POEZIA - REPERE DE ANALIZA (1)

Poezia

GENUL LIRIC

1.       Definiţie: -     Modalitate de creatie a unei opere literare în care poetul  îşi exprimă în mod direct gândurile şi sentimentele,     prin intermediul EULUI  LIRIC..

          Este genul literar al subiectivităţii, al lumii interioare.

 Obs.: Operele lirice nu au personaje, întâmplări, acţiune sau subiect, de aceea ele nu se pot povesti.

2.         Trăsături:

I.    EUL LIRIC

                     =   “vocea” care exprimă gândurile şi sentimentele poetului;

                     =   nu se confundă cu personalitatea reală a poetului;

                     =   mărci gramaticale: persoana la pronume, adjective pronomonale posesive şi verbe (I/a II-a, subiectiv; a III-a obiectiv)

II.     FIGURI DE STIL: epitet,metaforă, enumeraţie, ş.a.

III.   IMAGINI POETICE: vizuale, auditive, olfactive, motorii, motorii, tactile;

IV.  MODALITATI DE EXPUNERE SPECIFICE: descrierea, monologul, dialogul;

V.     VERSIFICATIA ( PROZODIA ):          

A)    RITM ( iambic (-/), trohaic(/-), dactilic etc )

B)     RIMA ( monorimă (a-a-a-a), încrucişată (a-b-a-b), îmbrăţişată(a-b-b-a), împerecheată(a-a-b-b), variată );

C)    MASURA VERSURILOR= numărul de silabe dintr-un vers.

3.         TIPURI DE POEZIE:

A)    poezie lirică subiectivă = lirica eului (I, II )

B)     poezie lirică obiectivă :

a)      “lirica rolurilor” (se  exprimă direct sentimentele altei persoane );

b)       “lirica măştilor” ( Autorul se ascunde sub masca altor personaje: o altă

personalitate  exprimă  sentimentele poetului – Demiurgul=

                                                                  locul fiinţei umane  în Univers -   Luceafărul, de Mihai

                                                                  Eminescu )

 TEXTUL LIRIC

I.   Elemente de compoziţie şi de ordin structural:
                                    1.   titlu,

2.   incipit,
3.   secvenţe poetice,
4.   relaţii de opoziţie şi de simetrie,
5.   elemente de recurenţă :  motiv poetic, laitmotiv.

II.    Instanţele comunicării în textul poetic: eul liric

III.   Tipuri de lirism: subiectiv şi obiectiv.

IV.    Analiza limbajului poetic sub aspectul particularităţilor  stilistice  ( expresivitate,

ambiguitate, sugestie: figuri sintactice, figuri semantice, figuri de sunet şi

elemente de versificaţie ).

V.    Momente ale evoluţiei poeziei în literatura română

I.   Elemente de compoziţie şi de ordin structural

1.       titlu;

2.       incipit;

3.       secvenţe poetice;

4.       relaţii de opoziţie şi de simetrie;

5.       elemente de recurenţă :  motiv poetic, laitmotiv;

6.       instanţele comunicării în textul poetic: eul liric.

1.   TITLU

=    cuvânt, sintagmă sau text care stă în fruntea unei poezii, concentrând problematica tratată.

=    in poezie sunt utilizate frecvent titluri metaforico-simbolice, originale şi expresive, destinate să

                     orienteze aşteptările cititorului ( Amurg violet, Cuvinte potrivite, Flori de mucigai ).

=     poate exprima  timpul, spaţiul; poate fi cuvânt-cheie ( Plumb ).

n      Cuvânt:       Luceafărul, de M.Eminescu;

Testament, de Tudor Arghezi,

Plumb, de George Bacovia.

n      Sintagmă:    Malul Siretului, de V. Alecsandri;

Paradis în destrămare, L. Blaga;

Flori de mucigai, Tudor Arghezi;

n      Text:           Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, L. Blaga,

Fiind băiet, păduri cutreieram, M.Eminescu.

2.   INCIPIT =  formulă introductivă într-o operă literară, cu o anumită relevanţă artistică;

   =  are valoare anticipativă, uneori sugerează semnificaţia întregului text;

   =  Tine de construcţia exterioară a operei literare.

                                                    

  Exemple

“Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” = Titlu= primul vers;

“Leoaică tânără, iubirea” = Titlu= primul vers;

“Dormeau adânc sicriele de plumb” – Plumb ( primul vers );

“Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte” – Testament, de T. Arghezi;

“A fost odată, ca-n poveşti” – Luceafărul, de Mihai Eminescu.

3.   SECVENTA POETICA

n      unitate de construcţie a unei poezii, concentrând o idee literară , corespunzătoare, de regulă, unei strofe:

                                                            Exemplu

“Eu nu strivesc corola de minuni a lumii,

şi nu ucid 

cu mintea tainele ce le-ntâlnesc

în calea mea  

în flori, în ochi, pe buze ori morminte”

( L. Blaga  -  cunoaşterea  luciferică )

4.    RELATII DE OPOZITIE/ SIMETRIE

elemente de compoziţie în textul poetic:

n      relaţia de simetrie= dispunerea, într-un mod asemănător, a unor cuvinte /            sintagme, secvenţe

poetice identice în  discursul liric, fiind aşezate într-o  îmbinare

armonioasă şi având rol eufonic şi de a accentua ideea poetică;

                                                                   Exemple:

        “Ea era frumoasă ca umbra unei idei, //

[…]   Ea nu avea greutate, ca respirarea. //

[…]   Ea era frumoasă ca umbra unui gând”. 

 ( frumuseţe senzorială + ideală  ): Evocare, Nichita Stănescu

n      relaţia de opoziţie= raport între elementele lirice antitetice, care coexistă opunându-se ori

excluzându-se pentru a scoate în  evidenţă ideea poetică sau semnificaţiile

acelor cuvinte / sintagme / secvenţe poetice.

                        Estetica urâtului ( FRUMUSETEA URATULUI )în Testament, de Tudor Arghezi:

“bube, mucegaiuri şi noroi” – “frumuseţi şi preţuri noi”;

 “Zdrenţe” – “mucegaiuri şi icoane” ;

“veninul” – “miere”.

5.   ELEMENTE DE RECURENTA ( repetiţie ):

n      motiv poetic= unitate structurală minimală, relevând o situaţie tipică şi având  semnificaţii

simbolice . Prin repetare,  devine element de recurenţă şi laitmotiv.

                               Ex.: luna, lacul, stelele, luceafărul, teiul, codrul → TEMA NATURII;

Obs.: Tema: element din structura operei literare; un aspect din realitate transfigurat in opera ( despre

ce e  vorba în operă= ideea centrală ): iubirea, războiul, natura, istoria, moartea, geniul.

n      laitmotiv= motiv central care se repetă de mai multe ori într-o operă, pentru a  accentua

imaginea artistică. In poezie, se integrează uneori, refrenului.

Obs. : Refren = cuvânt, vers sau chiar strofă care se repetă într-o poezie pentru a accentua  o anumită

idee  poetică.

           Ex.: “Copacii albi, copacii negri / Stau goi în parcul solitar/  

( alb + negru→ gri= cromatica → dezolarea )

                    Décor de doliu funerar      /   Copacii albi, copacii negri”.     ( G. Bacovia, Décor )

II.   Instanţele comunicǎrii în textul poetic: EUL LIRIC

n      Eul  liric = “vocea interioară” a creatorului de poezie;

n      “vocea ”  care exprimă gândurile şi sentimentele poetului;

n      mărci gramaticale: pronume , adjective pronominale  posesive şi verbe la persoana I;

n      nu se confundă cu personalitatea reală a autorului;

III.  Tipuri de lirism: subiectiv şi obiectiv:

LIRICA SUBIECTIVA: lirica eului ( pers. I )( Eu nu strivesc corola de minuni a lumii )=confesiv,

monologal

LIRICA OBIECTIVA ( pers. a III-a ):   

n      “lirica rolurilor”- G. Călinescu    ( poetul exprimă direct  sentimentele altei

persoane ) : poezie teatrală;

n      “lirica măştilor”      – Tudor Vianu ( în Luceafărul lui  Mihai Eminescu, în fabule: autorul se

ascunde sub masca altor  personaje – o altă personalitate exprimă

sentimentele poetului, gândurile lui Eminescu  despre locul fiinţei

                                                umane în Univers – Demiurgul ).

IV.   Analiza limbajului poetic sub aspectul particularitǎţilor stilistice

Figuri de stil:

A)       Figuri de stil:

n      figuri sintactice şi de construcţie ( enumeraţia, repetiţia, paralelismul sintactic, refrenul, 

simetria, antiteza , invocaţia  retorică, inversiunea )

n      figuri semantice: epitet,comparaţie, personificare, hiperbolă,metafora, oximoron, simbol ( Bacovia : plumb= depresia; galben=boala ),

1.   epitet= caracteristică a unui substantiv sau verb pentru a înfăţişa imaginea lui aşa cum se

                                    reflectă în  fantezia autorului;

2.   metafora= relatie de analogie intre sensurile a 2 cuvinte :  “regina nopţii moartă”= luna, ca o regină a nopţii;

3.   oximoron= asocierea a 2 termeni opuşi:  “dulce jale, farmec dureros, dureros de dulce, jale,

                                                      vară de  noiembrie, întuneric alb, mort frumos cu ochii vii”.

4.  sinestezia= acord de senzaţii ( vizuale, auditive, olfactive, tactile, motorii ); « pictura parfumata cu vibrari de violet »

n      figuri de sunet: 

1. aliteraţie: joc de consoane: “Vâjâind ca vijelia şi ca plesnetul de  ploaie”, “Si zalele-i zuruie

crunte”;

2. onomatopee: buf, trop;
3. asonanţa: joc de vocale: “Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate”.

                                               “Nunul mare, mândrul soare şi pe nună, mândra lună”.

Versificaţie

Versul= un rând dintr-o poezie;

alb ( fără rimă );

liber ( fără rimă, ritm , cu metri diferiţi ), dar cu ritm interior.

Strofa= subdiviziunea unei poezii. In funcţie de numărul de versuri, strofa se numeşte: monovers (1v),    

                             distih ( 2v ),  terţet  ( 3 v ), catren ( 4v ), cvinarie ( 5v), sextină , polimorfă ( 7-12 v );

 Orice vers are rimă, ritm,măsură:

I.            RIMA= potrivirea sunetelor la final de vers → MUZICALITATEA;

  aabb = împerecheată; abab = încrucişată ; abba = îmbrăţişată; aba = înlănţuită ; aaaa= monorima.

Feminină= accent pe penultima silabă ( luminozitate, deschidere ): “Peste vârf de rămurele /  Trec în                                                                               stoluri rândunele”.

Masculină= accent pe ultima silabă ( închidere, întuneric ): “La paşa vine un arab/ Cu ochii stinşi, cu

                                                                                                            glasul slab”.

II.           RITM:

a)     ritm bisilabic:

        troheu ( - U )= ritm optimist, caracteristic poeziei populare:

                                “Doi-nă,/  doi-nă,/  cân-tic/  dul- ce” (  -U /  -U/  -U /  -U  );

        iamb ( U - ) = gravitate, solemnitate, tristeţe: “A fost/ o-da / -tă ca-n / po-veşti” ( U-/ U-/ U-/ U- );

B)                 ritm trisilabic: 

dactil ( -UU ): “Mih-nea în/-ca-le-că /, ca-lul său / tro-po-tă”  ( -UU/ -UU/ -UU/ -UU );

amfibrah ( U-U ): “Pe vo-dă-l / ză-reş-te/ că-la-re/ tre-când” ( U-U/   U-U/   U-U/   U-U/   U- );

anapest ( UU- )=ritm solemn: “A-le tur/ -nu-ri-lor/ “   ( UU-/        UU- )

III.        MASURA VERSURILOR  =numărul de silabe dintr-un vers.

ARTA POETICA
( poezie programatică, manifest literar, ars poetica, testament literar )

n      Arta poetică= text liric în care autorul îşi exprimă concepţia despre poezie(sursele de inspiratie, instrumentele creatiei, rolul poeziei)  şi  misiunea  poetului;

                            = crez poetic: poezia în care autorul îşi exprimă CONCEPTIA  ESTETICA.

n      Crezurile  poetice în literatura română sunt de 3 tipuri:

I.     crezuri poetice încadrate TEMATICII SOCIALE:            

      Epigonii ( Mihai Eminescu ),

      Testament   (  T. Arghezi ),

      Flori de mucigai ( T. Arghezi )

      Testament( Ienăchiţă Văcărescu );

II.    crezuri poetice ALEGORICE= bazate pe o poveste:

Luceafărul ( M. Eminescu ),

Noaptea de decemvrie ( Alexandru Macedonski ),

Riga Crypto şi lapona Enigel ( Ion Barbu= o poveste a nunţii ),

Mistreţul cu colţi de argint ( Stefan Augustin Doinaş=o povestire de vânătoare);

III.    crezuri poetice STRUCTURATE   METAFIZIC ( FILOSOFIC ):

Din ceas, dedus(Joc secund)( Ion Barbu ),

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii( L.Blaga ),

Nehotărâre ( Tudor Arghezi ).

V.   Momente ale evoluţiei poeziei în literatura română

1.     Literatura paşoptistă: Vasile Alecsandri,Gr. Alexandrescu, I.H.Radulescu, V.Carlova (prima jumatate sec. Al XIX-lea)

2.     Epoca Marilor Clasici ( a doua jum. a sec al XIX-lea ): Mihai Eminescu

3.    Literatura de la sfarsitul  sec.al XIX-lea, începutul sec al XX-lea: George Coşbuc, Octavian Goga, Al. Macedonski, George Bacovia ( unii îl consideră interbelic )

4.   Literatura interbelica: (1916 – 1944)

Poeţi modernişti : L.Blaga, Tudor Arghezi, Ion Barbu

Poet tradiţionalist : Vasile Voiculescu, Ion Pillat

5.   Literatura postbelică ( 1944 →   …. )

                        Gellu Naum, St. Aug.Doinas, Radu Stanca, Leonid Dimov

Nichita Stănescu ( neomodernist )

Marin Sorescu ( neomodernist )

Mircea Cărtărescu( postmodernist )