelul care il sileste sa mearga impreuna la regiment.
Cartea a doua incepe cu capitolul "Intaia noapte de razboi", care ilustreaza o imagine de groaza a frontului, cu o armata dezorganizata, ofiteri incompetenti si ostasi cu totul dezorientati.
Desprinderea eroului din drama torturanta a incertitudinii se face prin trairea unei experiente cruciale, mult mai dramatice, aceea a razboiului la care Gheorghidu participa efectiv, luptand pentru libertatea Ardealului de sub ocupatia trupelor austro-ungare.
Pe front, Stefan Gheorghidiu este ranit. Se intoarce in Bucuresti, in convalescenta. Acum Ela ii pare o straina. Isi da seama, cu luciditate, ca oricand ar fi putut "gasi alta la fel". Ii daruieste casele de la Constanta
Romanul este structurat in doua carti, cu titluri semnificative "Ultima noapte de dragoste", care exprima aspiratia catre sentimentul de iubire absoluta, si "Intaia noapte de razboi", care ilustreaza imaginea razboiului tragic si absurd, ca iminenta a mortii.
Daca prima parte a romanului este o fictiune, deoarece prozatorul nu era casatorit si nici nu traise o drama de iubire pana la scrierea romanului, partea a doua este insa o experienta traita, scriitorul fiind ofiter al armatei romane, in timpul Primului Razboi Mondial.
Este un roman modern deoarece: Stefan Gheorghidiu este intelectual, foloseste mijloace moderne de analiza psihologica (introspectia, monologul interior), demitizari (iubirea, razboiul, statul).
"Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" este un roman subiectiv deoarece evenimentele sunt relatate la persoana I, naratorul relateaza propriile trairi, ganduri, sentimente si se implica in evenimentele pe care le nareaza.
Este un romanu al experientei deoarece valorifica trairea cat mai intensa, in plan interior, de catre personaje, a unor experiente definitorii
Este un roman erotic intrucat sunt prezente mitul iubirii si motivul cuplului. Stefan Gheorghiu vede in Ela idealul de femeie (se casatoreste cu ea din orgoliu, deoarece era cea mai frumoasa fata din Universitate), apoi ca pe o Madona falsa (este uimit cand observa ca Elei ii placea sa discute politica, sa intervina in discutiile barbatilor). Nu o mai recunoaste (in ochii lui Stefan, Ela decade, devine o femeie oarecare), isi da seama ca e indragostit de o iluzie (in capitotlul "Diagonalele unui testament", viata celor doi se schimba radical), intr-un final iubirea dintre cei doi esueaza.
Protagonistul romanului "Ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi", Stefan Gheorghidiu, este personajul-narator al evenimentelor si personaj "rotund" prin complexitatea si profunzimea psihologica. El traieste in doua realitati temporale, cea a timpului cronologic (obiectiv), in care povesteste intamplarile de pe front si una a timpului psihologic (subiectiv), in care analizeaza drama iubirii. Toate faptele, reale sau psihologice, sunt consemnate in jurnalul de front, in care Gheoghidiu investigheaza cu luciditate atat experienta subiectiva a iubirii, cat si pe cea obiectiva, traita, a razboiului.
Caracterizarea directa este realizata prin autocaracterizare: "ma chinuiam launtric ca sa par vesel si eu ma simteam imbecil si ridicol si naiv"(inadaptat si inadaptabil)
Caracterizarea indirecta reiese indirect din faptele si trairile protagonistului.
Stefan Gheorghidiu este o natura reflexiv, care isi analizeaza in amanunt, cu luciditate starile interioare, cu o constiinta unica, insetat de certitudini si adevar: "Cata luciditate atata constiinta, cata constiinta atata pasiune si deci atata drama".
Fire pasionala, puternic reflexiva si hipersensibila, Stefan Gheorghidiu aduna progresiv semne ale nelinistii, ale incertitudinii, ale indoielilor sale chinuitoare, pe care le analizeaza minutios.
Conflictul interior al personajului-narator este de natura filozofica, el cauta cu incapatanare adevarul, fiind un pasionat al certitudinii absolute.
Stefan spera sa gaseasca in Ela idealul sau de iubire si feminitate catre care aspira cu toata fiinta, ideal care s-a prabusit dramatic si din cauza conceptiei sale absolutizante: "cei care se iubesc au drept de viata si de moarte unul asupra celuilalt".
Nici in plan sentimental, nici in plan social el nu gaseste un punct de sprijin durabil si traieste dureros drama omului singur, inflexibil moral, intransigent si moral, neputand sa faca niciunul din compromisurile cerute de societatea in care traieste, afacerile in care incercase sa se implice fiind in dezacord cu firea lui cinstita.
A doua experienta de viata fundamentala in planul cunoasterii existentiale este razboiului, frontal, o experienta traita direct, care constituie polul terminus al dramei intelectuale.
In conceptia lui George Calinescu, Stefan Gheorghidiu este "un om cu un suflet clocotitor de idei si pasiuni, un om inteligent".
Limbajul se caracterizeaza prin claritate, sobrietate, fraza scurta si nervoasa, este analitic si intelectualizat.
In concluzie, originalitatea romanului subiectiv e data subtilitatea analitica a propriei constiinte, de drama intelectualului complex si introvertit, declansata prin memorie involuntara, de faptul ca autorul este in acelasi timp personaj si narator.
ADAUGARI TEORETICE
Romanul experientei valorifica trairea cat mai intensa, in plan interior, de catre personaje, a unor experiente definitorii. Proza experientei se bazeaza pe crearea impresiei de autenticitate prin utilizarea unor elemente care tin de realitate (jurnal, elemente autobiografice, scrisori)
Estetica autenticitatii (care sta, deci, la baza romanului experientei) are in vedere confesiunea personajului-narator la persoana I, introspectia, autoanaliza lucida, tehnica narativa moderna a "punerii in abis"(de ex, introducerea in naratiune a fragmentelor de jurnal), stilul anticalofil, (si numai la Camil Petrescu, notele de subsol tot la persoana I, care sustin chiar identitatea autor-narator!!!)
Romanul psihologic/de analiza are drept obiect investigarea detaliata a vietii interioare, observarea psihologica, iar drept subiect are cazurile de constiinta.Este scris de obicei la persoana I (perspectiva narativa subiectiva), pentru ca pune accent pe descrierea starilor sufletesti, a problemelor de constiinta sau chiar patrunderea in zonele obscure ale inconstientului.
Proza de factura subiectiva are drept caracteristici: perspectiva narativa "faramitata", relativizata, timpul subiectiv, fluxul constiintei, memoria afectiva, naratiunea la persoana I, luciditatea autoanalizei, anticalofilismul, introspectia (utilizata nu numai ca mijloc de autocunoastere, ci si ca mijloc de cunoastere a celuilalat!), constructia personajelor a caror identitate se construieste treptat, prin alcatuirea unor "dosare de existenta", dar si autenticitatea definita ca identificare a actului de creatie cu realitatea vietii, cu experienta nepervertita, cu trairea febrila)
